10 ani fără Fidel Castro

Data publicării:
fidel castro in 2004 - GettyImages-50982343

 

 ©FOTO: Gulliver/GettyImages

La 31 iulie 2006, din motive de sănătate, Fidel Castro predă atribuțiile de președinte fratelui său mai mic, Raul, fostul număr doi al regimului și care deținea postul de ministru al apărării de la Revoluția din 1959.

Numit oficial președinte în 2008, Raul Castro a anunțat că va părăsi acest post în anul 2018, la sfârșitul celor două mandate consecutive, limită pe care el însuși a impus-o. Actualul număr doi al regimului, Miguel Diaz-Canel, născut în anul 1960, urmează să-i succeadă la conducerea Cubei.

Pe cât de volubil era fratele său mai mare pe atât de discret, Raul Castro, în vârstă de 85 de ani, și-a condus țara către o nouă eră, dar fără să cedeze teren politic.

Raul Castro ©FOTO: Gulliver/GettyImages

Un moment semnificativ al președinției sale a fost cel de-al VI-lea Congres al Partidului Comunist Cubanez (PCC), în anul 2011, când au fost aprobate circa 300 de măsuri de reformă, printre acestea numărându-se autorizarea inițiativei private în economie, autogestiunea companiilor de stat, reducerea și descentralizarea aparatului bugetar. Doi ani mai târziu a fost eliminată obligativitatea „vizei de ieșire”, astfel că de atunci cubanezii pot călători fără restricții în străinătate.

În prezent, cubanezii au restaurante private, acces la internet, pot cumpăra sau vinde locuințe și mașini, se bucură de o anumită libertate religioasă, iar Ambasada SUA la Havana a fost redeschisă, toate acestea neexistând înainte ca Raul să devină președinte.

„Todos somos americanos” („Suntem cu toții americani”) le-a transmis cubanezilor la sfârșitul anului 2014 președintele SUA, Barack Obama, moment ce a marcat începutul unei perioade de normalizare a raporturilor dintre SUA și Cuba, relațiile diplomatice dintre cele două țări fiind întrerupte în anul 1961.

Barack Obama și Raul Castro ©FOTO: Gulliver/GettyImages

„Izolarea Cubei nu a funcționat, este nevoie de o nouă abordare”, a admis Obama în acel discurs, stârnind furia republicanilor, care au calificat reluarea relațiilor diplomatice cu Havana drept o nouă „concesie necugetată” făcută de democrați regimului dictatorial cubanez.

De atunci, cei doi foști inamici din perioada Războiului Rece au reușit să concretizeze unele progrese, mai ales în domeniul economic, cum ar fi reluarea legăturilor comerciale, turistice și a curselor aeriene directe.

Totuși, problema embargoului impus Cubei de SUA în anul 1962 încă nu a fost complet soluționată. Președintele Obama, care a efectuat în luna martie o vizită istorică în Cuba, a relaxat acest embargou, dar nu a reușit să obțină ridicarea lui completă de către Congresul de la Washington, dominat de republicani.

Fidel Castro (stânga), Raul Castro (dreapta) și fostul președinte al Braziliei, Lula da Silva (centru) în februarie 2010 ©FOTO: Gulliver/GettyImages

Anterior reluării relațiilor cu SUA, Cuba a acceptat în anul 2014 o propunere de dialog din partea Uniunii Europene, deschizând astfel calea unei normalizări a relațiilor și cu blocul comunitar, relații oficial suspendate în anul 2003 după un val de represiune împotriva disidenților cubanezi.

Tot în anul 2014, președintele rus, Vladimir Putin, a anulat 90% din imensa datorie de 31 de miliarde de dolari pe care Cuba o avea față de Rusia, moștenită de pe vremea Uniunii sovietice.

Pe de altă parte, în pofida unei anumite deschideri către exterior și a progreselor economice concretizate în creșterea nivelului de trai, Raul este în continuare criticat pentru aceleași motive ca fratele său, respectiv birocrația și sistemul partidului unic ce reprimă orice disidență. În timp ce guvernul de la Havana neagă faptul că în Cuba ar mai exista deținuți politici, după eliberarea a 130 de persoane în anul 2010, Comisia Cubaneză pentru Drepturile Omului (CCDH) susține că 93 de deținuți sunt în continuare în închisorile cubaneze din motive politice.

Însă cea mai mare problemă în Cuba o reprezintă și acum sărăcia. 

Citiți și:

REPORTAJ DIGI24. Cuba, sfârșit și început de lume. Sursele alternative de informare, limitate
Reportaj Digi24 | Fața nevăzută a vizitei Papei Francisc în Cuba
Povești din Havana

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
La ce temperatură reglezi termostatul la centrală pe timp de noapte, doar pe timp de zi. Așa faci...
Digi FM
Nicușor Dan, despre campania lui Călin Georgescu: “Specialiştii cu care am vorbit spun că trece de 10...
Pro FM
Cum arată mama lui Fuego și ce mesaj emoționant i-a transmis public de ziua ei. Fanii, impresionați complet...
Film Now
Meg Ryan, o mamă extrem de mândră. Cu ce se ocupă la 20 de ani Daisy, fiica pe care a adoptat-o din China, ca...
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
De ce pensia intră pe card, în ianuarie, mult mai devreme? Ce bani iau în plus pensionarii?
Digi FM
Iluzie optică: Poți să găsești ursul polar din imagine? Doar cei mai inteligenți reușesc în mai puțin de 5...
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Cum o privește el, nu o privește nimeni! Keanu Reeves, fascinat de Alexandra Grant pe covorul roșu la...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei