Video Manevre periculoase în aer. Momentul în care un avion de vânătoare chinezesc îi „taie fața” unei aeronave militare a SUA

Data actualizării: Data publicării:
avion china ezgif.com-gif-maker (4)

Statele Unite și China au publicat imagini cu incidentul aerian care a avut loc pe 21 decembrie 2022 deasupra Mării Chinei de Sud, acuzându-se reciproc de manevre periculoase la mică distanță. Analiștii militari avertizează că astfel de interceptări în aer arată cât de ușor și de repede pot degenera lucrurile, crescând riscul unei confruntări militare între cele două superputeri, scrie CNN.

Incidentul a avut loc pe 21 decembrie anul trecut deasupra zonei de nord a Mării Chinei de Sud, zonă considerată de SUA spațiu aerian internațional.

Angajându-se într-o manevră considerată de armata SUA ca fiind „periculoasă”, un avion de vânătoare chinezesc J-11 s-a apropiat la mai puțin de 7 metri de botul unui aparat american de recunoaștere, neînarmat, RC-135 Rivet Joint, cu circa 30 de oameni la bord, forțând avionul SUA să devieze de la curs „pentru a evita o coliziune”, potrivit unui comunicat al Comandamentului Indo-Pacific al SUA, remis pe 28 decembrie.

Partea americană a publicat un video filmat de la bordul avionului RC-135, în care se vede cum avionul chinezesc zboară în partea stângă, la mică distanță, iar apoi se apropie treptat de botul aparatului SUA, ca și cum i-ar „tăia fața”, înainte ca acesta să devieze de la cursul său.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

China are o intereptare diferită a incidenyului, spunând că avionul american „a schimbat brusc altitudinea, forțând aparatul chinez să devieze spre stânga”, potrivit unui comunicat al Comandamentului Teatrului de Sud al Armatei de Eliberare a Poporului, citat de China Military Online.

„Această manevră periculoasă a afectat serios siguranța avionului militar chinezesc”, se arată în comunicat.

De asemenea, China a publicat propriul material video cu manevra dintre cele două avioane, în care pare că aparatul american RC-135 se apropie de cel chinezesc.

Experții militari consultați de CNN au spus, după ce au văzut ambele înregistrări, că vina ar fi a avionului chinesc, care nu avea niciun motiv să se apropie atât de mult de cel american.

„RC-135 se afla în spațiul aerian internațional și este un avion mare, lent și greu manevrabil. Este responsabilitatea avionului mai mic, mai rapid si mai manevrabil de a păstra distanța de siguranță, pentru a nu crea probleme pentru ambele aparate”, a declarat Peter Layton, fost ofițer în Forțele Aeriene Regale ale Australiei, actual consultant la Griffith Asia Institute.

„Intenția interceptării era probabil să identifice vizual aeronava, iar avionul de vânătoare putea să stea la câțiva kilometri distanță și să îndeplinească această sarcină. Apropierea nu aduce niciun câștig”, a mai spus el.

Și Robert Hopkins, fost ofițer al Forțelor Aeriene SUA, care zburat pe astfel de avioane de recunoaștere, a respins varianta prezentată de chinezi.

„Răspunsul (Chinei) este departe de realitate. Un avion neînarmat, de mari dimensiuni, nu poate provoca un avion de vânătoare înarmat și agil”, a spus Hopkins, potrivit CNN.

Tot el consideră însă și că SUA exagerează când vorbește de „manevre de evitare”.

„Nu este diferit de ceea ce face un șofer care își schimbă direcția pentru a evita intersectarea cu un alt șofer de pe banda alăturată. Răspunsul SUA este prea dramatic și creează inutil un sentiment de pericol exagerat”, a mai spus el.

Experții sunt însă de acord că manevre de acest tip, la foarte mică distanță, lasă puțin loc pentru greșeli. 

„Să zbori atât de aproape unul de altul la viteze de peste 800 km/h, cu intenții neprietenoase, este în general periculos. La distanța asta, o manevră bruscă sau o problemă la un echipament pot provoca un accident teribil în mai puțin de o secundă”, a afirmat Blake Herzinger, expert în politici de apărare la American Enterprise Institute.

Editor : Bogdan Păcurar

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Candidatul de extremă dreapta, George Simion, ar putea ajunge la putere, scrie...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Cine poate încasa ultima pensie în caz de deces? Cine ia pensie de urmaș și până la ce vârstă?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un animal misterios, cu aspect „ciudat”, depistat în parcul West Virginia. Locuitorii sunt nedumeriți: „Cum a...
Film Now
Hugh Grant, mărturisiri neașteptate despre personajul său din „Notting Hill”. Starul face dezvăluiri inedite...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”