Poliţia a arestat cinci persoane după ce mai multe cadavre au fost găsite într-o zonă izolată din deşertul Mojave din sudul Californiei, transmite BBC. Toate victimele fuseseră împușcate, potrivit poliţiei.
Şase cadavre au fost găsite după ce o altă persoană care fusese împuşcată și ea a sunat la 911. Un elicopter al poliţiei a fost trimis la locul crimei.
Anchetatorii Biroului şerifului din San Bernardino au declarat luni că împușcăturile ar fi avut loc în legătură cu producţia ilicită de marijuana. Dintre cele șase victime, patru au fost identificate, a anunțat poliția.
Cadavrele sunt ale unor bărbați și au fost găsite în 23 ianuarie în afara unei autostrăzi din apropierea oraşului El Mirage, situat în comitatul San Bernardino. Toate cele şase victime au murit din cauza rănilor prin împuşcare, potrivit poliţiei. Patru dintre victime suferiseră, de asemenea, arsuri grave, a declarat reporterilor sergentul Michael Warrick reporterilor.
Patru dintre bărbaţi au fost găsiţi unul lângă celălalt, în timp ce un altul a fost descoperit într-o mașină, la mică distanţă.
Imaginile aeriene de la faţa locului păreau să arate o mașină de teren incendiată și ciuruită de gloanţe, cu geamuri sparte.
Editor : G.M.