„Mai lipsește invazia marțienilor”. Moscova, ironii usturătoare la adresa ministrului britanic al apărării

Data publicării:
gavin

Rusia a denunţat vineri ''fobia'' antirusească a ministrului britanic al apărării, Gavin Williamson, care - potrivit oficialilor ruşi - a ''pierdut orice simţ al limitelor rezonabilului'' atunci când a acuzat Moscova de spionarea infrastructurii strategice a Marii Britanii cu scopul de a o distruge, relatează AFP şi Vesti.ru, citate de Agerpres.



„Se pare că în lupta sa crâncenă de a obţine bani pentru bugetul apărării, ministrul britanic a pierdut orice simţ al limitelor rezonabilului'', susţine într-un comunicat purtătorul de cuvânt al armatei ruse, generalul Igor Konaşenkov.

„Fobia ministrului privind o Rusie fotografiind centralele electrice sau studiind traseele gazoductelor merită un loc printre cărţile pentru copii sau în seria Monty Python'' (un show de comedie gen sketch), a spus el.

Potrivit lui Konaşenkov, ministrul britanic, pe care îl numeşte când Williams, când Wilson, încearcă prin aceste acuzaţii să „atragă atenţia asupra sa''.

„El nu este primul ministru care încearcă să câştige puncte politice speriindu-i pe britanici cu o ameninţare rusească'', a spus el, îndemnând Londra să organizeze o examinare „medicală" a politicienilor britanici.

La rândul său, Franţ Klinţevici, preşedintele Comisiei pentru apărare şi securitate din Consiliul Federaţiei (camera superioară a parlamentului rus), a apreciat că ministrul britanic al apărării a citit prea multă literatură SF.

„Un nonsens absolut. Este foarte probabil ca ministrul Gavin Williamson să fi spus aceasta sub impresiile în urma lecturii recente a romanului Războiul lumilor de H. G. Wells, care descrie invazia marţienilor în Anglia. ... lipsesc doar razele laser cu care extratereştrii distrugeau totul în jurul lor'', a afirmat Klinţevici, într-o declaraţie pentru agenţia de presă oficială rusă TASS, recomandând ca astfel de cărţi să fie citite în copilărie sau în perioada adolescenţei.

Într-un interviu pentru Daily Telegraph, publicat joi seara, Gavin Williamson acuză Rusia că doreşte să provoace „panică” sau să atace Marea Britanie, asigurând că Moscova spionează reţelele de alimentare cu electricitate ce leagă Marea Britanie de Europa.

Premierul conservator Theresa May a evocat deja în noiembrie acte „ostile'' ale Rusiei, cu care relaţiile sunt tensionate.

Întrebat la o conferinţă de presă vineri, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, nu a dorit să comenteze acuzaţiile lui Gavin Williamson.

Rusia s-a confruntat de asemenea vineri cu dezvăluiri în mass-media olandeze cu privire la presupusa piratare de către hackeri ruşi a serverelor Partidului Democrat, înaintea alegerilor prezidenţiale din 2016 din SUA.

Citând serviciile de securitate şi de informaţii din Olanda, cotidianul De Volkskrant şi televiziunea publică Nieuwsuur au afirmat că faimosul grup de hackeri Cozy Bear a sustras ''mii'' de e-mailuri de la Partidul Democrat înainte de alegeri.

„Dacă ziarele olandeze doresc să toarne gaz pe foc în isteria antirusească ce există în SUA, nu este cea mai nobilă activitate'', a comentat vineri purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...