Liderul francez Emmanuel Macron a vorbit miercuri la telefon cu preşedintele SUA, Joe Biden, pe care l-a informat despre recentele întâlniri pe care le-a avut la Moscova şi Kiev cu Vladimir Putin, respectiv cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, a anunţat Casa Albă.
"Ei au discutat și despre eforturile diplomatice şi de descurajare în curs, întreprinse în strânsă coordonare cu aliaţii şi partenerii noştri, ca răspuns la desfăşurarea militară persistentă a Rusiei la frontierele Ucrainei", a spus preşedinţia americană într-un scurt comunicat, fără a comenta rezultatul vizitei lui Emmanuel Macron, notează AFP.
Şeful statului francez s-a întâlnit luni la Moscova cu preşedintele rus, Vladimir Putin, apoi cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, marţi, la Kiev.
Emmanuel Macron a subliniat că a primit promisiuni de la preşedintele rus că nu va exista nicio "escaladare" suplimentară, iar Parisul afirmă că această vizită a permis "să se avanseze" pentru a detensiona situaţia.
Cancelarul german, Olaf Scholz, s-a arătat şi el optimist, salutând miercuri "progresele" apărute prin reluarea schimburilor diplomatice intense între Rusia şi occidentali.
"Astăzi există şanse reale pentru o reglementare diplomatică", şi-a exprimat satisfacţia la rândul său şeful diplomaţiei ucrainene, Dmitro Kuleba, pentru care situaţia rămâne "tensionată, dar sub control".
Statele Unite s-au arătat, însă, foarte discrete până în prezent cu privire la rezultatul vizitei preşedintelui francez.
Washingtonul acuză Moscova că pregăteşte o potenţială invazie pe scară largă a Ucrainei pe termen foarte scurt, chiar dacă oficialii americani sunt de părere că Vladimir Putin nu s-a hotărât încă dacă să treacă la ofensivă.
Occidentalii ameninţă Rusia cu sancţiuni fără precedent în cazul unui atac, reaminteşte France Presse, citată de Agerpres.