Macron anunță că Franța își retrage ambasadorul și trupele din Niger, la aproape două luni de la lovitura de stat militară

Data publicării:
macron
Preşedintele Franței, Emmanuel Macron. Foto: Profimedia

Emmanuel Macron a anunțat că Franța își va retrage ambasadorul și că va încheia orice cooperare militară cu Nigerul, la aproape două luni de la lovitura de stat militară prin care conducerea civilă a țării africane a fost înlocuită de o juntă, relatează BBC.

„Franța a decis să-și retragă ambasadorul. În următoarele ore, ambasadorul nostru, dar și alți diplomați, se vor întoarce în Franța”, a spus președintele francez.

El a adăugat și că cooperarea militară cu Nigerul „s-a încheiat” și că trupele franceze care se mai află pe teritoriul țării africane „vor pleca în lunile care urmează”.

Decizia vine după săptămâni întregi de animozități și proteste față de prezența franceză din țară, proteste regulate fiind organizate la Niamey.

Totuși, decizia reprezintă o lovitură puternică pentru operațiunile contra-teroriste ale Franței din Sahel, dar și pentru influența acesteia în regiune. Macron a mai spus că „Franța nu va fi ținută ostatică de puciști”.

Macron a spus că încă îl consideră pe Mohamed Bazoum, aflat în captivitate în prezent, drept „singura autoritate legitimă” în Niger și că l-a informat pe acesta de decizia lui. El a spus că președintele dat jos de la putere este „un ostatic” al juntei.

Conducerea militară a Nigerului a încercat să-l dea afară pe ambasadorul Sylvain Itte încă de luna trecută, însă acesta a refuzat să plece din post deși primise un ultimatum de 48 de ore.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mesajul cutremurător transmis de Regele Charles, după ce s-a aflat de înmormântare. Nu i-a fost uşor să...
Digi FM
Ce îl enervează pe Smiley la Gina Pistol: „Nu suport”. Cei doi s-au căsătorit în urmă cu doi ani
Pro FM
Cum arată acum Oana Vincu din trupa Genius. Locuiește în Timișoara, a ieșit din lumina reflectoarelor și e o...
Film Now
Cum arată Chuck Norris în 2025, la 85 de ani. Imagini de colecție cu celebrul actor
Adevarul
Cercetătorul chinez care a creat primii bebeluși modificați genetic: „Editarea embrionilor umani va fi la fel...
Newsweek
Șeful Casei de Pensii, anunț supriză despre ajutorul de 400 lei. Se oferă încă un bonus de 300 lei
Digi FM
Gheorghe Gheorghiu parcă a întinerit după ce s-a căsătorit și a slăbit 25 de kilograme. În ianuarie a...
Digi World
De ce a fost numită 1 aprilie Ziua păcălelilor. Cum a fost aleasă data în care se fac cele mai multe glume și...
Digi Animal World
Momentul când o cățelușă imploră ajutor după ce puiul ei a fost lovit de o mașină: „A fost prima dată când...
Film Now
Dolph Lundgren, cu soția și fiica, ambele de aceeași vârstă, la restaurant. E cu 39 de ani mai mare decât...
UTV
Imagini adorabile din savana africană: pui de leu jucându-se sub privirea protectoare a mamei lor