Peru a deschis situl cu ruinele incașe din Machu Picchu pentru un singur turist japonez care a așteptat aproape șapte luni să viziteze obiectivul aflat în patrimoniului mondial.
Jesse Katayama urma să viziteze Machu Picchu în luna martie, însă obiectivul a fost închis din cauza pandemiei de coronavirus. Ministrul culturii din Peru, Alejandro Neyra, a declarat că lui Katayama i s-a permis accesul după ce a depus o cerere specială, relatează BBC.
Machu Picchu, care este cea mai importantă atracție turistică din Peru, ar putea fi redeschis la capacitate redusă luna viitoare, însă nu a fost anunțată nicio dată certă.
În martie, Katayama își plănuise să petreacă doar câteva zile în Peru, dar a rămas blocat din cauza restricțiilor de călătorie impuse din cauza coronavirusului în orașul Aguas Calientes, lângă Machu Picchu.
„A venit în Peru pentru asta", a declarat Alejandro Neyra într-o conferință de presă transmisă online.
Turistului japonez i s-a permis să viziteze ruinele sâmbătă, însoțit de șeful monumentului, „astfel încât să-și poată îndeplini visul înainte de a se întoarce în țara sa”, a mai spus ministrul Culturii.
Într-un videoclip înregistrat pe vârful Machu Picchu, turistul și-a exprimat bucuria pentru călătoria mult așteptată. „Acest tur este cu adevărat uimitor, vă mulțumesc”, a spus Katayama.
Peru a raportat peste 849.000 de cazuri de coronavirus și 33.000 de decese de la începutul pandemiei, potrivit datelor centralizate de Universitatea Johns Hopkins.
Editor : D.C.