Viitorul a milioane de copii este în pericol din cauză că numărul celor care sunt nevoiți să renunțe la școală pentru a munci și a-și întreține familiile este tot mai mare, avertizează Organizația Internațională a Muncii. Cei mai mulți minori sunt victime ale exploatării sexuale, iar, uneori, cei care îi împing spre asta sunt chiar părinții.
Gilbert Houngbo, directorul general al Organizației Internaționale a Muncii (ILO), a declarat pentru BBC că aceasta este o problemă constatată în regiuni din toată lumea, din cauza problemelor economice globale. El a avertizat că cei mai mulți minori sunt victime ale exploatării sexuale și a făcut apel pentru măsuri urgente.
„Pandemia Covid, costul vieții, creșterea inflației, toate au fost condiții care au agravat lucrurile. Dacă nu acționăm acum și nu acționăm decisiv și rapid, problema se va agrava", a transmis el.
Datele ONU care arată o statistică de după 2020 arată că aproximativ 160 de milioane de copii erau trimiși la muncă și că dezvoltarea lor, prin educație, a fost blocată pentru prima oară în 20 de ani. Gilbert Houngbo a avertizat că tendința se va menține și în anii următori.
Potrivit acestuia, creșterea costurilor legate de mijloacele de trai, a prețurilor la alimente și la energie cauzate de războiul din Ucraina, a făcut ca pentru unele familii să se ajungă la situația de a decide dacă să mănânce o dată pe zi sau nici măcar. În unele cazuri, s-a ajuns ca situații în care părinții își exploatează sexual copiii pentru a ajuta familiile.
În orașul de coastă Mombasa din sud-estul Keniei, o tânără de 14 ani a declarat pentru BBC că nu a avut altă soluție decât să își caute de lucru, în vreme ce mama ei făcea eforturi uriașe pentru a face rost de mâncare și bani pentru școală pentru cei trei copii. Pentru a face bani, adolescenta a declarat că a fost nevoită să aibă relații sexuale cu bărbați sau să spele haine. Ea a povestit că atunci când merge la școală, uneori îi este atât de foame încât „nu poate să țină pixul în mână să scrie".
Mama ei a declarat că „nu a fost ușor să-i spui unui copil să facă așa ceva", dar a motivat că a fost nevoită să își expună fata la aceste situații deoarece ea își pierduse slujba în timpul pandemiei.
„Este sfâșietor. Mi-aș dori ca copilul meu să meargă la școală ca ceilalți copii, ca să poată avea un loc de muncă bun care să o ajute pe viitor, dar pentru că nu am posibilități, este forțată să facă asta", a povestit femeia.
O femeie care conduce un bordel din apropiere a spus că afacerea ei „a înflorit", deoarece tot mai multe fete tinere sunt în situații disperate din lipsă de bani. Gilbert Houngbo a spus că s-a constatat o creștere a numărului copiilor forțați să muncească în țările cu venituri mici sau medii și în sectoare precum agricultura, minerit și construcții.
„E clar că suntem într-un moment critic", a spus el, adăugând că „sărăcia este cauza principală".
UNICEF a transmis că inflația și creșterea costului vieții sunt o „preocupare universală" care afectează copiii în moduri diverse. „Din disperare, multe familii trebuie să recurgă la alegeri cu adevărat imposibile și la strategii care afectează copiii acum și pe termen lung", a declarat Natalia Winder-Rossi, director al programului de politică socială și protecție socială al UNICEF.
Reporterii BBC au mers într-un oraș din sudul Libanului, unde copiii au spus că au abandonat școala pentru a-și întreține familiile.
"Când eram la școală visam să devin profesor. [Acum] am încetat să mai visez", a declarat Alaa, în vârstă de 14 ani, care face curățenie în diverse case.
Potrivit UNICEF, cel puțin o familie din zece ajunge în situația critică de a-și trimite copiii la muncă. Țara este în colaps economic.
"Mi-ar plăcea desigur să merg la școală, dar în această situație cine s-ar gândi să meargă la școală? Trebuie să-ți asiguri familia. Mă sufoc... dar trebuie să suport", a spus Muhammad, în vârstă de 15 ani, care vinde pachete cu șervețele mașinilor oprite la semafor.
Gilbert Houngbo a spus că, deși situația este „foarte îngrijorătoare", crede că se pot găsi soluții. A adăugat că nu există o „abordare unică pentru toate problemele", dar că acțiunile trebuie să se concentreze pe educație, crearea de locuri de muncă și combaterea faptelor ilegale.
Editor : G.M.