Live Text Rușii au bombardat Krivoi Rog. Cel puțin șase morți și 70 de răniți printre care și copii. Lupte grele în nord-estul Ucrainei

Data actualizării: Data publicării:
bombardamente rusi
Bloc de locuințe din Krivoi Rog lovit de o rachetă rusească. Foto: Twitter/Kyiv Independent

Două rachete au lovit o clădire cu patru etaje a unei instituţii de învăţământ şi o clădire rezidenţială cu nouă etaje din orașul ucrainean Krivoi Rog. Cel puțin șase oameni au murit, printre răniți sunt și copii. Un oficial ucrainean de rang înalt a raportat duminică lupte grele în nord-estul ţării, forţele Kievului menţinându-şi liniile şi obţinând câştiguri în unele zone. De asemenea, un atac ucrainean cu dronă a vizat în cursul nopţii o secţie de poliţie din regiunea rusă Briansk, de la graniţa cu Ucraina, a anunţat luni guvernatorul Aleksandr Bogomaz. Între timp, Ucraina va începe în această săptămână consultări cu Statele Unite cu privire la furnizarea de garanţii de securitate pentru Kiev până la finalizarea procesului de aderare la NATO, iar Ministerul de Externe rus a afirmat că Rusia va continua dialogul privind perspectivele unei reglementări paşnice a crizei din Ucraina cu China, Brazilia, şi partenerii africani.

LiveText-ul Digi24.ro care a acoperit evenimentele din Ucraina poate fi urmărit AICI.

Crește bilanţul morților în Herson, în urma bombardamentelor rusești  

ACTUALIZARE 21:20 Cel puţin patru persoane au fost ucise, iar alte 17 au fost rănite în oraşul Herson, într-un bombardament rus, anunţă luni într-o postare pe Telegram şeful de cabinet al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski Andrii Iermak, relatează CNN.

Un bilanţ anterior anunţa doi morţi şi patru răniţi.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

„Inamicul loveşte zone locuite”, acuză Iermak. „Cartierul Korabelnî şi partea centrală a oraşului au fost cel mai afectate. Acum sunt patru morţi şi 17 răniţi”, precizezză el.

Autorităţile locale au anunţat că Rusia şi-a intensificat bombardamenetele oraşului, cu scopul de a asigura o acoperire unei rotaţii de trupe.

„O astfel de intensitate a bombardamentelor este cauzată de rotaţia trupelor inamice pe malul stâng (al fluviului Nipru)”, estimează luni, într-o postare pe Telegram, şeful Administraţiei Militare a regiunii Herson, Oleksandr Prokudin.

„Rusia şi-a refăcut forţele pe care forţele noastre armate le-au distrus anterior”, estimează el.

Bilanţul atacului de la Krîvîi Rih creşte la 6 morţi

ACTUALIZARE 18:40 Bilanţul victimelor atacului de luni al Rusiei asupra Krîvîi Rih (Krivoi Rog), oraşul natal al preşedintelui Volodimir Zelenski, unde o rachetă rusească a lovit clădiri rezidenţiale, a crescut la şase morţi, între care şi un copil de zece ani, şi peste 70 de răniţi, în timp ce Rusia şi-a intensificat bombardamentele ca răspuns la un atac cu drone asupra unor clădiri de birouri din Moscova, potrivit agenţiilor de presă Unian şi AFP, potrivit Agerpres.

Bilanţului victimelor ar putea să crească în orele următoare, pe măsura degajării dărâmăturilor, avertizează echipele de salvare.

Zelenski: Cinci morți în Krivoi Rog

ACTUALIZARE 17:10 Președintele ucrainean Volodimir Zelenski spune, într-un mesaj publicat pe Telegram, că numărul morților după atacul cu rachete din Krivoi Rog a crescut la cinic. 

„Operațiunea de salvare continuă. Potrivit informațiilor preliminare ar fi vorba de două rachete balistice. Etajele patru până la nouă ale clădirii rezidențiale au fost complet distruse”, scrie președintele Ucrainei. 

bombardamente rusi
Bloc de locuințe din Krivoi Rog lovit de o rachetă rusească. Foto: Twitter/Kyiv Independent

Acesta a mai spus că peste 350 de persoane sunt implicate în operațiunile de căutare și salvare.

Peste 60 de persoane au fost rănite.

Şoigu anunţă intensificarea atacurilor asupra Ucrainei

ACTUALIZARE 15:25 Moscova a intensificat loviturile asupra infrastructurii militare ucrainene ca răspuns la atacurile asupra teritoriului controlat de Rusia, a declarat luni ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, citat de Interfax şi TASS, citate de News.ro.

„Pe fondul eşecului aşa-numitei contraofensive, regimul de la Kiev, sprijinit de sponsorii occidentali, s-a concentrat pe desfăşurarea de atacuri teroriste asupra infrastructurii civile din oraşele şi localităţile din Federaţia Rusă”, a declarat ministrul. El a precizat că, în acest context, intensitatea loviturilor ruse asupra instalaţiilor militare ucrainene, inclusiv asupra celor care asigură „aceste atacuri teroriste”, a fost crescută de mai multe ori.

Armata rusă a luat măsuri suplimentare pentru a spori protecţia împotriva atacurilor din aer şi de pe mare comise de Ucraina asupra oraşelor ruseşti, mărind numărul loviturilor asupra instalaţiilor militare inamice, a declarat Serghei Şoigu.

El a vorbit despre eşecul contraofensivei Kievulului şi spune că din această cauză Ucraina se concentrează acum pe efectuarea de atacuri teroriste asupra infrastructurii civile ruse. Potrivit lui Şoigu, Kievul a pierdut peste 20.000 de oameni şi 2.200 de arme.

„O tentativă pe scară largă a forţelor ucrainene de a străpunge apărarea noastră a fost zădărnicită în direcţia Orehovski. Numai pe 26 şi 27 iulie, Kievul a pierdut peste 400 de oameni, 31 de tancuri, inclusiv trei tancuri germane Leopard şi două franceze, şi 32 de vehicule blindate de luptă în apropierea aşezării Rabotino”, susţine Şoigu.

Armata rusă a eliberat Kovalevka şi Sergheevka în direcţia Krasno-Lîmansk, precum şi gara Moleanovka în direcţia Kupianka, a declarat Şoigu.

Cum se vede contraofensiva Ucrainei de la Kiev și Moscova. Peskov: „Nu merge conform planului”. Ucrainenii spun că au recucerit 200 de kilometri pătrați

ACTUALIZARE 14:20 Rusia a declarat luni că contraofensiva Ucrainei nu decurge conform planului și că ucrainenii irosesc echipamente occidentale de miliarde de dolari. De partea cealaltă, Kievul susține că a recucerit peste 200 de kilometri pătrăți de teritoriu în sudul țării de la lansarea contraofensivei.

ucraina razboi 2
Război în Ucraina. Foto: Facebook/Armata ucraineană

Forțele ucrainene au recucerit aproape 15 kilometri pătrați în est și sud în ultima săptămână, a declarat luni ministrul adjunct al Apărării.  În total, de la lansarea contraofensivei, ucrainenii ar fi recucerit 204,7 kilometri pătrați în sud, a declarat Hanna Maliar pe Telegram.

Citește continuarea AICI.

Budanov spune că atacul cu drone din Moscova este „o pedeapsă de la Dumnezeu”

ACTUALIZARE 14:10 Kirilo Budanov, șeful GUR, serviciul de informații militare ucrainene, spune că atacurile cu dronă împotriva orașului Moscova, din ultimele zile, sunt „o pedeapsă de la Dumnezeu”.

Oficialul ucrainean a făcut declarațiile într-un interviu acordat, la Kiev, presei occidentale. „Dronele din Moscova sunt o pedeapsă de la Dumnezeu”, a spus Budanov, întrebat despre dronele care au lovit capitala Rusiei în ultimele zile. Şeful GUR a adăugat că statul agresor trebuie să se fi gândit, totuşi, că lansarea unei invazii militare împotriva Ucrainei „ar putea avea repercusiuni”.

„Nu merge conform planului”, spun rușii despre contraofensiva Ucrainei

ACTUALIZARE 13:10 Kremlinul a declarat luni că contraofensiva Ucrainei „nu merge conform planului” și că resursele NATO furnizate Kievului au fost „irosite”, în cursul unei operațiuni de două luni, care a înregistrat câștiguri limitate pentru Ucraina.

Declarațiile au fost făcute de purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, care a mai spus că Rusia va lua măsuri suplimentare pentru a se apăra împotriva loviturilor ucrainene cu drone, după ce dronele au lovit duminică districtul financiar al Moscovei.

Crește numărul morților după atacul cu rachete din Krivoi Rog

ACTUALIZARE 13:00 Crește numărul morților după atacul cu rachete asupra orașului Krivoi Rog din Ucraina. Potrivit serviciilor de urgență, patru oameni au murit, printre care și un copil de 10 ani.

„Din păcate, o veste tragică. Patru oameni au murit deja în Krivoi Rog. Printre ei se numără un copil de 10 ani. S-ar putea să fie oameni sub dărâmături. De asemenea, lucrătorii de urgență au salvat deja patru persoane. Unul dintre ei este un copil. Operațiunea de căutare este în desfășurare”, transmit autoritățile locale.

Alte 53 de persoane au fost rănite.

Cel puţin doi morți în atacuri cu rachetă la Krivoi Rog

ACTUALIZARE 11:25 Cel puţin două persoane au fost ucise luni în atacuri cu rachete ruse în oraşul ucrainean Krivoi Rog (centru), a informat Ministerul ucrainean de Interne citat de Reuters şi AFP. Alte 31 de persoane, inclusiv patru copii, au fost rănite, anunță serviciile de urgență.

Două rachete au lovit o clădire cu patru etaje a unei instituţii de învăţământ şi o clădire rezidenţială cu nouă etaje, se menţionează în comunicatul ministerului ucrainean.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Krivoi Rog găzduieşte un combinat metalurgic şi este şi oraşul natal al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski.

Un atac rusesc cu rachete a lovit orașul Kryvyi Rih din sudul Ucrainei

ACTUALIZARE 10:45 Un atac rusesc cu rachete a lovit orașul Kryvyi Rih din sudul Ucrainei, potrivit Ministerului de Interne al țării, potrivit Sky News.

Ministerul nu a oferit niciun detaliu cu privire la amploarea atacului sau dacă cineva a fost rănit.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

„Inamicul a lansat un atac cu rachete asupra orașului Kryvyi Rih. În prezent, toate serviciile necesare lucrează la fața locului. Respectați măsurile de siguranță. Rămâneți în adăposturi până la declanșarea alarmei de raid aerian”, se arată într-o declarație.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Unele înregistrări video neverificate care circulă pe canalele ucrainene de Telegram susțin că arată o clădire de nouă etaje în flăcări, cu o gaură imensă în lateral.

Kievul a lansat un nou atac cu drone, fiind vizată o secţie de poliţie din regiunea Briansk

Un atac ucrainean cu dronă a vizat în cursul nopţii o secţie de poliţie din regiunea rusă Briansk, de la graniţa cu Ucraina, a anunţat luni guvernatorul Aleksandr Bogomaz, informează AFP.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Atacul nu a provocat victime, potrivit oficialului regional rus.

„Forţele ucrainene au atacat districtul Trubcevski în timpul nopţii”, a scris Aleksandr Bogomaz pe Telegram.

„O dronă a lovit secţia de poliţie din acest district. Nu există victime”, a precizat el, adăugând că ferestrele şi acoperişul clădirii au fost avariate.

Noul atac vine după ce cu o zi înainte Ministerul rus al Apărării anunţase că a doborât trei drone la Moscova.

Duminică, preşedintele Volodimir Zelenski a declarat că războiul ajunge „în Rusia, în centrele sale strategice şi în bazele sale militare”, „un proces inevitabil, natural şi absolut drept”.

Ucraina transmite că se dau lupte grele în nord-estul ţării

Un oficial ucrainean de rang înalt a raportat duminică lupte grele în nord-estul ţării, forţele Kievului menţinându-şi liniile şi obţinând câştiguri în unele zone, relatează Reuters.

Viceministrul ucrainean al Apărării, Hanna Maliar, a declarat că forţele ruse încearcă să-i scoată pe ucraineni din poziţiile ridicate în nord-estul ţării, zonă ocupată de Moscova imediat după invazia din 2022, dar recucerită ulterior de trupele ucrainene. Sarcina-cheie a ruşilor, a declarat ea la televiziunea naţională, a fost de a deturna forţele ucrainene din zona Bahmut, unde desfăşoară „o ofensivă de succes”.

„Au atacat la nesfârşit în această săptămână. Dar trupele noastre rezistă atacurilor şi uneori îi resping cu pierderi grele”, a spus ea. Maliar susţine că ruşii au suferit pierderi comparabile cu cele din timpul luptelor crâncene de la Bahmut, care a căzut în mâinile forţelor ruseşti după mai mult de 10 luni de lupte.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a descris duminică drept „o zi bună, o zi puternică” pe front, în special în apropiere de Bahmut, unde forţele ucrainene spun că recuperează terenul pierdut după ce forţele ruseşti au cucerit oraşul în luna mai.

La rândul său, armata rusă susţine că a oprit forţele ucrainene în nord-est.

Între timp, forţele ruse au lansat cel mai recent dintr-o serie de atacuri aeriene nocturne, lovind ceea ce oficialii au declarat că este o „clădire nerezidenţială” din oraşul Harkov, din nord-estul ţării. Lovitura a declanşat un incendiu, dar nu au fost raportate victime.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Luna trecută, Ucraina a lansat o contraofensivă care se concentrează pe o campanie spre sud, pentru a crea o sincopă între forţele ruseşti care deţin teritorii în est şi peninsula anexată Crimeea, precum şi pe recâştigarea terenului din jurul Bahmut. Dar lupte violente au izbucnit şi în jurul oraşelor Kupiansk şi Lîman, aflate în nord-estul Ucrainei.

Maliar a declarat că forţele ruseşti încearcă, de asemenea, „cu tenacitate” să recucerească zonele de pe frontul sudic luate de Ucraina. Ea a precizat că Ucraina a recucerit 200 de kilometri pătraţi în sud, dar că avansurile au fost limitate de poziţiile ruseşti fortificate şi de prezenţa minelor.

Ministerul rus al Apărării, în raportul său zilnic de activitate militară, a declarat că forţele sale au folosit rachete pentru a distruge o brigadă blindată a trupelor ucrainene în apropiere de Svatove, un oraş-cheie deţinut de Rusia în nord-est. Forţele ruse, a precizat aceasta, au respins, de asemenea, patru atacuri ucrainene în apropierea oraşului Lîman, mai la sud.

Pe de altă parte, duminică ruşii au declarat că au doborât trei drone ucrainene care au încercat să lovească Moscova avariind o clădire înaltă din centrul de afaceri, despre care se spune că ar găzdui birouri guvernamentale. Ucraina nu a revendicat în mod direct responsabilitatea pentru atacurile cu drone, dar Zelenski a declarat că războiul „se întoarce treptat pe teritoriul Rusiei - în centrele sale simbolice”.

Zelenski a mai anunţat că bilanţul victimelor atacului rusesc asupra unei şcoli din oraşul Sumî, situat în nordul ţării, a crescut sâmbătă la doi morţi.

Ucraina începe negocierile cu SUA pe tema garanţiilor de securitate

Ucraina va începe în această săptămână consultări cu Statele Unite cu privire la furnizarea de garanţii de securitate pentru Kiev până la finalizarea procesului de aderare la NATO, a declarat duminică şeful de cabinet al preşedintelui Volodimir Zelenskii, Andrii Iermak, relatează Reuters.

Discuţiile privind garanţiile de securitate cu Statele Unite sunt o continuare a promisiunilor făcute de Grupul celor 7 (G7) la summitul NATO din Lituania de la începutul acestei luni de a elabora şi de a onora garanţiile de securitate.

„Începem discuţiile cu Statele Unite (în această) săptămână”, a scris Iermak pe Telegram.

„Garanţiile de securitate pentru Ucraina vor fi obligaţii concrete, pe termen lung, care vor asigura capacitatea Ucrainei de a învinge şi de a bloca agresiunea rusă în viitor. Acestea vor fi formate şi mecanisme de sprijin clar redactate”, a punctat Iermak. El a precizat că garanţiile „vor fi în vigoare până când Ucraina îşi va asigura aderarea la NATO”.

Summitul NATO de la Vilnius a oferit sprijin Ucrainei pentru a contracara invazia Rusiei, care durează de 17 luni, iar ţări individuale au promis noi arme, dar nu a fost stabilită nicio dată pentru aderarea Ucrainei, atât timp cât războiul continuă. Membrii G7 au convenit ca fiecare naţiune să negocieze acorduri bilaterale pentru a oferi garanţii de securitate şi pentru a ajuta Ucraina să-şi consolideze armata.

În comentariile sale, Iermak a declarat că cel puţin 10 alte ţări s-au alăturat declaraţiei G7 şi că Ucraina negociază termenii garanţiilor viitoare cu fiecare dintre ele.

Consilierul prezidenţial a mai spus, pe de altă parte, că oficiali din mai multe ţări se pregătesc să se întâlnească în Arabia Saudită pentru a discuta planul de pace al lui Zelenski pentru Ucraina, care are la bază condiţia retragerii tuturor trupelor ruseşti din Ucraina.

El a reamintit că o primă reuniune internaţională dedicată planului de pace a avut loc la Copenhaga în luna iunie. Pe lângă faptul că solicită retragerea trupelor ruseşti, planul de pace al lui Zelenski prevede, de asemenea, restabilirea graniţelor Ucrainei de dinainte de război şi întoarcerea acasă a tuturor prizonierilor şi copiilor deportaţi.

Rusia şi Ucraina au purtat o serie de discuţii de pace la scurt timp după invazia rusă din februarie 2022, însă acestea nu au reuşit să producă niciun acord.

Ucraina, a cărei armată este acum întărită de armamentul occidental, spune acum că nu va lua parte la alte discuţii până când trupele ruseşti nu vor pleca.

Rusia va continua dialogul cu China, Brazilia şi Africa privind o soluţionare paşnică a crizei din Ucraina

Ministerul de Externe rus a afirmat că Rusia va continua dialogul privind perspectivele unei reglementări paşnice a crizei din Ucraina cu China, Brazilia, şi partenerii africani, a relatat luni agenţia de presă rusă de stat RIA, citată de Reuters.

Comunicatul MAE rus vine după summitul Rusia-Africa desfăşurat săptămâna trecută la Sankt Petersburg, în cursul căruia unii lideri africani l-au îndemnat pe preşedintele rus Vladimir Putin să pună capăt războiului din Ucraina.

Liderul de la Kremlin le-a transmis atunci liderilor africani prezenţi la summit că Moscova tratează cu respect propunerea lor de pace privind Ucraina şi o studiază „cu atenţie” pentru găsirea unei ieşiri din conflict.

El a mai spus că Rusia îşi va spori livrările de alimente în Africa, inclusiv unele livrări de grâne cu titlu gratuit, şi că este interesată de dezvoltarea cooperării militare cu ţările de pe continentul african.

Summitul Rusia-Africa a avut loc la circa 10 zile de la expirarea acordului privind cerealele care permitea exportul de grâne ucrainene prin Marea Neagră, în pofida conflictului, suscitând îngrijorare ţărilor africane.

Ucraina confirmă începerea în august, în Arabia Saudită, a unor convorbiri pentru „o pace justă”

Ucraina a confirmat luni că în Arabia Saudită vor începe în august convorbiri, cu intervenţia reprezentanţilor internaţionali, care, potrivit Kievului, vizează restabilirea unei „păci juste” în conformitate cu „formula ucraineană", transmite EFE, potrivit Agerpres.

„Formula de pace a Ucrainei conţine zece puncte fundamentale, care, pe lângă garantarea păcii pentru Ucraina, va crea mecanisme de contracarare a conflictelor viitoare", a declarat purtătorul de cuvânt al biroului prezidenţial, Andrii Iermak, potrivit portalului Ukrinform.

Purtătorul de cuvânt al preşedintelui Volodimir Zelenski este convins că „trebuie să se plece de la planul de pace ucrainean”, adăugând că „încercăm să luăm în considerare opiniile şi poziţiile care nu contrazic Carta ONU”.

Pentru Kiev, această formulă are în vedere retragerea trupelor ruse de pe teritoriul său.

Cotidianul The Wall Street Journal (WSJ) a relatat sâmbătă că Arabia Saudită plănuieşte să găzduiască la începutul lunii august discuţii de pace privind Ucraina între Kiev, ţările occidentale şi puteri mondiale în curs de dezvoltare precum Brazilia şi India, dar fără Rusia.

Întâlnirea este programată pentru 5 şi 6 august şi, potrivit surselor citate de ziarul american, va reuni în oraşul Jeddah înalţi oficiali din circa 30 de ţări.

Potrivit diplomaţilor occidentali citaţi de ziar, speranţa este că aceste discuţii ar putea culmina cu un summit de pace anul acesta, în care liderii internaţionali să susţină principii comune pentru încheierea războiului din Ucraina, care, la rândul lor, ar putea servi drept bază pentru negocieri între Kiev şi Moscova mai favorabile ucrainenilor.

Potrivit WSJ, întâlnirea de la Jeddah ar urma să aibă loc după o alta desfăşurată în iunie la Copenhaga între reprezentanţi ai Ucrainei, Statelor Unite, ţărilor europene, Braziliei, Indiei, Turciei şi Africii de Sud la finalul căreia aproape că nu s-au făcut publice niciun fel de informaţii.

Alegerea ţării arabe pentru această întâlnire ar urmări, potrivit diplomaţilor occidentali, să înlesnească posibila participare a Chinei, care are bune relaţii cu Moscova, dar şi cu Riadul.

Editor : B.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Liviu Dragnea, “trădarea” supremă față de PSD: “Presă plătită îl apără pe Ciolacu în cazul Nordis!”
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
cartofi
Executivul a alocat mai mulți bani Programului de susținere a producției de cartof în acest an. Care este suma
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...