Lukașenko vrea să reia contactele cu Polonia, după ce guvernul de la Varșovia a anunțat că trimite 10.000 de soldați noi la graniță

Data actualizării: Data publicării:
Aleksandr Lukașenko
Aleksandr Lukașenko. Foto: Profimedia Images

Preşedintele Aleksandr Lukaşenko a ordonat, vineri, guvernului său să reia contactele cu Polonia, la o zi după ce ministrul polonez al Apărării, Mariusz Blaszczak, a spus că va trimite în jur de 10.000 de soldați noi la graniță, într-o încercare de „descurajare” a regimurilor de la Minsk și Moscova, relatează AFP, potrivit Agerpres.

„Este necesar să discutăm cu polonezii. I-am ordonat prim-ministrului să-i contacteze”, a declarat el, citat de agenţia de presă publică Belta.

Tensiunile între Minsk şi Varşovia sunt în prezent puternice, pe fondul divergenţelor privind conflictul în Ucraina, Polonia ajutând financiar şi militar Kievul, în timp ce Belarusul este un aliat al Moscovei.

Polonia, ţară membră a NATO, a precizat joi că intenţionează să desfăşoare circa 10.000 de soldaţi pentru a proteja, cu titlu de „descurajare”, frontiera sa estică cu Belarusul.

Potrivit lui Aleksandr Lukaşenko, guvernul polonez caută „escaladarea, agravarea situaţiei, pentru a arăta că au procedat corect că au înarmat şi reînarmat ţara”, odată cu apropierea „alegerilor (legislative) din 15 octombrie anul viitor” în Polonia.

Liderul belarus a declarat că este „puţin probabil” să vedem în următoarele două luni „schimbări semnificative”, care ar fi „benefice pentru ei şi pentru noi”, în poziţia Varşoviei.

„Ei cer mult de la noi (...) dar nu putem să acceptăm acest lucru, pentru că asta ar fi contrar intereselor noastre”, a declarat el.

El s-a declarat de asemenea „deschis la cooperare”. Aleksandr Lukaşenko i-a acuzat direct pe „americani că au mizat pe Polonia” pentru a alimenta tensiunile în regiune, în plin conflict între Ucraina şi Rusia.

Polonia a avertizat recent împotriva ameninţării provocărilor din partea Belarusului şi a pericolelor potenţiale reprezentate de sosirea în ţară a grupului de mercenari ruşi Wagner.

Varşovia acuză de asemenea Minskul şi Moscova că orchestrează un nou aflux de migranţi spre Uniunea Europeană pentru a destabiliza zona.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce a apărut la mormântul lui Prigoană, imediat după înmormântarea omului de afaceri. Detaliul care s-a...
Digi FM
Cu ce se ocupă, de fapt, Dragoș Moștenescu, Costel din „La bloc”, în Anglia. Emil Mitrache l-a dat de gol...
Pro FM
Delia, reacție acidă după ce Andreea Bănică a fost criticată pentru aparițiile provocatoare: „Mi se stânge...
Film Now
Cum a reacționat fostul soț al lui Megan Fox, după ce actrița a anunțat că e însărcinată: “A aflat înainte de...
Adevarul
Eugen Ionesco și absurdul din Diaspora înainte de ’89: condamnat în România, sărac în Franța
Newsweek
Pensionarii cu această pensie NU plătesc facturi la căldură timp de 6 luni. Care sunt condițiile?
Digi FM
Laura Cosoi, detalii neștiute despre viața de familie și cele 4 fetițe: "Aida a apărut într-o perioadă cruntă...
expozitie timisoara istoria postei
Istoria poștei, de la scrisori trimise cu diligența la e-mail. Cum arată „ștampila pentru un secol”. „Scoți...
Digi Animal World
Reacția unei femei când soțul ei a venit acasă cu un câine, în ciuda entuziasmului copiilor: „A spus că e...
Film Now
Trailerul pentru cel mai așteptat film din 2025, 14 milioane de vizualizări în 19 ore. Buget fenomenal...
UTV
Anca Dinicu a devenit mamica! Actrita a dezvaluit numele bebelusului