Liderul partidului grec Zori Aurii a fost condamnat la 13 ani de închisoare

Data publicării:
Four MPs From The Far-Right Golden Dawn Party In Court
Nikolaos Michaloliakos, liderul Zorii Aurii. Sursa foto: Milos Bicanski/Getty Images

Liderul partidului neonazist grec Zori Aurii, Nikos Michaloliakos - negaţionist şi admirator al naţional-socialismului - a fost condamnat miercuri la 13 ani de închisoare cu executare de Curtea penală din Atena, care l-a găsit vinovat de "conducerea unei organizaţii criminale", relatează AFP şi ANA.

Tot la 13 ani de închisoare au mai fost condamnaţi eurodeputatul Ioannis Lagos, fost membru al Zorilor Aurii, fostul purtător de cuvânt al formaţiunii paramilitare, Ilias Kassidiaris, deputatul Hristos Pappas, considerat mâna dreaptă a lui Michaloliakis, precum şi alţi doi foşti deputaţi, Ilias Panagiotaros şi Giorgos Germenis.

Fostul ginere al lui Michaloliakis, Artemis Matthaiopoulos, a fost condamnat în ce-l priveşte la 10 ani, tot pentru participare la conducerea unei organizaţii criminale, scrie Agerpres.

Procuroarea Curţii penale din Atena ceruse marţi o pedeapsă de 13 ani de închisoare pentru toţi şapte.

În privinţa eurodeputatului Ioannis Lagos, Parlamentul European va trebui să-i ridice imunitatea, la solicitarea Greciei, după emiterea mandatului de arestare.

Curtea penală din Atena l-a condamnat tot miercuri la închisoare pe viaţă pe un alt membru al Zorilor Aurii, Giorgos Roupakias, pentru asasinarea rapperului antifascist Pavlos Fyssas, în 2013. La această pedeapsă se adaugă încă 10 ani pentru apartenenţă la formaţiunea neonazistă.

Alţi membri ai partidului au fost condamnaţi la pedepse între cinci şi şapte ani de închisoare pentru apartenenţă la o organizaţie criminală.

Luni, Curtea a respins toate circumstanţele atenuante care ar fi putut să uşureze pedepsele cu închisoarea riscate de liderii partidului neonazist.

Procesul Zori Aurii este considerat unul dintre cele mai importante din istoria politică a Greciei şi a dus progresiv la declinul partidului, a treia forţă politică din Grecia în 2015, dar care nu a obţinut niciun loc în Parlament la ultimele alegeri legislative din iulie 2019.

După cinci ani şi jumătate de audieri, Curtea a ajuns săptămâna trecută la verdictul unanim că partidul paramilitar este "organizaţie criminală", decizie calificată drept "istorică" de preşedinta Republicii şi de o mare parte a clasei politice din Grecia.

Editor : V.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...