Președintele parlamentului ungar l-a amendat pe președintele Coaliției Democrate cu peste 14 milioane de forinți (35.000 de euro), potrivit News.ro, care citează MTI. Sancțiunea vine după ce președintele partidului de Opoziție a venit cu jigniri la adresa Guvernului, premierului și Parlamentului ungar.
Ferenc Gyurcsány, președintele Coaliției Democrate, a afirmat în plenul Parlamentului cp „Ungaria are astăzi un guvern trădător și un prim-ministru trădător”. În urma discursului său, liderul grupului parlamentar al Opoziției a fost chemat la ordine de László Kövér, președintele Parlamentului ungar. Însă, discuția nu a clarificat nimic, iar Gyurcsány a declarat că „președintele parlamentului se comportă ca cel mai rău secretar de partid”, motiv pentru care i-a fost retras cuvântul din Parlament.
Într-un comunicatul de presă al Opoziției se arată că Ferenc Gyurcsány a folosit cuvântul „trădător”, nu „trădător de țară”. De asemenea, se punctează și opinia liderului Opoziției care arată că László Kövér a abuzat de puterile sale de preşedinte prin limitarea libertăţii de exprimare a deputaţilor.
„Nu este în regulă să insulţi pe cineva în calitatea sa umană. Nu este în regulă să instigi împotriva ordinii constituţionale. Dar nici nu este vorba de aşa ceva. Există o opinie foarte calmă, exprimată cu moderaţie. Potrivit domnului Kövér, aceasta costă 14 milioane”, a declarat Ferenc Gyurcsány în reacția sa, potrivit News.ro.
Acum, Ferenc Gyurcsány susține că va duce cazul său „până la Strasbourg”.
Editor : Andreea Rubica