Lidera opoziţiei bieloruse avertizează: Belarusul este de facto sub ocupaţie militară rusă

Data publicării:
Vladimir Putin și Aleksandr Lukașenko pozeaza pe un iaht
Foto: Profimedia Images

Opozanta bielorusă aflată în exil Svetlana Tihanovskaia a denunţat luni ocupaţia militară de facto a ţării sale de către Rusia şi a îndemnat Uniunea Europeană să-şi menţină presiunea asupra regimului lui Aleksandr Lukaşenko.

Moscova s-a folosit de Belarus ca de o rampă de lansare a războiului său împotriva Ucrainei vecine şi are desfăşuraţi mii de soldaţi pe teritoriului aliatului său apropiat, în cadrul unei forţe operaţionale comune.

Trebuie să spun că Belarus este de facto sub ocupaţie militară rusă, a declarat Tihanovskaia pentru AFP, după întrevederea pe care a avut-o la Bruxelles cu miniştrii afacerilor externe ai ţărilor din UE, relatează Agerpres.

Lukaşenko nu controlează prezenţa de trupe ruse, nici staţionarea de echipamente militare ale Moscovei în Belarus, a subliniat ea.

El trebuie pur şi simplu să fie de acord cu tot, pentru că el ştie că fără sprijinul lui (Vladimir) Putin el nu va putea supravieţui politic în Belarus, a spus Tihanovskaia.

Anunţul privind o desfăşurare comună de forţe militare ale Rusiei şi Belarus a alimentat temeri că Minskul se pregăteşte să trimită trupe în Ucraina, în condiţiile în care forţele Kremlinului au fost respinse de cele ucrainene pe teren.

Însă Svetlana Tihanovskaia a insistat asupra faptului că soldaţii belaruşi refuză să se ralieze războiului Moscovei.

Lukaşenko o ştie, a dat ea asigurări.

Până acum, opoziţia nu a văzut niciun semn care să indice că arme nucleare ruse au fost introduse în Belarus după ce Moscova a anunţat în iunie că va livra Minskului rachete capabile să transporte focoase nucleare, a subliniat Tihanovskaia.

Svetlana Tihanovskaia trăieşte în exil după ce a fugit în străinătate în faţa represiunii brutale lansate de Aleksandr Lukaşenko, ce a revendicat victoria în urma alegerilor din 2020, considerate "furate" de Occident.

Ea i-a îndemnat pe miniştrii de externe ai ţărilor din UE să nu neglijeze represiunea în curs în Belarus, în condiţiile în care atenţia este concentrată asupra Ucrainei, şi să umple lacunele din sancţiunile UE menite să epuizeze resursele lui Lukaşenko.

Cerem lumii să fie perseverentă, coerentă şi să nu ierte şi nici să uite ceea ce regimul (lui Lukaşenko) a făcut şi continuă să facă, a spus Tihanovskaia.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
7.500.000$, pregătirea unui pilot de vânătoare. Mai scump decât greutatea lui în aur
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...