Un preot din satul Elita, în regiunea Krasnoiarsk din sudul Rusiei, a declarat că a a binecuvântat aproximativ 100 de deținuți de la închisorile din zonă, care au fost recrutați de gruparea Wagner să lupte în Ucraina, scrie Novaia Gazeta Europe.
„Ei s-au oferit voluntari, nu ca să-și scurteze pedepsele. Le-am dăruit cruci, icoane și brâuri cu Psalmul 90 scris pe ele. Am botezat 12 oameni în ziua aceea și când am terminat botezul au mai venit încă patru. Nu știu sigur, dar cred că aproximativ 100 au plecat (la război împotriva Ucrainei - n.r.)”, a declarat preotul din satul Elita, potrivit Novaia gazeta Europe, care preia publicația NGS24.
Potrivit surselor NGS24, deținuții au fost recrutați de la patru colonii penitenciare din zonă.
Evgheni Prigojin, fondatorul grupării paramilitare Wagner, a fost văzut în vizită la închisorile din regiunea Krasnoiarsk. El a făcut turul mai multor penitenciare din Rusia, încercând să recruteze deținuți pe care să-i trimită la război în Ucraina.
Ulterior, el le-a transmis celor care nu vor ca în război să lupte mercenari sau deținuți să își trimită propriii copii.
Grupul Wagner, armata de mercenari a lui Putin, încearcă să recruteze cel puțin 1.500 de deținuți din închisorile Federației Ruse, pentru a-i trimite pe frontul din Ucraina.