Lavrov susține că Rusia e vizată de o „agresiune occidentală”, care ar face parte dintr-o „cruciadă” a SUA

Data publicării:
ministrul rus de externe Serghei Lavrov
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov. Foto: Profimedia

Rusia este vizată de o „agresiune occidentală”, a spus joi ministrul rus de externe Serghei Lavrov, susţinând că aceasta este parte a unei „cruciade duse de SUA şi sateliţii lor” împotriva ţărilor care îşi apără propriile interese.

Şeful diplomaţiei ruse, citat de agenţia de presă oficială TASS, susţine de asemenea că este evidentă dorinţa Washingtonului şi a aliaţilor lor de a crea un focar de tensiune de durată în regiunea Asia-Pacific, pe care Occidentul o declară în mod deschis ca fiind o „zonă de responsabilitate a NATO”.

„Sunt promovate aşa-numitele strategii indo-pacifice, destinate să descurajeze China, să izoleze Rusia şi să distrugă arhitectura regională deschisă şi echitabilă pe baza consensului care s-a dezvoltat în jurul ASEAN (Asociaţia Naţiunilor din Asia de Sud-Est)”, a susținut Lavrov.

Rusia nu vede deocamdată nicio perspectivă de dialog cu ţările occidentale, a declarat şeful diplomaţiei ruse.

„Atât timp cât acestea, practic majoritatea dintre ele, sunt total aservite Washingtonului, nu vedem nicio perspectivă pentru un dialog semnificativ cu marea majoritate a acestor ţări”, a susținut Lavrov, care a acuzat Occidentul de distrugerea sistemului de măsuri de consolidare a încrederii şi de control al armelor în Europa.

„Ca rezultat al desfăşurării avansate a armelor nucleare americane în diferite ţări europene şi al punerii în aplicare a aşa-numitelor misiuni nucleare comune, se creează riscuri strategice mult mai mari”, a continuat el.

Lavrov a mai susținut că încercările Ucrainei de a obţine anumite garanţii unilaterale din partea „stăpânilor săi occidentali” nu au niciun viitor.

„Aceasta arată că scopul este de a lăsa Rusia şi Belarus în afara acordurilor pe care Occidentul vrea să le încheie mai târziu pe continent”, consideră ministrul rus.

Lavrov a atribuit Washingtonului responsabilitatea pentru războiul în Ucraina, afirmând că „fără încurajarea directă din partea Statelor Unite, Kievul nu ar fi îndrăznit să ia calea distrugerii a tot ceea ce este rusesc: limbă, educaţie, mass-media, cultură şi religia ortodoxă”.

Media de stat ruse precizează că Serghei Lavrov a făcut aceste declaraţii într-un discurs susţinut joi, la Minsk, cu ocazia unei conferinţe internaţionale intitulate „Securitatea eurasiatică: realitate şi perspective într-o lume în transformare”.

La această conferinţă participă şi ministrul ungar de externe Peter Szijjarto, care a pledat pentru o încetare imediată a focului în Ucraina, întrucât numărul victimelor şi al distrugerilor nu va face decât să crească pe măsură ce războiul va continua, potrivit MTI.

Europa şi Ungaria au plătit deja un preţ ridicat pentru un război de care nu au fost responsabile, a afirmat şeful diplomaţiei de la Budapesta, adăugând că soluţia la război se află la masa negocierilor, nu pe câmpul de luptă.

El a cerut menţinerea deschisă a canalelor de comunicare „pentru a nu pierde speranţa de pace”.

Szijjarto a declarat că anume credinţa sa în pace l-a determinat să accepte invitaţia la conferinţa de la Minsk, cu „riscul, desigur, de a fi condamnat în anumite părţi din Europa pentru aceasta decizie”.

Mai mult, „dialogul civilizat” trebuie restabilit între Est şi Occident, iar discursul politic trebuie să revină la un dialog bazat pe respect reciproc şi bun simţ, mai degrabă decât pe „dezbateri bazate pe ideologie şi politică”, a mai pledat ministrul ungar, citat de MTI.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu spune că nu a dorit să devină preşedinte. Care era planul lui, de fapt: „România, o...
Digi FM
Cu ce probleme s-a confruntat Cristina Bâtlan. Fiul ei a fost operat de zece ori: „E o chestie foarte rară...
Pro FM
Sam Asghari, fostul soț al lui Britney Spears, recunoaște că relația cu vedeta i-a dat un impuls în carieră...
Film Now
Nicole Kidman, schimbare majoră în carieră după ce a fost acuzată că apare în mai toate filmele și serialele
Adevarul
Trump amenință Rusia cu consecințe „devastatoare” dacă nu acceptă acordul de încetare a focului cu Ucraina
Newsweek
Guvernul crește, mâine, pensiile pentru 2.800.000 de pensionari. Cine ia banii și când DOCUMENT
Digi FM
Ianis Hagi, marele absent la decorarea lui Gică Hagi de la Cotroceni. Motivul pentru care nu a participat la...
Digi World
Gustarea care-ți poate proteja ochii, superaliment și pentru inimă și creier. Consumată zilnic în cantități...
Digi Animal World
Momentul când un delfin de peste 400 de kilograme sare în barca unor pescari. Imaginile sunt virale
Film Now
Keanu Reeves, detaliile care îi arată latura „umană”. Ce a făcut timp de zece ani și nu a știut nimeni: „Mi-a...
UTV
Otniela Sandu, prima reacție după ce Sebastian Dobrincu s-a împăcat cu Ioana Ignat. „Faptele arată mai mult...