Lavrov pretinde că Moldova va fi „următoarea victimă a războiului hibrid declanşat de Occident împotriva Rusiei”. Reacţia Chișinăului

Data actualizării: Data publicării:
Serghei Lavrov
Serghei Lavrov. Foto: Profimedia Images

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a spus, joi, la reuniunea OSCE de la Skopje că Republica Moldova este „următoarea victimă a războiului hibrid declanşat de Occident împotriva Federaţiei Ruse”, într-un discurs în care a acuzat, de asemenea, Occidentul că distruge Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa.

OSCE, care are 57 de membri, inclusiv SUA şi Canada, este succesoarea unei organizaţii din epoca Războiului Rece, care permitea celor două blocuri rivale să se implice în dialog. Acum, însă, este în mare parte paralizată de utilizarea continuă de către Rusia a dreptului de veto efectiv pe care îl are fiecare ţară, scrie Reuters, preluată de News.ro.

Lavrov a acuzat Occidentul că distruge orice şansă de revigorare a organizaţiei, despre care a spus că se află în pragul colapsului.

Vorbind la Skopje - în cadrul unei reuniuni pe care Ucraina şi unii dintre aliaţii săi au boicotat-o - Lavrov a declarat: „Nu există motive speciale de optimism în prezent. OSCE este transformată, în esenţă, într-un apendice al NATO şi al Uniunii Europene. Organizaţia, să recunoaştem, se află pe marginea prăpastiei. Se pune o întrebare simplă: are sens să facem eforturi pentru a o revitaliza?"

În plus, ministrul rus de externe a spus că Occidentul duce un „război hibrid” împotriva Rusiei şi a declarat că Uniunea Europeană a devenit un „proiect politic agresiv”. În acest context, el a menţionat Republica Moldova şi a acuzat Occidentul că a „torpilat” planul rusesc de soluţionare a conflictului transnistrean propus în urmă cu 20 de ani, iar acum „ucide” formatul de negocieri „5+2”.

„Memorandumul Kozak, care ar fi putut rezolva în mod fiabil situaţia din Moldova acum 20 de ani, se numără, de asemenea, printre încercările zădărnicite de a rezolva problemele continentului nostru după principiile OSCE. NATO şi UE au torpilat fără menajamente documentul deja parafat de Chişinău şi Tiraspol, iar acum omoară formatul „5+2”, ultimul lucru care a mai rămas din eforturile comune pentru o reglementare transnistreană. De fapt, Moldova este destinată să fie următoarea victimă în războiul hibrid declanşat de Occident împotriva Rusiei”, a declarat Serghei Lavrov, citat de NewsMaker și News.ro. 

Citește și: România a boicotat Rusia la OSCE

Reacția Chișinăului

Şi Republica Moldova participă la cea de-a 30-a reuniune anuală a Consiliului Ministerial al OSCE care se desfăşoară în perioada 29-30 noiembrie la Skopje, delegaţia fiind condusă de ministrul de externe Nicu Popescu. În cadrul unui panel de discuţii dedicat Ucrainei, desfăşurat în marja reuniunii Consiliului Ministerial al OSCE, vicepremierul Nicu Popescu a cerut din nou Federaţiei Ruse să-şi retragă trupele de pe teritoriul Republicii Moldova.

Odată retrase trupele ruseşti, a subliniat şeful diplomaţiei de la Chişinău, vor fi create condiţii favorabile pentru rezolvarea „exclusiv paşnică” a conflictului transnistrean, notează NewsMaker.

Ulterior, după declaraţiile lui Serghei Lavrov, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe de la Chişinău, Igor Zaharov, a venit cu o reacţie.

Comentariul lui Lavrov se înscrie în şirul de acţiuni ostile pe care Rusia încearcă să le implementeze în raport cu Republica Moldova în ultimii 30 de ani, în timp ce partenerii occidentali au fost alături de Republica Moldova şi au ajutat-o să depăşească „ameninţările” Rusiei, a subliniat Zaharov.

„Încă de la începutul invaziei brutale a Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei, în Moldova am resimţit întreg arsenalul de tentative de destabilizare pe care Rusia l-a declanşat împotriva noastră. Declaraţiile Rusiei, fie ele de astăzi sau din ocazii anterioare, se înscriu în şirul acţiunilor ostile pe care Federaţia Rusă încearcă să le implementeze faţă de ţara noastră de-a lungul ultimilor 30 de ani. Din fericire, în tot acest timp, statele partenere din occident ne-au fost alături, ajutându-ne să depăşim cu succes aceste ameninţări. Luând în calcul că ministrul Lavrov a ajuns totuşi la reuniunea ministerială OSCE, sperăm că mesajul nostru – clar şi tranşant – va fi înţeles şi de el: Republica Moldova merge, ireversibil, pe calea europeană, iar astăzi, mai mult ca niciodată, insistăm pe retragerea imediată şi necondiţionată a trupelor ruse din teritoriul nostru”, a declarat Zaharov, citat de NewsMaker.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu spune că nu a dorit să devină preşedinte. Care era planul lui, de fapt: „România, o...
Digi FM
Cu ce probleme s-a confruntat Cristina Bâtlan. Fiul ei a fost operat de zece ori: „E o chestie foarte rară...
Pro FM
Sam Asghari, fostul soț al lui Britney Spears, recunoaște că relația cu vedeta i-a dat un impuls în carieră...
Film Now
Nicole Kidman, schimbare majoră în carieră după ce a fost acuzată că apare în mai toate filmele și serialele
Adevarul
Trump amenință Rusia cu consecințe „devastatoare” dacă nu acceptă acordul de încetare a focului cu Ucraina
Newsweek
Guvernul crește, mâine, pensiile pentru 2.800.000 de pensionari. Cine ia banii și când DOCUMENT
Digi FM
Ianis Hagi, marele absent la decorarea lui Gică Hagi de la Cotroceni. Motivul pentru care nu a participat la...
Digi World
Gustarea care-ți poate proteja ochii, superaliment și pentru inimă și creier. Consumată zilnic în cantități...
Digi Animal World
Momentul când un delfin de peste 400 de kilograme sare în barca unor pescari. Imaginile sunt virale
Film Now
Keanu Reeves, detaliile care îi arată latura „umană”. Ce a făcut timp de zece ani și nu a știut nimeni: „Mi-a...
UTV
Otniela Sandu, prima reacție după ce Sebastian Dobrincu s-a împăcat cu Ioana Ignat. „Faptele arată mai mult...