„L-au răstignit mai rău decât pe Isus”. Cum se folosește Trump de biserică pentru a câștiga voturile americanilor

Data publicării:
Donald Trump arată cu degetul în timpul unui discurs susținut în timpul campaniei electorale
Donald Trump. Foto: Profimedia Images

Cunoscut pentru spectacolele sale de campanie electorală, fostul președinte Donald Trump tinde acum să-și termine mitingurile într-o notă solemnă. Încearcă să folosească religia pentru a câștiga voturi, relatează New York Times.

La un astfel de miting electoral, muzica lentă umple aerul, în timp ce liniștea cade în mulțime. Tonul lui Trump devine reverent și sumbru, iar unii susținători încep să-și plece capetele sau să închidă ochii. Alții ridică palmele deschise în aer sau murmură, ca pentru o rugăciune.

În acest moment, audiența lui Trump este congregația sa, iar fostul președinte este pastorul lor, în timp ce susține un discurs de aproximativ 15 minute care seamănă cu o chemare evanghelică la altar din slujbele creștine.

„Marea majoritate tăcută se ridică mai mult ca niciodată, sub conducerea noastră”, recită el de pe un teleprompter.

1Ne vom ruga lui Dumnezeu pentru puterea noastră și pentru libertatea noastră. Ne vom ruga pentru Dumnezeu și ne vom ruga cu Dumnezeu. Suntem o singură mișcare, un popor, o familie și o națiune glorioasă sub Domnia lui”, spune Trump.

Este o încercare a fostului președinte american de a transforma Partidul Republican într-un fel de Biserică a lui Trump. Insistența sa asupra devotamentului și loialității absolute poate fi văzută la fiecare nivel al partidului, de la Congres la Comitetul Național Republican până la alegătorii de rând.

Capacitatea lui Trump de a transforma pasiunea susținătorilor săi în evlavie este crucială pentru a înțelege cum rămâne liderul republican atât de susținut de alegători, în ciuda faptului că și-a dus partidul către eșecuri politice repetate și în ciuda faptului că se confruntă cu zeci de acuzații în patru dosare penale. Faptul că a reușit să convingă că acestea sunt persecuții a alimentat entuziasmul pentru candidatura sa și l-a plasat, din nou, în poziția de a candida la Casa Albă.

Trump reușește să devină un fel de un erou evanghelic deși profilul său nu se potrivește cu acest rol, la prima vedere.

A fost căsătorit de trei ori, a fost acuzat în repetate rânduri de agresiune sexuală, a fost condamnat pentru fraudă financiară și nu s-a arătat niciodată interesat de slujbele religioase. Săptămâna trecută, cu câteva zile înainte de Paște, el a postat pe platforma sa de socializare un clip cu o Biblie de 60 de dolari, care vine cu copii ale unor documente fondatoare ale SUA și versurile piesei lui Lee Greenwood „God Bless the USA”.

Anul trecut, reprezentanta Marjorie Taylor Greene, o apropiată a lui Trump, a spus că atât fostul președinte, cât și Isus au fost arestați de „guverne radicale, corupte”. Sâmbătă, Trump a distribuit un articol pe rețelele sociale cu titlul „Răstignirea lui Donald Trump”.

Trump a câștigat o majoritate covârșitoare a alegătorilor evanghelici în primele două curse prezidențiale, dar puțini îl compară în mod explicit cu Isus.

În schimb, este descris mai degrabă ca o versiune modernă a unor eroi din Vechiul Testament precum Cyrus sau David, figuri cu defecte morale, dar care au fos alese special de Dumnezeu pentru misiuni importante menite să facă dreptate.

„Cu siguranță a fost ales de Dumnezeu”, a spus Marie Zere, un agent imobiliar din Long Island, New York, care a participat la Conferința de acțiune politică conservatoare din februarie de lângă Washington, D.C.

„El încă rezistă, chiar dacă toți acești oameni vor să-l prindă, și nu știu cum să explic altfel decât prin intervenția divină”, a spus ea.

Pentru unii dintre susținătorii lui Trump, atacurile politice și pericolele juridice cu care se confruntă sunt încercări biblice.

„L-au răstignit mai rău decât pe Isus”, a spus Andriana Howard, în vârstă de 67 de ani, care lucrează ca administrator de restaurante în Conway, Carolina de Sud.

Combinația dintre politică și religie nu este un fenomen nou. Creștinismul a exercitat de multă vreme o influență puternică asupra guvernului american, majoritatea alegătorilor identificându-se drept creștini, chiar dacă țara devine mai laică. Potrivit Gallup, 68% dintre adulți au declarat că sunt creștini în 2022, în scădere de la 91% în 1948.

Trump folosește și el religia mai mult în cea de-a treia sa campanie prezidențială.

E-mailurile de strângere de fonduri în numele lui promit dragoste necondiționată în schimbul solicitărilor pentru contribuții de până la 5 dolari.
Trump își definește candidatura pentru 2024 ca pe o luptă pentru creștinism.

„La fel ca în bătăliile din trecut, avem încă nevoie de mâna Domnului nostru”, a spus el recent.

Pe platforma sa socială, Trump a distribuit o schiță cu el stând lângă Isus și un clip care proclamă în mod repetat: „Dumnezeu ni l-a dat Trump” pentru a conduce țara.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cu cât ar putea să scadă salariul net al românilor în 2025. Exemplu de calcul pentru un venit brut de 8.000...
Digi FM
Eleva din Suceava admisă la Harvard a povestit pe TikTok cum a reușit performanța. Povestea ei i-a...
Pro FM
Phil Collins, dezvăluiri despre starea de sănătate, la doi ani de când a încetat să mai cânte la tobe: „A...
Film Now
Tim Robbins, de nerecunoscut la cea mai recentă apariție în public. Cu părul alb și cu barbă, actorul e...
Adevarul
Angajații la stat care primesc 15% la salariu. „Mărirea începe cu data adoptării în Consiliul Local”
Newsweek
Bucura Oprescu rămâne ministru. În ce lună cresc pensiile? Ce se întâmplă cu Mica Recalculare?
Digi FM
Vladimir Putin explică motivul pentru care a invadat Ucraina: „Când este liniște, vrei un pic de acțiune”
Digi World
Când e solstițiul de iarnă în 2024 și de ce este cea mai lungă noapte din an
Digi Animal World
Imagini inedite cu un cerb care se bălăcește în Parcul Național Bucegi: „Cineva intră în jocul tânărului...
Film Now
Tim Robbins, de nerecunoscut la cea mai recentă apariție în public. Cu părul alb și cu barbă, actorul e...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...