Kremlinul neagă că s-a implicat în alegerile din Georgia. „Acuzațiile sunt complet nefondate”

Data actualizării: Data publicării:
dmitri peskov
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. Foto: Profimedia Images

Kremlinul a respins  luni „acuzaţiile complet nefondate” de ingerinţă în procesul electoral din Georgia, formulate la adresa Rusiei de opoziţia proeuropeană din această ţară din Caucaz.

„Respingem cu fermitate astfel de acuzaţii. După cum bine ştiţi, ele au devenit un standard pentru multe ţări. La cel mai mic lucru, acuză imediat Rusia de interferenţă. Nu, aceasta nu este adevărat. Nu a fost nicio interferenţă, iar acuzaţiile sunt complet nefondate”, a declarat purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus, Dmitri Peskov, transmite AFP, potrivit Agerpres. 

Pe de altă parte, Kremlinul a declarat luni că au existat încercări ale unor actori din afara ţării de a interveni în alegeri, actori care încearcă să destabilizeze Georgia, după ce Statele Unite şi Uniunea Europeană au cerut o anchetă cu privire la presupusele nereguli de la alegerile parlamentare, transmite Reuters.

Partidul de guvernământ Visul Georgian (n.red. pro-rus) a câştigat scrutinul cu aproape 54% din voturi, potrivit rezultatelor oficiale, pe care opoziţia le-a contestat.

Guvernele occidentale sunt îngrijorate de ceea ce consideră ca fiind o îndepărtare a Georgiei de Europa şi o apropiere de Moscova, la mai bine de trei decenii după obţinerea independenţei, după prăbuşirea Uniunii Sovietice.

Preşedinta Georgiei, Salome Zurabişvili, opozantă a partidului de guvernământ care a câştigat scrutinul, s-a referit duminică la rezultatele alegerilor ca la o „operaţiune specială a Rusiei”, fără să clarifice ce vrea să spună prin aceşti termeni.

NATO a cerut luni o anchetă completă a condiţiilor inegale pe care observatorii internaţionali le-au remarcat la alegerile din Georgia, a declarat o purtătoare de cuvânt a Alianţei Nord-Atlantice.

„Misiunea Internaţională de Observare a Alegerilor a remarcat condiţiile inegale în care au avut loc alegerile din Georgia, ceea ce subminează încrederea publicului în rezultat”, a declarat purtătoarea de cuvânt Farah Dakhlallah într-o postare pe X.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Editor : A.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce să oprești Wi-Fi-ul întotdeauna pe timp de noapte…
Digi FM
Imagini şocante în noaptea de Revelion. Un şofer a fost filmat în timp ce se învârte cu maşina într-un sens...
Pro FM
Fostul bodyguard al lui Whitney Houston, tentat să „renunțe la tot” de dragul cântăreței: „Siguranța ei era...
Film Now
A divorțat, iar acum iubește din nou. Fratele lui Ben Affleck, surprins alături de partenera lui mai tânără...
Adevarul
Daniel David îi răspunde lui Călin Georgescu: „Sunt surprins că un om al păcii caută, de fapt, războiul”
Newsweek
Pensia pe ianuarie intră pe card cu întârziere. Casa de pensii anunță care e motivul
Digi FM
România, inclusă de CNN printre cele mai bune locuri de vizitat în 2025. Cum este descrisă destinaţia...
Digi World
Câte minute de viaţă pierd fumătorii cu o singură ţigară. Concluziile celei mai noi analize a oamenilor de...
Digi Animal World
Ce s-a întâmplat cu un câine la 15 minute după ce stăpânul său a murit. Familia a fost devastată
Film Now
Kevin Sorbo, protagonistul serialului Hercule, spune că a fost pus pe "lista neagră" de la Hollywood din...
UTV
26 de filme pe care trebuie sa le vezi neaparat pana la sfarsitul anului 2025