Kremlinul avertizează că orice negocieri de pace în Ucraina fără Rusia vor eşua

Data publicării:
dmitri peskov portret
Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin. Foto: Profimedia

Orice summit internaţional de pace referitor la Ucraina care ar exclude Rusia este pur şi simplu „absurd” şi va eşua, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, într-un interviu publicat marţi.

Dmitri Peskov a mai declarat pentru publicația „Argumenty I Fakty” că Rusia îşi continuă războiul de doi ani împotriva Ucrainei pentru a se proteja de Occident.

„Poate fi rezolvată problema ucraineană fără participarea Rusiei? Răspunsul este clar - nu se poate”, a declarat Peskov în interviul realizat joia trecută, cu o zi înainte de atacul armat de la sala de concerte din afara Moscovei.

„Pentru că Ucraina a fost transformată într-un instrument în mâinile Occidentului colectiv, cu ajutorul căruia intenţionează, aşa li se pare, să pună mai multă presiune asupra Rusiei, să restrângă Rusia şi să o abandoneze la marginea dezvoltării. Şi, dacă vor reuşi, să o termine”, a adăugat Peskov, potrivit Reuters, preluată de News.ro.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut organizarea unui summit internaţional pentru pace, iar la începutul acestui an Elveţia a declarat că va găzdui reuniunea şi că se discută despre fixarea datei şi detalii.

Vladimir Putin a denunţat deja ca fiind inaplicabil planul de pace ucrainean care prevede retragerea trupelor ruseşti şi restabilirea graniţelor din 1991 ale Ucrainei, incluzând Crimeea anexată unilateral de Rusia în 2014.

Peskov a reiterat că acest plan este de neconceput şi a denunţat, de asemenea, planurile discutate de Uniunea Europeană şi de alte ţări de a prelua controlul asupra profiturilor din activele ruseşti şi de a le da Ucrainei.

„Cred că europenii înţeleg că vom contesta o astfel de decizie. Este posibil ca această chestiune să nu se refere la un singur an, ci, mai degrabă, la decenii”, a spus el.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
Cu ce bani ieși la pensie în funcție de salariul pe care îl ai? Pensionarii pierd mii de lei
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...