Kremlinul acuză SUA că fac presiuni asupra Europei pentru confiscarea activelor rusești

Data actualizării: Data publicării:
dmitri peskov
"Operațiunea militară specială" din Ucraina s-a transformat deja într-un "război" din cauza interferențelor occidentale, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al președinției ruse, Dmitri Peskov. Foto: Profimedia Images

Kremlinul a acuzat, joi, SUA că încearcă să exercite presiuni asupra ţărilor europene pentru a susţine confiscarea de active ruseşti îngheţate pentru a ajuta la finanţarea reconstrucţiei Ucrainei, a relatat agenţia de presă RIA Novosti, citată de Reuters. Purtătorul de cuvânt al președintelui Vladimir Putin, Dmitri Peskov, amenință că țările europene vor suferi consecințe juridice „inevitabile” dacă vor ceda presiunilor americane. 

Conform RIA, Peskov a răspuns la informaţii apărute în media americane, care sugerează că administraţia Biden ar fi susţinut, în principiu, o lege propusă de SUA pentru a facilita o astfel de confiscare.

„Ele (SUA) încearcă să pună presiune pe europeni. Există o situaţie foarte paradoxală aici, dat fiind faptul că majoritatea activelor noastre se află în Europa şi nu în America”, a declarat Peskov, citat de RIA, potrivit Agerpres. 

Europa se va confrunta cu consecinţe juridice „inevitabile” dacă va ceda presiunilor americane, a avertizat el.

De asemenea, RIA l-a citat pe Peskov spunând că Moscova nu a fost informată despre o asemenea evoluţie.

Peskov a reacţionat astfel la informaţii publicate miercuri de Bloomberg, potrivit cărora administraţia preşedintelui american Joe Biden susţine o lege care i-ar permite să confişte o parte din activele ruseşti îngheţate pentru a contribui la finanţarea reconstrucţiei Ucrainei.

După ce preşedintele Vladimir Putin şi-a trimis trupele în Ucraina în februarie 2022, SUA şi aliaţii lor au interzis tranzacţiile cu Banca Centrală a Rusiei şi cu Ministerul de Finanţe rus, blocând aproximativ 300 de miliarde de dolari din activele suverane ruseşti în Occident.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a declarat anterior că Moscova are o listă de active americane, europene şi de altă natură care ar fi confiscate dacă ţările occidentale ar merge mai departe cu planurile de confiscare a activelor ruse.

Se aşteaptă ca liderii Grupului celor şapte cele mai industrializate state din lume (G7) să discute luna viitoare o nouă teorie juridică care ar permite confiscarea activelor ruseşti, au declarat la sfârşitul anului trecut două surse familiare cu aceste planuri şi un oficial britanic.

Peskov a declarat că orice astfel de demers al Occidentului ar echivala cu un „furt”, ar încălca dreptul internaţional şi ar submina monedele de rezervă, sistemul financiar global şi economia mondială.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri