Premierul kosovar, Albin Kurti, a cerut duminică NATO să consolideze forţa de menţinere a păcii în Kosovo. Solicitarea vine după ce tensiunile interetnice au crescut în ultimele zile, ajungându-se la una dintre cele mai grave crize din ultimii ani în această regiune, informează Agerpres care citează DPA.
''O creştere substanţială a efectivelor şi echipamentelor militare ale NATO în ţara noastră ar îmbunătăţi securitatea şi pacea în Kosovo şi în întreaga regiune a Balcanilor Occidentali'', a declarat Kurti pentru cotidianul german Die Welt.
Începând din 1999, forţa de protecţie KFOR, aflată sub comandament NATO, are misiunea de a garanta securitatea în Kosovo. KFOR este formată în prezent din 3.800 de militari din peste 20 de ţări.
În ultimele săptămâni, activişti sârbi au ridicat baricade în mai multe locuri din nordul Kosovo, paralizând circulaţia rutieră inclusiv la două puncte de trecere a frontierei cu Serbia.
Sârbii protestează astfel faţă de arestarea unui fost oficial sârb din forţa de poliţie kosovară.
Marţi seara, zeci de manifestanţi au blocat circulaţia de partea sârbă a frontierei, folosind camioane şi tractoare.
La aproape 15 ani de la declararea unilaterală a independenţei Kosovo, circa 15.000 de etnici sârbi care trăiesc în nordul Kosovo continuă să considere această regiune ca făcând parte din Serbia şi resping autoritatea Pristinei.
Independenţa Kosovo a fost recunoscută de peste 100 de state din întreaga lume, printre care 22 dintre cele 27 de membre ale Uniunii Europene (excepţiile sunt Spania, România, Grecia, Slovacia şi Cipru).
Editor : D.D.