Klaus Iohannis s-a întâlnit cu preşedintele Ungariei la summitul de la Vilnius

Data publicării:
iohannis (dreapta) si presedintele ungariei
Foto: X

Preşedintele Klaus Iohannis s-a întâlnit joi, la Vilnius, cu preşedintele Ungariei, Tamas Sulyok, în marja Summitul Iniţiativei celor Trei Mări. Cei doi șefi de stat au discutat despre relaţiile bilaterale şi economice dintre cele două state.

„Întâlnire cu preşedintele Ungariei, Tamas Sulyok, în marja Summit-ului de la Vilnius. Am discutat despre relaţiile noastre bilaterale şi economice, precum şi despre Parteneriatul Strategic dintre România şi Ungaria”, a scris preşedintele Klaus Iohannis într-o postare pe rețeaua X.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de Gestionați preferințele – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Preşedintele Klaus Iohannis participă, joi, la Summitul Iniţiativei celor Trei Mări, găzduit la Vilnius, unde va fi discutat modul în care Iniţiativa trebuie să se dezvolte şi să se adapteze în contextul regional complex.

Iohannis va pleda pentru rezultate concrete pentru îmbunătăţirea conectivităţii regionale pe axa Nord-Sud şi va aborda stimularea conectivităţii cu Ucraina şi Republica Moldova.

Citește și: Iohannis s-a întâlnit cu Zelenski la summit-ul de la Vilnius: „Am reiterat sprijinul nostru ferm pentru Ucraina”

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Imaginile zilei! Gestul făcut de Ilie Bolojan când nu ştia că este filmat. Cei din jur au rămas fără cuvinte...
Digi FM
Alex Dobrescu, tatăl copiilor Cristinei Cioran, ridicat de polițiști. Este acuzat de trafic de substanțe de...
Pro FM
Justin Bieber, imaginile care au stârnit controverse printre fani: „Ești tată, ar trebui să fii un exemplu...
Film Now
O recunoști pe actrița cu carieră legendară și trei Globuri de Aur? Pozată alături de asistentul ei, la o zi...
Adevarul
Cum să scazi tensiunea arterială fără medicamente. Recomandările unui specialist
Newsweek
EXCLUSIV Nicio pensie nu a intrat la Mica Recalculare. Când va funcționa sistemul informatic?
Digi FM
Moartea lui Gene Hackman. Ce spun reprezentanții companiei de gaz din New Mexico, în urma anchetei efectuate...
Digi World
Alimentele care-ți strică dinții la fel de tare ca zahărul. Le consumi des, dar nu te gândești la impactul...
Digi Animal World
Un șobolan a făcut spectacol într-un metrou din New York. Imaginile cu rozătoarea „dansând” pe bară sunt...
Film Now
"Mama lui Stifler" din American Pie, despre zilele ei de petrecăreață: "Eram complet lipsită de control și nu...
UTV
Madalina Ghenea a intors toate privirile la petrecerea lui Elton John