Kievul trage un semnal de alarmă: Rusia redirecționează o parte din forțele navale din Crimeea spre Marea Azov

Data publicării:
pod crimeea

Rusia a redirecţionat o parte din forţele sale navale din apropierea Crimeii ocupate spre un avanpost în Marea Azov, a declarat vineri consilierul şefului Serviciului pentru frontiera de stat a Ucrainei, Oleg Slobodian, citat de agenţia de presă ucraineană Unian, transmite Agerpres.



„Procesul de creştere a componentei militare în Marea Azov s-a desfăşurat treptat. Rusia şi-a sporit prezenţa, dar aici putem vorbi mai degrabă despre o regrupare a anumitor forţe maritime în vederea unor eventuale acţiuni în Marea Azov, adică redirecţionarea navelor staţionate în apropierea peninsulei (anexate temporar) spre un nou cap de pod în Marea Azov”, a declarat oficialul ucrainean pentru Unian.

Dar şi Ucraina îşi consolidează prezenţa în Marea Azov, a ţinut să sublinieze în acest context Oleg Slobodian. „Am primit vedete noi şi am reparat şi am repus în funcţiune nava noastră Donbas. Aceasta deja se află în Marea Azov, îndeplinind anumite sarcini”, a adăugat el.

Responsabilul Serviciului pentru frontiera de stat a Ucrainei a subliniat că toate aceste acţiuni sunt puse în aplicare în coordonare cu Marina ucraineană.

Kievul a denunţat din aprilie „provocări” ale Rusiei în Marea Azov, prin hărţuirea (oprirea şi inspectarea) navelor care se îndreptau în porturile Berdiansk şi Mariupol în timpul trecerii lor prin strâmtoarea Kerci.

Potrivit autorităţilor ucrainene, aceste „acţiuni agresive” ale Moscovei contravin prevederilor tratatului care stabileşte că Marea Azov reprezintă ape interioare ale Ucrainei şi Rusiei.

Conform presei ucrainene, Kievul duce în prezent negocieri cu Uniunea Europeană şi SUA pentru impunerea de noi sancţiuni la adresa Federaţiei Ruse ca răspuns la aceste acţiuni agresive ale Rusiei în Marea Azov.

În plus, Consiliul pentru Securitatea Naţională şi Apărare al Ucrainei a aprobat un pachet de măsuri pentru apărarea intereselor naţionale în mările Azov şi Neagră şi în strâmtoarea Kerci.

Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko, care a promulgat acest plan de măsuri la 12 octombrie, a declarat recent că Rusia a împânzit Marea Azov cu nave militare şi simulează metode de blocare a porturilor ucrainene din zonă.

Pentru a contracara acţiunile Rusiei, Kievul a anunţat că intenţionează să înfiinţeze până la sfârşitul anului o bază militară maritimă la Berdiansk, conform mass-media ucrainene.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România acoperit de zăpadă la mijloc de noiembrie. Ninge fără oprire de....
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Timothée Chalamet
Timothée Chalamet oferă „performanța anului” în filmul biografic despre Bob Dylan, spun criticii. Se pronunță...
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
Ethan Slater, iubitul Arianei Grande, a picat spectaculos la premiera filmului Wicked. Momentul viral care a...