Premierul britanic acuză Moscova că a încălcat Carta ONU, și spune că Rusia nu ar trebui să fie prezentă la ședința Consiliului de Securitate. Keir Starmer a afirmat că nu înțelege cum această țară s-a prezentat la Națiunile Unite după ce a invadat Ucraina, și și-a tratat proprii cetățeni drept „bucăți de carne bune de aruncat în mașina de tocat”, relatează The Guardian.
Adresându-se Consiliului de Securitate al ONU, în care Rusia este unul dintre cei cinci membri permanenți, Starmer a transmis un mesaj tăios Moscovei, și anume că nu ar trebui să fie prezentă la această întrunire.
El a acuzat Rusia că a încălcat Carta ONU, deoarece invazia sa în Ucraina este ilegală, amenință securitatea globală, și provoacă „suferințe umane colosale”.
„Trebuie să ne asigurăm că cei care încalcă această Cartă a ONU vor răspunde, și acest consiliu trebuie să se angajeze din nou în fața valorilor pe care le-a stabilit”, a spus el. „Ar trebui să fie de la sine înțeles. Cu toate acestea, cea mai mare încălcare a cartei a fost comisă de unul dintre membrii permanenți ai acestui consiliu”.
El a atras atenția asupra celor 35.000 de civili care au fost uciși sau răniți, cei 6 milioane forțați să fugă, și aproape 20.000 de copii ucraineni răpiți de Rusia.
„Mă gândesc la Yaroslav Bazilevici, a cărui soție și trei fiice au fost ucise la începutul acestei luni de o lovitură rusă asupra civililor din Liov. Și mă întreb cum își poate arăta Rusia fața în această clădire”, a adăugat premierul britanic.
„Nu-ți trata proprii cetățeni ca pe niște bucăți de carne pe care să le arunci în mașina de tocat”
„Șase sute de mii de soldați ruși au fost, de asemenea, uciși sau răniți în acest război. Și pentru ce? Carta ONU, pe care ei sunt aici să o susțină, vorbește despre demnitatea umană. „Nu-ți trata proprii cetățeni ca pe niște bucăți de carne pe care să le arunci în mașina de tocat”.
Pe lângă faptul că a cerut ca Rusia să fie trasă la răspundere, Starmer a abordat și conflictele din Orientul Mijlociu, afirmând că regiunea este „la un pas” de escaladare.
El a spus că este nevoie de diplomație și de o încetare imediată a conflictului dintre Israel și Hezbollah, precum și de încetarea completă a focului în Gaza, cu eliberarea tuturor ostaticilor.
„Avem nevoie de o cale politică către acest acord, care să ofere o punte către un viitor mai bun. O cale credibilă și ireversibilă către un stat palestinian viabil”, a spus el. „Alături de un stat sigur și securizat al Israelului. Acesta este singurul mod de a oferi securitate și justiție atât pentru israelieni, cât și pentru palestinieni”.
Editor : Liviu Cojan