Kadîrov și-a numit fiul adolescent director la o universitate care formează forțe speciale, botezată cu numele lui Putin

Data actualizării: Data publicării:
Liderul cecen Ramzan Kadîrov
Fiul său, în vârstă de 16 ani, a fost văzut bătând un prizonier în arest anul trecut. Foto: Profimedia

Liderul cecen Ramzan Kadîrov a anunţat că şi-a numit fiul adolescent, care a fost văzut bătând un prizonier în arest anul trecut, în postul de administrator al Universităţii Ruse a Forţelor Speciale, numită după preşedintele Vladimir Putin, relatează Reuters, potrivit Agerpres. 

Adam Kadîrov, care a împlinit 16 ani în noiembrie, a fost numit anul trecut garda de corp a tatălui său şi observator într-un nou batalion care face parte din forţele Ministerului Apărării rus.

Kadîrov a scris duminică, într-un comunicat transmis pe aplicaţia de mesagerie Telegram: „El este familiarizat îndeaproape cu activităţile faimoasei universităţi, aşa că cred că se va descurca perfect cu responsabilităţile atribuite”. 

Acesta a adăugat și că numirea a venit după o cerere a şefului universităţii, care se află în Gudermes, un oraş din Cecenia. Această instituţie privată de învăţământ din Rusia oferă formare profesională pentru unităţi speciale.

În septembrie, tânărul Kadîrov a fost văzut într-un video postat pe reţelele de socializare de tatăl său lovind cu pumnii şi picioarele un prizonier acuzat că a ars Coranul. Deţinutul, Nikita Juravel, a fost condamnat la trei ani şi jumătate de închisoare.

Kadîrov a spus că este mândru de băiat pentru că şi-a apărat religia musulmană, dar incidentul a atras critici chiar şi din partea radicalilor pro-Kremlin.

El se bucură de o marjă largă de manevră din partea lui Putin pentru a conduce Cecenia ca feudă personală în schimbul asigurării stabilităţii regiunii, care a purtat două războaie separatiste cu Moscova după destrămarea Uniunii Sovietice, notează Reuters.

Kadîrov conduce Cecenia, o republică federală a Rusiei, din 2007 şi a trimis mii de luptători în Ucraina de la începutul invaziei Rusiei în februarie 2022.

Editor : C.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...