Justiție în varianta Belarus: Un opozant condamnat deja la închisoare a aflat că i s-a dublat pedeapsa, dar nu știe de ce

Data publicării:
Preşedintele Belarusului, Aleksandr Lukaşenko
Președintele Belarusului, Aleksandr Lukașenko Foto: Getty Images

Mikola Statkevici, un lider al opoziţiei din Belarus care ispăşeşte în prezent o pedeapsă cu 15 zile de închisoare, a fost din nou condamnat la o pedeapsă similară, a anunţat luni soţia lui, Marina Adamovici. Verdictul a fost pronunţat în absenţa lui Statkevici şi a avocatului său, justiţia refuzând să-i comunice acestuia din urmă motivele noii condamnări şi când va fi eliberat opozantul, scrie AFP, preluată de Agerpres.

Mikola Statkevici a fost arestat pe 31 mai, când se îndrepta spre locul unei manifestaţii la Minsk. Acuzat că a organizat o altă acţiune de protest neautorizată la sfârşitul lui mai, el a fost condamnat, la o zi după arestarea lui, la 15 zile de închisoare.

Un alt opozant din Belarus care ispăşeşte o pedeapsă de 15 zile de detenţie, Pavel Severineţ, a fost la rândul său condamnat din nou, de data aceasta pentru 30 de zile. El a fost arestat la începutul lui iunie, în centrul Minskului, când aduna semnături pentru a li se permite opozanţilor să participe la alegerile prezidenţiale.

Autorităţile din Belarus, ţară condusă cu o mână de fier de Aleksandr Lukaşenko încă din 1994, duc de mai multe săptămâni o campanie împotriva posibililor candidaţi ai opoziţiei în alegerile prezidenţiale prevăzute să aibă loc la 9 august.

Mikola Statkevici, care a ispăşit deja cinci ani de închisoare între 2011 şi 2015, nu poate să participe la alegerile prezidenţiale din cauza condamnărilor, la fel și Serghei Tihanovski, blogger devenit celebru prin înregistrările sale video în care denunţă corupţia regimului Lukaşenko şi care a fost condamnat în mai la 15 zile de închisoare pentru o manifestaţie neautorizată.

Citiți și:  „Ni se spunea echipa de asasini și exact asta eram”. Mărturia cutremurătoare făcută de ucigaș în fața fiicei victimei

Editare web: Luana Păvălucă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
Cu ce bani ieși la pensie în funcție de salariul pe care îl ai? Pensionarii pierd mii de lei
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...