Joe Biden spune că uciderea liderului Hamas Ismail Haniyeh nu ajută la încheierea unui armistițiu în Gaza

Data actualizării: Data publicării:
Joe Biden baza aeriana Andrews
Joe Biden susține că uciderea liderului Hamas nu ajută la încheierea unui armistiţiu în războiul din Fâşia Gaza. Foto: Profimedia Images

Preşedintele SUA Joe Biden a afirmat că uciderea liderului politic al Hamas Ismail Haniyeh nu ajută la încheierea unui armistiţiu în războiul din Fâşia Gaza, transmite Reuters, preluat de Agerpres.

A existat un risc crescut de escaladare într-un conflict mai larg în Orientul Mijlociu, după ce asasinarea lui Haniyeh în Iran a dus la ameninţări de răzbunare împotriva Israelului.

Hamas şi Gardienii Revoluţiei din Iran au confirmat moartea lui Ismail Haniyeh, care a participat la convorbirile indirecte mediate internaţional pentru obţinerea unui armistiţiu în Gaza.

Locuitorii din Fâşia Gaza asediată de Israel se tem că uciderea lui Haniyeh, miercuri dimineaţă, va prelungi războiul. Iranul susţine că asasinatul a avut loc la câteva ore după depunerea jurământului de către noul preşedinte.

„Nu ajută”, le-a spus Biden jurnaliştilor joi seară, întrebat dacă asasinarea lui Haniyeh a distrus şansele unui acord de armistiţiu.

Biden a a adăugat că a avut o discuţie directă cu prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu în cursul zilei de joi. Conform AFP citat de Agerpres, liderul american i-a cerut lui Netanyahu să încheie rapid un acord de armistiţiu în Fâşia Gaza.

„Sunt foarte îngrijorat de această situaţie”, a declarat Biden presei la baza aeriană Andrews, în apropiere de Washington, unde a primit deţinuţii americani eliberaţi de Rusia.

Statele Unite au anunţat că nu sunt implicate în uciderea lui Ismail Haniyeh.

Guvernul lui Netanyahu nu a revendicat asasinarea lui Haniyeh, dar a afirmat că Israelul le-a dat lovituri devastatoare interpuşilor Iranului şi va răspunde în forţă oricărui atac.

Tensiunile Israelului cu Iran şi Hezbollah au alimentat temerile privind un conflict mai amplu în regiune, unde este în derulare operaţiunea militară a Israelului din Fâşia Gaza în care au murit zeci de mii de oameni şi care a provocat o criză umanitară. Războiul a fost declanşat de atacul de la 7 octombrie al mişcării islamiste Hamas în sudul Israelului în urma căruia au murit circa 1.200 de persoane şi 250 de persoane au fost luate ostatice.

Editor : Ana Petrescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu spune că nu a dorit să devină preşedinte. Care era planul lui, de fapt: „România, o...
Digi FM
Cu ce probleme s-a confruntat Cristina Bâtlan. Fiul ei a fost operat de zece ori: „E o chestie foarte rară...
Pro FM
Sam Asghari, fostul soț al lui Britney Spears, recunoaște că relația cu vedeta i-a dat un impuls în carieră...
Film Now
Nicole Kidman, schimbare majoră în carieră după ce a fost acuzată că apare în mai toate filmele și serialele
Adevarul
Trump amenință Rusia cu consecințe „devastatoare” dacă nu acceptă acordul de încetare a focului cu Ucraina
Newsweek
Guvernul crește, mâine, pensiile pentru 2.800.000 de pensionari. Cine ia banii și când DOCUMENT
Digi FM
Ianis Hagi, marele absent la decorarea lui Gică Hagi de la Cotroceni. Motivul pentru care nu a participat la...
Digi World
Gustarea care-ți poate proteja ochii, superaliment și pentru inimă și creier. Consumată zilnic în cantități...
Digi Animal World
Momentul când un delfin de peste 400 de kilograme sare în barca unor pescari. Imaginile sunt virale
Film Now
Keanu Reeves, detaliile care îi arată latura „umană”. Ce a făcut timp de zece ani și nu a știut nimeni: „Mi-a...
UTV
Otniela Sandu, prima reacție după ce Sebastian Dobrincu s-a împăcat cu Ioana Ignat. „Faptele arată mai mult...