SUA se angajează să scoată fiecare american din Afganistan, chiar dacă aceasta ar putea însemna extinderea misiunii dincolo de termenul de 31 august pentru o retragere totală, a declarat preşedintele Joe Biden într-un interviu difuzat miercuri de canalul ABC.
Potrivit lui Joe Biden, forţele americane la Kabul ar putea fi menținute şi după 31 august, dacă toţi cetăţenii americani care se află încă în ţară nu sunt evacuaţi până atunci.
"Deci, americanii ar trebui să înțeleagă că s-ar putea ca trupele să fie acolo dincolo de 31 august?", a întrebat jurnalistul George Stephanopoulos de la ABC News.
"Nu", a răspuns Biden. "Americanii ar trebui să înțeleagă că vom încerca să o facem înainte de 31 august", a afirmat el.
"Dar dacă nu o facem", a insistat Stephanopoulos, "trupele vor rămâne ...".
"Dacă - dacă nu, vom stabili la momentul respectiv cine a rămas.", l-a întrerupt Biden.
"Și?", a întrebat Stephanopoulos.
"Și, dacă mai rămân cetățeni americani, vom rămâne să-i scoatem pe toți", a spus președintele SUA.
Preşedintele american a recunoscut, de asemenea, că întâmpină "mai multe dificultăţi" în evacuarea afganilor decât a americanilor, în contextul în care Washingtonul îi acuză pe talibani că nu şi-au respectat promisiunea de a permite accesul liber către aeroportul Kabul tuturor celor care ar dori să fugă din ţară.
Foarte criticat de la preluarea controlului de către talibani în Afganistan, Joe Biden a afirmat că va fi imposibil să retragă trupele americane fără o formă de "haos" în ţară. Ideea "că într-un anumit mod a existat o cale de ieşire fără să apară haosul, nu văd cum este posibil acest lucru", a insistat el, scrie AFP, citat de Agerpres.
În cadrul interviului, jurnalistul de la canalul american de televiziune George Stephanopoulos a menţionat imaginile cu sute de pasageri înghesuiţi într-un avion american C-17 şi pe cele ale "afganilor care cad" dintr-un avion, referindu-se la imagini difuzate luni şi în care apar cadavre. Joe Biden a declarat: "Aceasta a fost cu patru, cinci zile în urmă".
"La ce v-aţi gândit când aţi văzut aceste imagini?", a întrebat jurnalistul.
"Ceea ce am crezut este că trebuie să preluăm controlul. Trebuie să ne mişcăm mai rapid. Trebuie să avansăm într-un mod care ne permite să preluăm controlul asupra acestui aeroport. Şi am făcut-o", a răspuns Joe Biden.
Joe Biden, despre retragerea din Afganistan: "Nu cred că este vorba de un eşec"
În acelaşi interviu, el respinge cuvântul "eşec" pentru a califica operaţiunile de retragere a trupelor americane. "Nu cred că este vorba de un eşec", a apreciat preşedintele american.
"Cu alte cuvinte, când aveţi guvernul afgan, un lider al acestui guvern, care urcă în avion şi decolează şi pleacă în altă ţară, când vedeţi prăbuşirea semnificativă a trupelor afgane pe care le-am antrenat, 300.000 dintre militari care îşi abandonează echipamentul şi pleacă, aceasta a fost, ştiţi ... Aceasta s-a întâmplat. Pur şi simplu asta s-a întâmplat", a subliniat preşedintele american.
Deci, acest factor "haos'" era luat deja în considerare în decizia dumneavoastră de a retrage trupele, a întreabat jurnalistul. "Da", a răspuns Joe Biden.
Operaţiunea de evacuare a mii de civili americani şi afgani, care au luat cu asalt aeroportul din Kabul în încercarea de a fugi din ţară după revenirea la putere a talibanilor, depinde în totalitate de bunăvoinţa insurgenţilor.
Editor : G.M.