Joe Biden a rătăcit documente secrete când era vicepreședinte

Data publicării:
Joe Biden cu ochii închiși
Președintele american, Joe Biden. Foto: Profimedia Images

Documente clasificate din perioada în care Joe Biden era vicepreședintele SUA au fost descoperite, în noiembrie, la un think-tank din Washington de avocații personali ai președintelui american, a anunțat Casa Albă, luni, conform Reuters.

Aproape zece documente clasificate au fost găsite la biroul lui Biden de la Penn Biden Center for Diplomacy and Global Engagement, iar procurorul general al SUA, Merrick Garland, a cerut deja procurorului din Chicago să evalueze nivelul de clasificare al documentelor, predate ulterior Arhivelor Naționale ale SUA.

Documentele clasificate au fost identificate de avocații personali ai lui Biden în data de 2 noiembrie, cu puțin timp înainte de startul alegerilor intermediare, a declarat Richard Sauber, consilier special al președintelui Biden.

Penn Biden Center este un spațiu pe care Biden îl folosea periodic în perioada dintre mijlocul lui 2017 și începutul campaniei sale din 2020 pentru a lucra. Casa Albă a notificat Arhivele Naționale în ziua în care au fost descoperite documentele respective, adăugând că acestea au fost preluate în dimineața următoare.

Sauber a precizat și că documentele nu au fost cerute, anterior, de Arhivele Naționale. Documentele au fost descoperite de avocații personali ai lui Biden în timp ce se strângeau lucruri personale ale lui Biden dintr-un dulap încuiat pentru a elibera spațiul de la centrul din Washington D.C.

El a adăugat că administrația de la Casa Albă cooperează cu Departamentul de Justiție și cu Arhivele Naționale. El nu a menționat, însă, numărul de documente clasificate, ce conțineau ele sau nivelul de clasificare. CBS News a scris că aceste documente nu conțineau secrete nucleare.

Reprezentantul democrat Jamie Raskin, membru al comisiei de evaluare a Camerei Reprezentanților, a precizat într-un comunicat că „avocații lui Biden au acționat imediat și prompt” după găsirea documentelor și a spus că are „încredere că Garland va lua o decizie imparțială cu privire la pașii de urmat”.

Incidentul reprezintă un motiv de bucurie pentru fostul președinte Donald Trump, el însuși investigat de Departamentul de Justiție pentru că a ținut documente secrete în reședința personală de la Mar-a-Lago. În jur de 100 documente cu diferite niveluri de clasificare au fost scoase de FBI din reședința lui Trump, vara trecută, după un raid al organizației.

„Când va face FBI raiduri și la multele case ale lui Joe Biden, poate și la Casa Albă? Acele documente nu era sigur declasificate”, a spus Trump într-o postare pe rețeaua sa, Truth Social, luni.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Au montat o cameră ascunsă în apartamentul unde erau cazați în vacanță. Ce au descoperit că făcea personalul...
Digi FM
Mircea Bravo, adevărul despre câți bani câștigă din Youtube și Facebook
Pro FM
Managerul lui John Legend rupe tăcerea. Experiența „terifiantă” pe care a avut-o la una dintre petrecerile...
Film Now
Semnele timpurii de demență date de Bruce Willis nu au fost luate în seamă: "Nici într-un milion de ani nu...
Adevarul
„Tipul acela gay”. Elon Musk, vizat de declarațiile electorale ale lui Tim Walz, partenerul de campanie al...
Newsweek
Cine a luat 60 lei în plus la pensie și în octombrie? De ce alți 2000000 pensionari nu au luat nimic
Digi FM
Reacția cântăreței Irina Rimes după ce mai mulți influenceri au luat bani ca să-l promoveze pe rivalul Maiei...
Digi World
O asistentă a dezvăluit cele mai comune regrete pe care le aveau pacienții aflați pe patul de moarte
Digi Animal World
Imagini virale cu un pelican care încearcă să mănânce un pui de Capibara: „Se uită la el de parcă nu ar fi...
Film Now
“Acum ar fi scandalos”. Ce i-a cerut managerul lui Reese Witherspoon să facă pentru a primi rolul din “Blonda...
UTV
Bradley Cooper si Irina Shayk au sarbatorit Halloweenul alaturi de fiica lor in varsta de 7 ani