Liderul partidului conservator naţionalist Lege şi Justiţie din Polonia (PiS, de opoziţie), Jaroslaw Kaczynski, l-a criticat miercuri pe prim-ministrul Donald Tusk pentru că ar fi cedat prea repede în faţa Germaniei în chestiunea reparaţiilor de război, transmite dpa.
Tusk li s-a subordonat germanilor „în toate privinţele” în cursul consultărilor guvernamentale polono-germane din această săptămână, a declarat Kaczynski la Varşovia.
„Dacă un politician adoptă atitudinea unui servitor faţă de o altă ţară, atunci va fi tratat ca un servitor”, a adăugat liderul PiS.
La finalul discuţiilor de marţi, cancelarul Olaf Scholz a anunţat că Germania plănuieşte să le acorde unele compensaţii victimelor încă în viaţă ale ocupaţiei naziste în Polonia în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. El nu a indicat o sumă concretă, notează dpa, citată de Agerpres.
Tusk a descris anunţul făcut de Scholz drept un pas în direcţia bună şi a subliniat că, într-un sens formal şi legal, problema reparaţiilor a fost închisă.
Guvernul PiS, care a condus Polonia între 2015 şi 2023, a tensionat relaţiile cu Berlinul prin retorica anti-germană şi cererile de reparaţii în sumă totală de 1.300 de miliarde de euro. După schimbarea guvernului în Polonia în decembrie, tonul a devenit mai prietenos faţă de Germania.
Polonia este guvernată din decembrie de o coaliţie de centru-stânga avându-l ca premier pe Donald Tusk, ceea ce a dus la o îmbunătăţire a relaţiilor dintre Varşovia şi Berlin.
Editor : Liviu Cojan