Live Text Rușii revendică victoria la așa zisele referendumuri de anexare. Medvedev: „Bine aţi venit acasă, în Rusia!”
Oficialii instalați de ruși în regiunile ocupate ale Ucrainei au raportat marți majorități uriașe în favoarea alipirii la Rusia. O ședință a Senatului rus în care să fie discutată anexarea teritoriilor ucrainene ar putea avea loc pe 4 octombrie. În Harkov au fost auzite explozii puternice și curentul a fost întrerupt, scrie Reuters.
LiveText-ul Digi24.ro care a acoperit evenimentele din Ucraina poate fi urmărit AICI.
Rușii revendică victoria la așa zisele referendumuri de anexare
ACTUALIZARE 23.20 Autorităţile de ocupaţie pro-ruse din regiunile ucrainene Zaporojie, Herson şi Lugansk au anunţat marţi seară victoria la referendumurile de anexare a acestor teritorii la Rusia, referendumuri denunţate ca ilegitime de Kiev şi de ţările occidentale, transmite AFP, citată de Agerpres.
Comisia electorală a regiunii Zaporojie a afirmat că 93,11% dintre alegători au votat pentru anexare după numărarea a 100% din buletinele de vot, precizând totodată că este vorba deocamdată de rezultate preliminare.
La rândul său, administraţia pro-rusă de ocupaţie a regiunii Herson a afirmat pe Telegram că 87,05% dintre alegători au votat favorabil anexării după numărarea a 100% din buletinele de vot.
Acestea sunt primele două regiuni ucrainene care au votat în favoarea anexării de către Rusia de la începutul ofensivei ruse în Ucraina, pe 24 februarie.
Ulterior, marţi seara şi în auto-proclamata Republică Populară Lugansk (LNR), autorităţile pro-ruse au revendicat victoria. Comisia electorală a acestei regiuni, citată de agenţiile ruse Ria Novosti şi Interfax, a anunţat că 98,42% dintre alegători au votat pentru anexarea la Rusia după numărarea tuturor buletinelor de vot.
În Republica Populară Doneţk (DNR), la ora 19:30 GMT, după numărarea a 56,85% din buletinele de vot, votul favorabil era în proporţie de 94,75%, potrivit comisiei electorale regionale.
„Bine aţi venit acasă, în Rusia!”, a reacţionat rapid pe Telegram fostul preşedinte Dmitri Medvedev.
Noi bombardamente la centrala nucleară de la Zaporojie
ACTUALIZARE 23.12 Situl centralei nucleare din Zaporojie a fost afectat săptămâna aceasta de noi bombardamente și explozii, a anunțat Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) din cadrul ONU, potrivit BBC.
Experții ONU prezenți la centrală au raportat astăzi două explozii care au avut loc în apropierea unui canal ce transportă apă de la un rezervor către complexul de reactoare, pentru sistemul de răcire al centralei – un element esențial pentru securitatea nucleară.
Structurile și echipamentele centralei nu au fost avariate, dar ferestrele din sala turbinelor unui reactor au fost sparte, au precizat experții AIEA.
Luni, au avut loc bombardamente în apropierea stației de distribuție electrică a instalației, dar nu au fost raportate pagube. Și alte explozii au fost auzite, dar în zone aflate mai departe de centrală.
Cauzele exploziilor sunt investigate în prezent.
Directorul AIEA, Rafael Grossi, a declarat că incidentele arată că situația rămâne precară și că este nevoie de acțiuni imediate pentru a reduce riscul unui accident major la centrala ocupată de trupele ruse.
NATO: Referendumurile Rusiei în Ucraina sunt „o încălcare flagrantă a dreptului internaţional”
ACTUALIZARE 22.15 Referendumurile 'fictive' de integrare în Rusia convocate în teritoriile ucrainene, aflate sub controlul forţelor ruse, în estul şi sudul Ucrainei, nu au nicio legitimitate şi constituie o 'încălcare flagrantă a dreptului internaţional', a denunţat marţi secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, la finalul unei convorbiri telefonice purtate cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, potrivit EFE şi AFP, citate de Agerpres.
'Referendumurile fictive organizate de Rusia nu au nicio legitimitate şi constituie o încălcare flagrantă a dreptului internaţional. Aceste pământuri sunt Ucraina', a subliniat Stoltenberg pe contul său de Twitter.
Secretarul general al NATO a afirmat că, în cursul conversaţiei sale cu Zelenski, 'a precizat că aliaţii NATO sunt fermi în sprijinul lor pentru suveranitatea Ucrainei şi dreptul ei la autoapărare'.
Pentagon: Nu există nicio schimbare a posturii nucleare a SUA din cauza amenințărilor Rusiei
ACTUALIZARE 21.50 În pofida amenințărilor ruseşti la adresa Ucrainei și NATO cu privire la utilizarea armelor nucleare, Pentagonul nu a observat nicio schimbare care să determine o modificare a stării forțelor nucleare americane, a declarat marți un purtător de cuvânt.
„În mod evident, luăm în serios aceste amenințări. Dar în această etapă, nu am observat nimic care să ne determine să ne adaptăm propria poziție nucleară în acest moment”, a declarat generalul de brigadă Patrick Ryder într-o conferinţă de presă.
Întrebat insistent dacă au existat noi mișcări forțelor nucleare ruseşti, generalul Ryder a refuzat să detalieze dincolo de a spune că SUA „nu are niciun motiv să îşi ajusteze postura în acest stadiu”.
Un aliat al președintelui Vladimir Putin a subliniat marți scenariul unui atac nuclear asupra Ucrainei, spunând că alianța militară NATO condusă de SUA ar fi prea speriată de o „apocalipsă nucleară” pentru a intra direct în conflict ca răspuns.
Rușii anunță rezultate de peste 90% la așa zisele referendumuri de anexare
ACTUALIZARE 21.40 Oficialii instalați de ruși în regiunile ocupate ale Ucrainei au raportat marți majorități uriașe în favoarea alipirii la Rusia, după cinci zile de vot în așa-zisele referendumuri.
Voturile aranjate în grabă au avut loc în patru zone - Donețk, Lugansk, Zaporojie și Herson - care alcătuiesc aproximativ 15% din teritoriul ucrainean.
Autoritățile de la Lugansk au declarat că 98,5% dintre oamenii de acolo au votat pentru a se alătura Rusiei, pe baza a 69% din buletinele de vot numărate. În Zaporojie, cifra a fost de 92,9%, cu peste 70% din voturi numărate, în timp ce în Herson votul „da” a fost de peste 87%, potrivit șefei comisiei de vot. Cifrele din Donețk nu sunt disponibile încă, scrie Reuters.
Explozii în Harkov. Orașul a rămas fără curent
ACTUALIZARE 21.35 Trei explozii au fost auzite marți în Harkov, potrivit unui martor citat de Reuters. Orașul a rămas fără curent electric.
„Nu mai e curent în unele părți ale orașului. Există informații despre victime”, a declarat primarul din Harkov, Ihor Terekhov, pe canalul său Telegram.
Un iaht al oligarhului Usmanov, percheziționat de polițiștii germani. Afaceristul este suspectat de „spălarea” a milioane de euro din infracțiuni
ACTUALIZARE 19.47 Poliția germană care investighează acuzații de spălare a banilor față de miliardarul afacerist rus Alișer Usmanov au făcut percheziții pe un iaht motorizat în nordul Germaniei, au anunțat marți anchetatorii, potrivit Reuters.
Reprezentanții lui Usmanov au spus că nici el și nici rudele sale nu sunt implicate în ceea ce privește ambarcațiunea.
Procurorii nu au identificat vasul sau proprietarul acestuia însă au spus că operațiunea s-a centrat pe afaceristul rus în vârstă de 69 de ani și că el era ținta aceleiași investigații de săptămâna trecută, când poliția a percheziționat o vilă de pe marginea unui lac, înregistrată pe numele lui Usmanov.
Citește continuarea AICI.
Senatul rus vrea să discute pe 4 octombrie despre anexarea teritoriilor ucrainene controlate de armata Moscovei
ACTUALIZARE 18.55 Consiliul Federaţiei (Senatul rus) planifică să discute pe 4 octombrie despre anexarea celor patru teritorii ucrainene controlate de armata rusă, unde Moscova a organizat referendumuri privind integrarea lor în Rusia, potrivit unei declaraţii făcute marţi de preşedinta Senatului, Valentina Matvienko, citată de EFE, potrivit Agerpres.
Anterior, o sursă parlamentară rusă anonimă indicase că oficializarea anexării celor patru teritorii ucrainene va avea loc cel mai mai probabil în 30 septembrie, dată la care este planificat şi discursul preşedintelui Vladimir Putin către camerele reunite ale parlamentului rus.
„Consider că mâine, poimâne, adică în următoarele zile, rezultatele referendumurilor vor fi gata. Suntem pregătiţi, deocamdată nu văd necesitatea de a organiza o reuniune extraordinară. Reuniunea planificată este pe 4 octombrie”, a declarat ea presei.
Matvienko a declarat că, la data respectivă, „dacă totul se confirmă şi totul merge bine, vom fi gata să discutăm” despre această chestiune.
„Vom respecta voinţa oamenilor din republicile populare Doneţk şi Lugansk şi din regiunile Zaporojie şi Herson. Dacă voinţa lor este de a face parte din Rusia, o vom sprijini”, a adăugat şefa Senatului rus.
Consiliul Dumei de Stat (camera inferioară), compus din liderii grupurilor parlamentare şi care stabileşte ordinea de zi a Dumei, se va reuni miercuri după sesiunea plenară, a declarat marţi vicepreşedintele camerei inferioare Aleksandr Jukov.
Mesajul unui militar rus proaspăt mobilizat: „Ni s-a spus oficial că nu va fi niciun antrenament înainte să ne trimită pe front”
ACTUALIZARE 18.11 Un militar rus mobilizat în urma decretului lui Vladimir Putin spune că regimentul din care face parte a fost anunțat că va fi trimis pe front peste doar câteva zile, fără niciun fel de antrenament și pregătire prealabilă.
Militarul rus a înregistrat un video în care declară că a aflat că vor fi trimiși pe front fără antrenament prealabil, înregistrare tradusă pe site-ul Wartranslated.com, specializat în informații de pe front.
„Salut tuturor, aici Regimentul 1 Tancuri. Ni s-a spus oficial că nu va fi niciun antrenament înainte să ne trimită pe front. Comandanții regimentului au confirmat oficial această informație. Pe 29 (septembrie - n.r.) vom fi trimiși în Herson. Așa că gândiți-vă și decideți voi singuri... ce-o să se întâmple. Nu antrenament, nu trageri, nu pregătire teoretică. Nimic”, a declarat militarul rus, potrivit traducerii realizate de Wartranslated.
Citește continuarea AICI
Putin: Rusia vrea să salveze oamenii din teritoriile ucrainene ocupate
ACTUALIZARE 17.27 Vladimir Putin spune că Rusia vrea „să salveze” oamenii din cele patru teritorii ucrainene ocupate, în ultima zi a voturilor de anexare denunțate ca fiind un simulacru de către liderii occidentali, relatează BBC.
Referendumuri discreditate au loc de mai multe zile în zonele ocupate ale țării. „Salvarea oamenilor din teritoriile în care are loc acest referendum… este în centrul atenției întregii noastre societăți și a întregii țări”, a declarat Putin în timpul unei întâlniri televizate cu oficiali.
Primele rezultate ale referendumurilor prin care Rusia încearcă să anexeze părți din Ucraina
ACTUALIZARE 17.16 Au început să apară primele rezultate ale referendumurilor organizate ilegal în teritoriile ucrainene ocupate pentru alipirea la Rusia. Și, cum era de așteptat, voturile pentru anexări sunt aproape unanime.
În teritoriile din Donețk, 98,05% dintre cei care despre care se spune că și-au exprimat opțiunea au votat pentru alipirea la Rusia, după ce au fost numărate 16% dintre sufragii.
Situația este similară în Lugasnk, cu 97,79% dintre voturi pro-anexare după numărarea a 14% dintre sufragii. În Herson procentul e de 97,47%, după procesarea a 12% dintre voturi, iar în Zaporojie 98% după numărarea a 20% din voturi, potrivit cifrelor prezentate de agenția rusă Interfax.
De exemplu, în Donețk rezultatele au început să apară chiar cu ore bune înainte să se încheie votul, arată publicația rusă independentă Meduza.io.
Cum se văd dintr-un avion F-16 scurgerile de gaze din gazoductele Nord Stream. Suedia a înregistrat explozii subacvatice puternice
ACTUALIZARE 16.55 Forțele aeriene daneze au publicat, marți, imagini surprinse dintr-un avion de vânătoare F-16 deasupra Mării Baltice cu scurgerile de gaze din gazoductele Nord Stream. De asemenea, seismologii suedezi au înregistrat explozii în apropierea conductelor, potrivit The Guardian.
„Nord Stream 1 are două scurgeri la nord-est de Bornholm, iar Nord Stream 2 are o scurgere la sud de Dueodde. Scurgerile au fost descoperite de unitatea de interceptare F-16 a apărării daneze”, a precizat Ministerul danez al Apărării într-un comunicat.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Citește continuarea AICI
Imagini rare de pe frontul din Ucraina. Unitatea specială „Kraken” publică un videoclip cu operațiunea de cucerire a orașului Balakliia
ACTUALIZARE 16.30 Unitatea specială „KRAKEN” din Ucraina a publicat un material video de 9 minute cu operațiunea de eliberare a orașului Balakliia din regiunea Harkov. Operațiunea a avut loc la începutul lunii septembrie. Imaginile oferă o perspectivă rară asupra modului în care s-a desfășurat ofensiva ucraineană.
În prima parte a materialului video pot fi observați soldații ucraineni care se pregătesc pentru ofensivă. Aceștia își pregătesc echipamentele și își selectează rutele de atac. Imaginile prezintă și lupte cu fortele ruse, soldați răniți sau capturați și au un puternic impact emoțional.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Citește continuarea AICI
În plin sezon al recoltelor, mobilizarea lui Putin îi trimite pe fermierii ruși în armată. Riscuri pentru anul agricol următor
ACTUALIZARE 16.10 Fermierii se numără printre rușii care sunt recrutați în armată, în cadrul mobilizării parțiale anunțate săptămâna trecută, a spus președintele Vladimir Putin, semnalând potențiale riscuri pentru recolta din 2023, relatează Reuters.
Rusia este cel mai mare exportator de grâu din lume. Toamna este un sezon aglomerat pentru fermieri, deoarece seamănă grâul de toamnă pentru recolta de anul următor și recoltează soia și semințele de floarea soarelui. Semănatul cerealelor de toamnă a fost deja întârziat de ploile din ultima vreme.
„Aș dori să mă adresez liderilor regionali și șefilor întreprinderilor agricole. În cadrul mobilizării parțiale, sunt în curs de recrutare și muncitori agricoli. Familiile lor trebuie sprijinite. Vă rog să acordați o atenție deosebită acestei probleme”, a spus Putin.
Citește continuarea AICI
Putin i-a spus lui Erdogan că rămâne pregătit pentru discuții cu Ucraina
ACTUALIZARE 15.26 Într-o conversație cu liderul turc Recep Tayyip Erdogan, președintele rus Vladimir Putin a spus că Rusia rămâne pregătită pentru negocieri cu Ucraina, dar pe măsură ce situația se schimbă și condițiile lor se schimbă, a declarat marți presei purtătorul de cuvânt Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de TASS.
„Președintele a spus că, desigur, Rusia rămâne pregătită să negocieze, dar pe măsură ce situația se schimbă, la fel se schimbă și condițiile”, a spus Peskov.
Anterior, ministrul turc de externe Mevlut Cavusoglu a declarat că, într-o conversație cu Erdogan la Samarkand, Putin a recunoscut că o reluare a dialogului cu Kievul rămâne o posibilitate.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a adăugat că în ceea ce privește negocierile, principiile au rămas neschimbate. Putin i-a cerut lui Erdogan să-și amintească că partea ucraineană a abandonat calea negocierilor.
„În general, principiul rămâne același, la fel ca toate obiectivele operațiunii militare speciale. S-a mai afirmat în cadrul discuțiilor că partea ucraineană a părăsit total calea negocierilor. Din acest motiv, operațiunea militară specială continuă", a transmis Peskov.
Șefa diplomației franceze face o vizită de susținere la Kiev
ACTUALIZARE 14.34 Ministrul francez de externe, Catherine Colonna, a ajuns marţi la Kiev, pentru o vizită de susţinere a Ucrainei în faţa invaziei ruse, relatează AFP.
"Bună ziua, Ucraina, Franţa este alături de tine", a scris ea pe Twitter, într-un mesaj însoţit de fotografia ei, alături de ambasadorul francez în Ucraina, Etienne de Poncins, într-o piaţă din Kiev acoperită de ceaţă.
Colonna se va întâlni cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, cu omologul ei, Dmitro Kuleba, şi cu procurorul general Andrii Kostin. Este a treia vizită în Ucraina a şefei diplomaţiei franceze de la începutul războiului declanşat de Rusia în februarie. Ea va mai vizita şi aeroportul Hostomel de lângă Kiev, unde s-au dat lupte grele la începutul conflictului, până în martie, când forţele ruse s-au retras.
"Ministrul doreşte să dovedească solidaritatea Franţei cu poporul ucrainean şi deplina sa hotărâre de a întări sprijinul pentru Ucraina şi pentru suveranitatea şi integritatea teritorială a acesteia", arată un comunicat al ministerului de externe de la Paris.
Instituţia adaugă că vizita va sublinia de asemenea "întărirea sprijinului acordat de Franţa, atât în privinţa livrării de echipamente pentru apărare şi de luptă împotriva celor nepedepsiţi, cât şi pe plan financiar şi umanitar".
Ministerul reaminteşte trimiterea către Ucraina a unei nave umanitare cu peste 1000 de tone de ajutoare şi eforturile pentru crearea unei zone de protecţie în jurul centralei nucleare din Zaporohie, ocupată de forţele ruse şi lovită de mai multe bombardamente, notează Agerpres.
Vizita are loc în contextul încheierii referendumurilor impuse de Rusia în vederea anexării regiunilor ucrainene Herson, Doneţk, Lugansk şi Zaporojie. Ucraina şi Occidentul au condamnat aceste referendumuri drept nişte simulacre de consultare democratică şi au anunţat că nu vor recunoaşte rezultatele.
Preşedintele francez Emmanuel Macron a apreciat săptămâna trecută, la Adunarea Generală a ONU, că referendumurile sunt o "parodie" şi o "provocare".
Rusia va deschide un centru de recrutare la frontiera cu Georgia
ACTUALIZARE 14.15 Rusia va deschide un centru de recrutare la punctul de trecere a frontierei Verhnii Lars, în Republica Osetia de Nord-Alania, singurul post de acest fel între Rusia şi Georgia, pe unde fug sute de ruşi care încearcă să evite mobilizarea pentru a fi trimişi să lupte în Ucraina, a informat marţi Ministerul de Interne al acestei republici ruse, transmite EFE.
Decizia a fost luată la o reuniune cu şefii departamentului de transport, ai serviciilor de frontieră şi ai Serviciului Federal de Securitate (FSB) pentru Osetia de Nord, a informat agenţia oficială TASS.
''Un punct de recrutare va fi organizat curând în acest post de control'', a menţionat Ministerul de Interne al republicii ruse Osetia de Nord, a cărei capitală este Vladikavkaz.
Potrivit instituţiei citate, în prezent circa 5.500 de vehicule din Osetia de Nord aşteaptă să treacă punctul de frontieră, printre care 3.600 de autoturisme şi 1.900 de camioane, iar 600 dintre ele se află deja la punctul rutier Verhnii Lars.
Luni, vicepremierul republicii, Irbek Tomaev, declarase că se formase o coadă de 3.500 de automobile la punctul de trecere a frontierei, în timp ce sâmbătă era o coadă de 2.300 de maşini.
Peste 37.000 de vehicule şi cel puţin 115.000 persoane au traversat în ambele direcţii punctul de trecere Verhnii Lars, ceea ce reprezintă o creştere de 23,3% a traficului comparativ cu datele înregistrate săptămâna trecută, potrivit TASS.
Şefii departamentului de transport, ai serviciilor de frontieră şi ai Serviciului Federal de Securitate (FSB) pentru Osetia de Nord au decis la reuniunea de marţi că vor permite trecerea pe jos a frontierei cu Georgia.
''În pofida măsurilor luate (...) situaţia continuă să fie extrem de tensionată, ceea ce impune nevoia de a se lua măsuri suplimentare în ceea ce priveşte organizarea securităţii cetăţenilor. În acest scop, dar şi pentru a reduce riscurile de comportament ilegal şi de sporire a situaţiilor conflictuale, participanţii (la reuniune) au decis să permită cetăţenilor să traverseze frontiera pe jos (şi au adoptat) o serie de măsuri suplimentare de ordin public şi securitate rutieră'', a menţionat Ministerul de Interne din Osetia de Nord.
Pe de altă parte, autorităţile georgiene au dezminţit marţi că ar intenţiona să închidă frontiera cu Rusia pe fondul afluxului de cetăţeni ruşi care sosesc în ţara din Caucaz pentru a scăpa de mobilizarea militară parţială decretată de preşedintele rus Vladimir Putin.
''Nu avem motive să închidem frontiera'', a declarat ministrul de interne georgian Vahtang Gomelauri.
ISW: Kremlinul nu îi mai poate calma pe ruși care fug de mobilizare
ACTUALIZARE 14.08 Experții americani de la ISW arată în analiza de marți, că după anexarea teritoriilor ocupate locuitorii acestora vor deveni automat cetățeni ruși și vor putea fi mobilizați cu forța pentru război. Potrivit acestora, Rusia ar începe de săptămâna viitoare, în jurul datei de 1 octombrie, recrutarea forțată a ucrainenilor din teritoriile care urmează a fi anexate. Autoritățile de ocupație au început să anunțe rezultatele falselor referendumuri de anexare, citând o prezență la vot trucată în mod flagrant, mai susține ISW.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Totodată, experții ISW spun că regimul de la Kremlin numește încălcările legii de mobilizare „erori individuale” și promite că va pedepsi „angajații neglijenți”.
Totuși, astfel de mesaje nu vor rezolva problemele Rusiei, potrivit ISW.
Scurgeri de gaz misterioase din Nord Stream în Marea Baltică. Kremlinul acuză un „sabotaj”
ACTUALIZARE 14.00 Kremlinul susține că nu exclude posibilitatea unui „sabotaj” la Nord Stream 1 și 2, după ce cele două gazoducte au suferit avarii „fără precedent” și au început să „scape” gaze în Marea Baltică, relatează Reuters.
Nord Stream AG, operatorul rețelei, declarase anterior, marți, că trei linii offshore ale gazoductului Nord Stream au suferit avarii „fără precedent” într-o singură zi.
„Nicio opțiune nu poate fi exclusă în acest moment”, a spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, întrebat dacă ar fi putut fi vorba de un „sabotaj” la gazoduct care să fi provocat avariile.
Citește continuarea AICI
Refugiații ucraineni au dus populația Germaniei la cel mai înalt nivel înregistrat vreodată
ACTUALIZARE 13.30 Populația Germaniei a ajuns la cel mai înalt nivel înregistrat vreodată, după ce tot mai mulți refugiați ucraineni, care au fugit din calea războiului, au ales să migreze în această țară, arată datele Oficiului Federal de Statistică, citate de Reuters. În prezent, 84 de milioane de oameni locuiesc în cea mai populată țară a Uniunii Europene.
Germania are una dintre cele mai scăzute rate de fertilitate din lume şi, potrivit unor estimări, cea mai îmbătrânită populaţie, însă sistemul său de sănătate, cererea de mână de lucru şi o politică relativ deschisă privind imigraţia au făcut din Germania o destinaţie atractivă pentru migranţi, încă înainte ca Uniunea Europeană (UE) să-şi deschidă porţile pentru ucrainenii care fug din ţara lor după declanşarea invaziei ruse, pe 24 februarie.
Într-un raport dat publicităţii marţi, Oficiul Federal de Statistică informează că populaţia Germaniei a crescut cu 1%, cu 843.000 de oameni, în prima jumătate a lui 2022. De-a lungul întregului an 2021, populaţia Germaniei a crescut cu numai 0,1%. În aceeaşi perioadă, Germania a înregistrat o imigraţie netă de 750.000 de oameni din Ucraina, mai scrie Reuters, citat de Agerpres.
Citește continuarea AICI
Imagini din satelit. Rușii fug cu disperare de mobilizarea lui Putin - cozi kilometrice la aproape toate vămile Rusiei
ACTUALIZARE 12.55 Rușii continuă să fugă cu disperare de mobilizarea lui Putin pe la aproape toate granițele Rusiei. Recent, autoritățile de frontieră din țări precum Finlanda, Georgia, Kazahstan sau Mongolia s-au plâns de cozi uriașe la granițe. Imaginile din satelit, făcute publice de compania Maxar Technologies, arată cozi kilometrice de mașini la granița Rusiei cu Mongolia.
Cozi uriașe de mașini s-au format la aproape toate vămile terestre ale Rusiei la o zi după anunțul mobilizării parțiale a lui Putin. O săptămână mai târziu, rușii încă fug din țară pe la aproape toate punctele de trecere disponibile.
Președintele kazah anunță că îi va proteja pe rușii care fug de mobilizare și îi transmite un mesaj lui Putin
ACTUALIZARE 12.10 Preşedintele kazah a dat asigurări că ţara sa îi va proteja pe ruşii care fug în Kazahstan pentru a scăpa de mobilizarea militară.
"În ultimele zile, mulţi oameni vin la noi din Rusia. Majoritatea sunt obligaţi să plece din cauza unei situaţii fără ieşire. Trebuie să ne ocupăm de ei, să le asigurăm securitatea", a declarat Kasîm-Jomart Tokaev, aliat al Moscovei, care de la începutul războiului s-a distanțat însă de Kremlin.
Totodată, preşedintele kazah a condamnat încă o dată conflictul din Ucraina şi a îndemnat la respectarea integrităţii teritoriale, într-un moment în care Rusia organizează aşa-zise referendumuri în patru regiuni ucrainene, pentru a le anexa.
Citește continuarea AICI
Ucrainenii care se implică în referendumurile ilegale din teritoriile ocupate vor fi acuzați de trădare
ACTUALIZARE 12.05 Cetățenii ucraineni care ajută la desfășurarea referendumurile ilegale ale Rusiei din regiunile ocupate de invadatori vor fi acuzați de trădare, a avertizat consilierul prezidențial principal al președintelui Ucrainei, Mihailo Podoliak.
Într-un interviu acordat ziarului elveţian Blick, oficialul de la Kiev a anunţat că „avem liste cu numele persoanelor implicate într-un fel sau altul”. „Vorbim de sute de colaboratori. Ei vor fi urmăriţi penal pentru trădare.
Pot fi condamnaţi la închisoare pe cel puţin cinci ani”, a adăugat el. Ucrainenii care au fost obligaţi să voteze nu vor fi pedepsiţi, a precizat Podoliak, citat de Reuters și Agerpres.
Citește continuarea AICI
Planul lui Putin pentru teritoriile ocupate din Ucraina. Dimitri Rogozin ar putea fi numit șef peste un nou district federal
ACTUALIZARE 12.00 Patru regiuni ucrainene ocupate de ruși și Crimeea anexată ar putea deveni un singur district rusesc după așa-zisele referendumuri, denunțate de Kiev și Occident, scrie presa rusă, potrivit The Moscow Times. Districtul ar urma să fie condus de fostul șef al programului spațial rusesc, Dimitri Rogozin.
Marți se încheie referendumurile ilegale din zonele ocupate de ruși în Ucraina. Referendumurile nu sunt recunoscute de comunitatea internațională și sunt denunțate ca fiind „false”. Rezultatele ar putea fi anunțate chiar marți seara, urmând ca în zilele următoare să înceapă procesul de anexare a teritoriilor ucrainene.
Cele patru regiuni, Donețk, Lugansk, Zaporojie și Herson împreună cu Crimeea, ar urma să formeze cel de-al nouălea district federal al Rusiei, potrivit planurilor de la Kremlin. Trupele ruse au reușit să controleze doar parțial aceste patru teritorii la șapte luni de la invadarea Ucrainei.
Citește continuarea AICI
Mii de ruși se înghesuie la granița cu Mongolia ca să scape de războiul din Ucraina. „Mulți tineri încearcă să fugă de Putin”
ACTUALIZARE 11.55 Mii de ruși au fugit în Mongolia, trecând granița de nord a țării, ca să nu fie trimiși să lupte în Ucraina, punând și mai multă presiune pe guvernul de la Ulan Bator care încearcă să se distanțeze de conflict, informează Reuters.
Rușii au stat ore întregi la cozile care s-au format la punctul de trecere a graniței de la Kiahta în provincia Buriația, care are o populație semnificativă de etnici mongoli, spunând că au puține opțiuni după ce președintele rus Vladimir Putin a anunțat o „mobilizare parțială” pentru a-și suplimenta trupele din Ucraina cu 300.000 de soldați noi cu care Kremlinul speră că va putea să oprească o contraofensivă lansată de armata ucraineană asupra ocupanților ruși.
„Țara mea a început mobilizarea parțială și cred că ne afectează negativ societatea”, a spus unul dintre rușii care încercau să fugă în Mongolia. „Am așteptat foarte mult timp pe partea rusească a graniței: în jur de 16 ore.”
Citește continuarea AICI
Medvedev amenință din nou cu armele nucleare și susține că „nimeni nu are nevoie” de Ucraina
ACTUALIZARE 11.50 Fostul președinte rus Dmitri Medvedev, vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, a lansat pe Telegram o nouă amenințare cu folosirea armelor nucleare, într-o postare în care îi critică pe președintele american Joe Biden și premierul britanic Liz Truss.
„Trebuie să vă reamintesc din nou - pentru cei surzi care se aud doar pe ei înșiși. Rusia are dreptul de a folosi arme nucleare dacă este necesar, în cazuri prestabilite, în strictă conformitate cu fundamentele politicii de stat în domeniul descurajării nucleare. Dacă noi sau aliații noștri suntem atacați folosind acest tip de armă. Sau dacă agresiunea cu folosirea armelor convenționale amenință însăși existența statului nostru. Președintele Rusiei a vorbit direct despre asta recent”, a scris Medvedev pe Telegram.
Roger Waters i-a scris lui Putin și i-a cerut asigurări că nu va folosi armele nucleare. „Dacă asta vreți, duceți-vă dracului”
ACTUALIZARE 11.45 Cofondatorul trupei Pink Floyd, Roger Waters, i-a adresat președintelui rus Vladimir Putin o scrisoare deschisă în care îi cere liderului de la Kremlin să îi dea asigurări că nu va folosi armele nucleare, declarându-se îngrijorat pentru el și familia sa, se arată înntr-un mesaj publicat pe pagina de facebook a artistului.
„Stimate președinte Putin, de când Federația Rusă a invadat Ucraina pe 24 februarie anul acesta, am încercat să-mi folosesc mica mea influență pentru a încuraja o încetare a focului și o înțelegere diplomatică care să răspundă nevoilor de securitate atât ale Ucrainei, cât și ale Federației Ruse. În acest demers i-am scris două scrisori deschise doamnei Olena Zelenska, soția președintelui ucrainean. Aceste scrisori sunt ușor de găsit pe internet”, a scris Waters în prima parte a mesajului său.
Citește continuarea AICI
Republica Moldova va plăti un avans către Gazprom pentru livrările de gaz pe septembrie
ACTUALIZARE 11.27 Republica Moldova este pregătită să facă o plată către Gazprom pentru livrările de gaz pentru această lună, pentru a reduce temerile potrivit cărora concernul rus ar putea reduce sau tăia livrările de la 1 octombrie, a anunţat luni vicepremierul moldovean Andrei Spînu, relatează Reuters.
''În următoarele câteva zile, Moldovagaz va plăti grupului Gazprom un avans în valoare de 33,89 milioane de dolari pentru luna septembrie'', a declarat Spînu pentru postul Pro TV Chişinău, potrivit Agerpres.
Rusia primește o lovitură directă din Turcia. Turkish Airlines nu suplimentează zborurile pentru ruși
ACTUALIZARE 11.27 Turkish Airlines nu ajută rușii care vor să fugă de mobilizarea lui Putin. Compania a anunțat că nu va suplimenta zborurile către Rusia, deși este o cerere uriașă.
Compania aeriană a decis că nu reînceapă cursele către patru orașe mari, inclusiv Ekaterinburg, unde au avut loc mari proteste față de regimul Putin, și Soci, stațiunea favorită a președintelui rus.
Suspendarea zborurilor va rămâne în vigoare până la finalul anului. Avioane turcești încă zboară de la Moscova și Sankt Petersburg, printre altele.
Avarii „fără precedent” la gazoductele Nord Stream. Gazele rusești se scurg în Marea Baltică
ACTUALIZARE 10.50 Operatorul Nord Stream 1 a anunțat că gazoductul a suferit avarii „fără precedent” la trei linii offshore într-o singură zi, scriu Reuters și The Guardian. Conform Nord Stream AG, operatorul rețelei, este imposibil de estimat când gazoductul va putea fi repornit.
Luni, autoritățile daneze au cerut navelor să evite o arie de cinci mile nautice la sud-est de Bornholm din cauza unei scurgeri de gaze de la gazoductul defunct Nord Stream 2 care a ajuns în Marea Baltică.
Rușii bogați dau și 30.000 de euro pentru un loc într-un avion cu care să fugă. Sau caută să închirieze unul cu sume exorbitante
ACTUALIZARE 10.20 Rușii plătesc și 30.000 de euro pentru un loc într-un avion privat care să-i scoată din Rusia, după ce Putin a decretat mobilizarea parțială.
Destinațiile sunt țări care îi primesc fără viză - Armenia, Turcia și Azerbaidjan, unde se grăbesc să ajungă, înainte ca Kremlinul să decidă închiderea frontierelor pentru bărbații tineri considerați apți de luptă. Rușii bogați plătesc între 22.000 și 30.000 de euro pentru un loc.
Prețul pentru închirierea unui avion cu opt locuri variază între 90.000 și 160.000 de euro – mult mai scump decât tariful normal.
Citește continuarea AICI
Cum arată „centrele de instruire” militară unde Putin își adună recruții
ACTUALIZARE 09.46 Mai multe înregistrări video în care se vede în ce condiții mizere sunt ținuți recruții ruși au fost distribuite pe rețelele sociale. „Experiența ta supremă în armata rusă” - așa sunt descrise ironic barăcile de lemn în care sunt înghesuiți recruții lui Putin.
Într-una dintre înregistrări se văd barăcile de lemn în care sunt duși rușii pe care Putin vrea să îi trimită pe front.
„Condiții excelente în barăci autentice din lemn pentru experiența ta supremă în armata rusă”, scrie ironic Dmitri, fondatorul site-ului War Translated, cel care a făcut publice imaginile.
Soldat britanic capturat de ruși și forțat să asculte non-stop piesa „Mamma Mia”
ACTUALIZARE 09.44 Shaun Pinner, unul dintre soldații britanici recent eliberați dintr-o închisoare a forțelor proruse din Ucraina, a povestit coșmarul prin care a trecut în cele șase luni de captivitate.
Pe lângă bătăi, electroșocuri și înjunghiere, rușii apelau și la un alt mod de tortură: forțau prizonierii să asculte 24 de ore din 24 o singură melodie - „Mamma Mia” de la ABBA.
„Am crezut că o să mor. A fost iadul pe Pământ”, a declarat Shaun Pinner, în vârstă de 48 de ani, unul dintre cei cinci britanici eliberați săptămâna trecută, potrivit The Telegraph.
„Ultimele șase luni au fost cele mai grele din viața mea. Nu vreau să mai ascult niciodată un cântec ABBA sau să văd o pâine. Sunt atât de norocos că sunt acasă”, a continuat el.
Putin ar putea anunța oficial vineri „aderarea” la Rusia a teritoriilor ucrainene care organizează așa-zise referendumuri
ACTUALIZARE 09.40 Președintele rus Vladimir Putin urmează să se adreseze ambelor Camere ale parlamentului rus vineri, 30 septembrie, și ar putea folosi acest discurs pentru a anunța oficial aderarea la Rusia a teritoriilor ocupate din Ucraina, potrivit Ministerului Britanic al Apărării, citat de The Guardian.
Există o posibilitate „reală” ca Putin să-și folosească discursul pentru a anunța oficial „aderarea” celor patru regiuni ocupate, în care se desfășoară „referendumuri” până oe 27 septembrie. Acestea nu sunt însă recunoscute de comunitatea internațională.
Liderii Rusiei speră că un astfel anunț de alipire la Rusia va fi văzut ca o justificare a „operațiunii militare speciale”, așa cum numește Moscova invazia în Ucraina, și va consolida sprijinul patriotic pentru conflict.
Japonia spune că diplomatul arestat în Rusia a fost interogat legat la ochi
Ministrul de externe al Japoniei, Yoshimasa Hayashi, a spus că Tatsunori Motoki, consulul japonez la Vladivostok, a fost supus unui „interogatoriu coercitiv” de către FSB, serviciul de securitate al Rusiei.
Kremlinul a etichetat Japonia drept „țară neprietenă” – alături de SUA, Marea Britanie și țările UE – din cauza sancțiunilor impuse Moscovei din cauza războiului din Ucraina.
Potrivit FSB, consulul a fost prins în flagrant în timp ce primea informaţii secrete despre efectele sancţiunilor occidentale asupra situaţiei economice din Extremul Orient rus. FSB susține că diplomatul japonez a primit informaţii clasificate şi despre cooperarea Rusiei cu o ţară din regiunea Asia-Pacific nespecificată, în schimbul unei „recompense monetare”.
Motoki Tatsunori a fost declarat „persona non grata” de către Moscova.
Hayashi a precizat astăzi că Motoki nu s-a angajat în nicio activitate ilegală și a spus că arestarea acestuia, care a durat câteva ore, este „total inacceptabilă”. Ministerul de Externe al Japoniei l-a convocat pe ambasadorul Rusiei, Mihail Galuzin, pentru a da explicații despre acest incident, potrivit agenției de presă Kyodo.
De asemenea, Tokyo cere scuze oficiale din partea Moscovei, a spus Hayashi, adăugând că guvernul va lua în considerare represalii adecvate.
Drept represalii la sancţiunile economice adoptate împotriva Moscovei pentru ofensiva sa în Ucraina, Rusia a interzis la începutul lunii mai accesul pe teritoriul său a peste 60 de responsabili japonezi, între care şi premierul Fumio Kishida.
Relaţiile ruso-japoneze s-au degradat din aprilie, atunci când Japonia a afirmat public, pentru prima dată din 2003, că insulele Kurile, aflate în nordul arhipelagului, sunt „ocupate ilegal” de Rusia, un diferend teritorial care împiedică semnarea unui tratat de pace între cele două ţări după sfârşitul celui de Al Doilea Război Mondial.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News