Mai mulţi infractori au atacat miercuri un camion bancar blindat pe o autostradă de lângă aeroportul din Lyon din Franța și i-au rănit uşor pe cei trei membri ai echipajului, însă au constatat apoi, cu stupoare, că vehiculul era gol, informează AFP, preluată de Agerpres.
Trei vehicule - două autoutilitare şi un autoturism - au blocat camionul blindat pe o bretea ce permite ieşirea de pe autostradă. Atacatorii au smuls uşa din spate a vehiculului cu ajutorul unei explozii, au incendiat cele două utilitare folosite pentru a bloca drumul vehiculului bancar, apoi au fugit de la faţa locului la bordul unui autoturism, a precizat Poliţia franceză.
La scurt timp după aceea, Parchetul din Lyon a dezvăluit într-un comunicat că „vehiculul blindat nu conţinea bani în momentul atacului”. Potrivit unei surse din Poliţie, un alt camion blindat se afla în apropiere în momentul jafului.
Astfel, primul camion blindat ar fi putut fi utilizat ca o momeală. Potrivit cotidianului local Le Dauphine Libere, care a dezvăluit în premieră aceste informaţii, protocolul de securitate adoptat de compania atacată, Prosegur, prevede că două camioane blindate trebuie să circule la fiecare cursă, la un interval de doar câteva secunde între ele.
Cele trei persoane rănite uşor în urma exploziei au fost transportate la spital, potrivit Poliţiei franceze.
Ancheta din acest caz, demarată pentru „tentativă de jaf armat în bandă organizată şi pentru constituire de grup infracţional”, a fost încredinţată Poliţiei judiciare.