Jack Teixeira, militarul suspectat că a scurs documente secrete ale Pentagonului, a fost pus sub acuzare de un mare juriu federal

Data actualizării: Data publicării:
Jack Teixeira, suspectul în cazul scurgerilor de la Pentagon își face un selfie.
Jack Teixeira a scurs documente secrete ale Pentagonului. . Foto: Twitter

Jack Teixeira, un tânăr de 21 de ani, membru al Gărzii Naţionale Aeriene a SUA, acuzat de divulgarea online a unor dosare militare ultrasecrete, a fost pus sub acuzare de un mare juriu federal, a anunţat joi Departamentul de Justiţie într-un comunicat, relatează Reuters.

Jack Douglas Teixeira, în vârstă de 21 de ani, originar din North Dighton, Massachusetts, a fost pus sub acuzare pentru şase capete de acuzare formulate pentru păstrarea şi transmiterea intenţionată de informaţii clasificate referitoare la apărarea naţională, se arată în comunicat, potrivit News.ro. 

Fiecare acuzaţie de reţinere şi transmitere neautorizată de informaţii privind apărarea naţională prevede o pedeapsă de până la 10 ani de închisoare, cu posibilitate de până la trei ani de eliberare sub supraveghere, şi o amendă de până la 250.000 de dolari, a precizat Departamentul Justiţiei.

Teixeira este acuzat de comiterea uneia dintre cele mai grave breşe de securitate ale SUA de când peste 700.000 de documente, videoclipuri şi telegrame diplomatice au apărut pe site-ul WikiLeaks, în 2010.

El a fost arestat în aprilie după ce ar fi postat materiale extrem de sensibile pe aplicaţia de mesagerie Discord, multe referitoare la războiul din Ucraina, ceea ce a provocat îngrijorări cu privire la modul în care un membru de nivel inferior al Gărzii Naţionale Aeriene a putut avea un acces atât de larg la secrete militare. Doi comandanţi din unitatea sa au fost ulterior suspendaţi.

Membru al Escadrilei 102 de informaţii a Gărzii Naţionale Aeriene din Massachusetts, Teixeira a renunţat la dreptul de a avea o audiere preliminară.

El fusese acuzat într-o plângere penală de încălcarea Legii privind spionajul pentru că a copiat şi transmis ilegal materiale sensibile ale apărării şi a mutat ilegală materiale ale apărării într-o locaţie neautorizată.

 

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cele cinci țări europene pe care Vladimir Putin le-ar putea ataca după Ucraina. Noul avertisment lansat de...
Digi FM
Laura Cosoi, revoltată după ce a fost oprită în trafic de polițiști și amendată cu 2.400 de lei: „Cum își...
Pro FM
Val de reacții pe rețelele sociale după ce Benny Blanco a declarat că nu face duș în fiecare zi. „Selena, nu...
Film Now
Schimbare uriașă pentru influenta franciză James Bond. Cine preia puterea și controlul creativ. Actorul...
Adevarul
Eroul de război, marioneta lui Putin sau campionul la box: Cine l-ar putea înlocui pe Zelenski?
Newsweek
Vor crește pensiile speciale și militare. Banii se dau din urmă. Ce a decis Înalta Curte?
Digi FM
Antonia suferă din cauza comentariilor răutăcioase. Alex Velea a dat tot din casă: „Au nenorocit-o psihic”
Digi World
Cuplul cu cea mai longevivă căsnicie din lume, în Cartea Recordurilor. Secretele simple ale brazilienilor...
Digi Animal World
Un câine abandonat într-o parcare a emoționat milioane de oameni. Mesajul pe care îl avea prins de zgardă...
Film Now
De ce nu l-a însoțit Calista Flockhart pe Harrison Ford la gala SAG Awards 2025. Actorul a rupt tăcerea: „E...
UTV
Bianca Censori, complet dezbrăcată în noul poster al filmului său. Kanye West: „Sunt atât de mândru de soția...