Italienii se opun licitației unei vile de 533 de milioane de dolari, din cauza unei picturi

Data publicării:
Casino dell'Aurora
Casino dell'Aurora este programată să fie scoasă la licitație pe 18 ianuarie, valoarea sa fiind estimată la aproximativ 471 de milioane de euro. FOTO: casinoaurorapallavicini.it

Guvernul Italiei este presat să blocheze vânzarea unei vile din Roma, din secolul al XVI-lea, care include și o pictură a lui Caravaggio, scrie Bloomberg.

Casino dell'Aurora este programată să fie scoasă la licitație pe 18 ianuarie, valoarea sa fiind estimată la aproximativ 471 de milioane de euro (533 de milioane de dolari).

Este considerat un preț mare chiar și pentru o vilă de 2.800 de metri pătrați pe un teren de 6.000 de metri pătrați, în apropiere de Via Veneto, și reflectă o caracteristică unică: singura pictură murală cunoscută pe tavan a maestrului italian, a cărei valoare este estimată la cel puțin 300 de milioane de euro.

Politicieni italieni, academicieni și cetățeni obișnuiți au făcut apel la premierul Mario Draghi să renunțe la licitație. O petiție online care îndeamnă guvernul să folosească fondurile europene pentru a proteja "ceea ce aparține Italiei" a ajuns la peste 32.000 de semnături în câteva zile. Ministerul italian al Culturii le-a scris lui Draghi și ministrului de finanțe Daniele Franco pentru a se interesa de potențiala disponibilitate a fondurilor pentru o ofertă de stat.

Cunoscută și sub numele de Casino di Villa Boncompagni Ludovisi, proprietatea a fost construită în 1570, inițial ca o cabană de vânătoare, și se află în proprietatea familiei Ludovisi de la începutul anilor 1600. Printre vizitatorii de-a lungul anilor s-a numărat și scriitorul Henry James, care a descris vila și priveliștile sale superbe în cartea sa de memorii din 1909, "Orele italiene".

După decesul din 2018 al prințului Nicolo Boncompagni Ludovisi, proprietatea a devenit subiectul unei lupte pentru moștenire între cei trei fii ai lui Ludovisi din prima sa căsătorie și cea de-a treia soție a acestuia, Rita Jenrette Boncompagni Ludovisi, născută în Texas.

Văduva lui Ludovisi a fost căsătorită anterior cu John Jenrette, un membru al Congresului american încarcerat în anii 1980 în cadrul scandalului de mită cunoscut sub numele de Abscam.

Un tribunal italian a dispus recent ca vila, cu grădinile sale private, terasele de pe acoperiș și comorile sale artistice, să fie scoasă la licitație. Orice cumpărător va trebui să cheltuiască încă aproximativ 11 milioane de euro pentru restaurare.

Giacomo di Thiene, președintele Asociației Italiene a Caselor Istorice, a declarat că ar trebui să existe "garanții cu privire la utilizarea viitoare a proprietății" pentru a se asigura că aceasta rămâne "relevantă din punct de vedere cultural, conectată cu restul comunității".

"Dacă reușim să ajutăm industria auto, ar trebui, de asemenea, să găsim o modalitate de a introduce unele facilități fiscale pentru a permite proprietarilor privați să își întrețină și să își restaureze proprietățile istorice, care uneori mențin în viață zone întregi", a spus el, scrie Mediafax.

În plus față de pictura lui Caravaggio, ulei pe ipsos de 2,75 metri lățime, numit "Jupiter, Neptun și Pluto", proprietatea cu șase niveluri prezintă lucrări care variază de la sarcofage romane din marmură la fresce rare, inclusiv una în sala de recepție principală, realizată de pictorul baroc italian Guercino, reprezentând-o pe zeița romană Aurora, care dă numele vilei.

Publicația imobiliară Real Deal estimează că prețul ar putea rivaliza cu cel al vânzării din 2015 a Ho Tung Gardens din Hong Kong pentru 5,1 miliarde de dolari HK (654 milioane de dolari), considerată a fi cea mai scumpă vânzare a unei proprietăți rezidențiale din istorie.

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri