Israelul anunţă vaccinarea cu doza a patra: „Ne va ajuta să trecem peste valul Omicron care mătură lumea”

Data actualizării: Data publicării:
un barbat cu masca vaccineaza un alt barbat cu masca in israel
Israelul anunţă vaccinarea cu doza a patra. Foto: Profimedia Images

Prim-ministrul Naftali Bennett a anunţat marţi, după consultarea unui grup de experţi, că toţi israelienii cu vârsta peste 60 de ani şi personalul medical vor avea dreptul la o a patra doză de vaccin anti-COVID-19.

„Cetăţenii Israelului au fost primii din lume care au primit a treia doză de vaccin anti-COVID-19 şi continuăm să fim în frunte cu cea de-a patra doză”, a spus premierul într-un comunicat de presă, potrivit AFP, citat de Agerpres. Naftali Bennett a făcut apel la cei care îndeplinesc aceste criterii „să meargă să se vaccineze”.

Această declaraţie a fost făcută după o şedinţă a cabinetului privind pandemia, pe fondul preocupărilor tot mai mari cu privire la răspândirea variantei Omicron.

Decizia grupului de experţi în pandemie de a aproba cea de-a patra doză este „o veste excelentă care ne va ajuta să trecem peste valul Omicron care mătură lumea”, potrivit premierului.

Şi persoanelor cu imunitate scăzută li se poate administra a patra doză, pe lângă persoanele cu vârsta de peste 60 de ani şi personalul medical, la cel puţin patru luni de la a treia injecţie, potrivit unui comunicat al ministerului israelian al sănătăţii.

Biroul premierului Bennett a adăugat că prim-ministrul a cerut ministerului sănătăţii şi caselor de asigurări de sănătate, care se ocupă de vaccinări, să se pregătească pentru campania de injectare a celei de-a patra doze.

La finalul săptămânii trecute, premierul israelian a anunțat că țara a intrat în al cincilea val al pandemiei de coronavirus, provocat de răspândirea variantei Omicron.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
JD Vance, luat de urgență de pe o pârtie de schi și dus într-un loc secret împreună cu familia, după cearta...
Digi FM
Gest de cavalerism făcut de Ilie Bolojan în ploaie, imediat după ce s-a întâlnit cu Maia Sandu. Cum a...
Pro FM
Alex Velea, despre primul lui mariaj, destrămat după doi ani: "M-am căsătorit și am dat-o în bară". De 12 ani...
Film Now
Câți bani ar fi câștigat fiica lui Charlie Sheen după ce și-a făcut cont pe un site de adulți: Are propria...
Adevarul
Suma cheltuită de un român în călătoria de 12 zile până în Norvegia: „Am văzut cele mai frumoase locuri de pe...
Newsweek
MICA RECALCULARE Pensiile nu cresc în aprilie cum zice Daniel Baciu. 500.000 adeverințe, blocate
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Secretul unui pui de somn perfect. Câte minute ar trebui să dormi după-amiază ca să nu-ți faci mai mult rău...
Digi Animal World
Au vrut să adopte un câine, dar când au fost la veterinar au aflat că veniseră acasă cu alt animal: „De unde...
Film Now
Mădălina Ghenea și Sebastian Stan s-au întâlnit la un eveniment înainte de Premiile Oscar 2025: „Acestea sunt...
UTV
Jeff Bezos le trimite în spațiu pe Katy Perry și pe logodnica sa, Lauren Sánchez, în prima misiune Blue...