Israelul acuză OMS că are o înţelegere secretă cu Hamas: „A ales să închidă ochii”

Data publicării:
sediul oms de la geneva
Israelul spune că „OMS ştia că erau ţinuţi ostatici în spitale şi că teroriştii operau acolo”. FOTO: Shutterstock

Israelul a acuzat joi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) de înţelegere secretă cu Hamas şi a subliniat că organizaţia a ignorat dovezile israeliene care arătau că mişcarea islamistă palestiniană a folosit spitalele din Gaza „în scopuri teroriste”, informează AFP, citată de Agerpres.

Exprimându-se în timpul unei reuniuni a Consiliului executiv al OMS la Geneva, ambasadoarea israeliană Meirav Eilon Shahar a denunţat prezenţa Hamas „în spitalele” pe care „le foloseşte drept scuturi umane”.

În fiecare spital pe care armata israeliană „l-a percheziţionat în Gaza, ea a găsit dovezi că acesta era folosit în scopuri teroriste de Hamas”, a adăugat ambasadoarea pe reţeaua socială X.

Israelul acuză Hamas că a folosit spitalele pentru a întreprinde atacuri şi a ascunde tuneluri şi arme, ceea ce mişcarea islamistă neagă.

„Hamas a militarizat întreaga zonă civilă din Fâşia Gaza în cadrul unei strategii premeditate. Este vorba de fapte incontestabile pe care OMS alege să le ignore de nenumărate ori. Nu este vorba de incompetenţă. Este vorba de înţelegere secretă”, a acuzat ambasadoarea israeliană în faţa OMS.

Israelul spune că „OMS ştia că erau ţinuţi ostatici în spitale şi că teroriştii operau acolo”

De asemenea, ea a afirmat că „OMS ştia că erau ţinuţi ostatici în spitale şi că teroriştii operau acolo”.

„Chiar dacă i s-au prezentat dovezi concrete în legătură cu ceea ce se întâmpla sub pământ şi la suprafaţă, arme, cartiere generale, camere închise, OMS a ales să închidă ochii, punându-i în pericol pe cei pe care ea ar trebui să-i apere”, a continuat ambasadoarea israeliană.

Războiul a fost declanşat de atacurile Hamas pe teritoriul israelian pe 7 octombrie, atac în care au fost ucişi peste 1.140 de oameni, majoritatea civili. Alte circa 250 de persoane au fost răpite şi duse în Gaza, dintre care circa o sută au fost eliberate la sfârşitul lui noiembrie în timpul unui armistiţiu, în schimbul unor deţinuţi palestinieni. Însă, 132 de ostatici se mai află încă în Fâşia Gaza, dintre care 28 ar fi murit.

Israelul a jurat că va „anihila” Hamas şi a lansat o amplă operaţiune militară în care au fost ucişi 25.700 de palestinieni, majoritatea femei, copii şi adolescenţi, potrivit Ministerului Sănătăţii al mişcării islamiste Hamas.

Până la ora actuală, OMS nu a confirmat acuzaţiile Israelului privind construcţia de tuneluri sub spitalele Hamas şi utilizarea lor drept centre de comandă.

Întrebat cu privire la aceasta pe 21 decembrie, în timpul unei conferinţe de presă, Richard Peeperkorn, reprezentantul OMS în teritoriile palestiniene ocupate, a dat asigurări că organizaţia „nu este în măsură să verifice modul în care fiecare spital era utilizat”.

„Rolul OMS este de a supraveghea, analiza şi raporta... Nu suntem o organizaţie de anchetă”, a spus el.

Editor : B.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Descoperire neobișnuită pe șantierul unui spital din Iași. Erbiceni, unică în România...
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Gwen Stefani, dezvăluiri despre cele mai dificile momente din viața ei: „Cum te aduni? A părut o a doua șansă...
Film Now
Reuniune surpriză în Beverly Hills. Cameron Diaz și Demi Moore, împreună la 21 de ani de la premiera...
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Nu au existat bani pentru plata pensiei în decembrie. La ce artificiu a recurs guvernul? DOCUMENT
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
de craiova pitesti
VIDEO Lucrările la tronsonul 1 al Drumului Expres Craiova – Piteşti, aproape de final. Cum arată și când se...
Digi Animal World
Momentul când un câine este atacat de un leopard în curtea casei. Patrupedul a supraviețuit ca prin minune
Film Now
Matthew McConaughey, adevărul din spatele renunțării la comedii. Nici măcar o ofertă de 14,5 milioane $ nu...
UTV
Ethan Slater, iubitul Arianei Grande, a picat spectaculos la premiera filmului Wicked. Momentul viral care a...