Israel refuză cererea Ucrainei de a-i furniza arme

Data publicării:
Israeli Defence Minister Benny Gantz speaks during a press conference in Jerusalem
Benny Gantz, ministrul Apărării din Israel. Foto: Profimedia

Israel nu va furniza arme Ucrainei pentru a se apăra împotriva invaziei rusești, a declarat miercuri ministrul Apărării, Benny Gantz, poziție susținută și de liderul opoziției, fostul prim-ministru Banjamin Netanyahu. În schimb, Israelul ar putea furniza sisteme de alarmare aeriană timpurie, care să avertizeze Ucraina împotriva unui atac iminent, sisteme pe care Israel le folosește deja.

Vorbind în fața unui grup de ambasadori UE la o zi după ce Ucraina a anunțat că a cerut oficial Israelului sisteme de apărare aeriană, cum este Iron Dome, Benny Gantz a exclus vânzarea acestor arme.

„Israel sprijină și este de partea Ucrainei, NATO și a Occidentului. Am spus asta în trecut și o repetăm și azi. Israel are o politică de a sprijini Ucraina cu ajutoare umanitare și cu echipamente defensive pentru salvarea vieții”, a declarat Gantz, potrivit Times of Israel.

„Acestea fiind spuse, vreau să subliniez că Israel nu va livra arme Ucrainei, dintr-o serie de considerații operaționale. Vom continua să sprijinim Ucraina în limitele noastre, cum am făcut și până acum”, a mai adăugat el.

„Am cerut Ucrainei să ne comunice care sunt nevoile lor de alerte aeriene. Odată ce vom obține aceste informații, îi vom putea ajuta să dezvolte un sistem sistem civil de alertă timpurie care să salveze vieți”, a precizat ministrul Apărării.

Sistemul de avertizare al Israelului folosește o combinație de radare și dispozitive opto-electronice pentru a detecta lansări de rachete și drone, pentru a determina dimensiunea lor și gradul de amenințare, precum și pentru a indica pe hartă zonele aflate în pericol.

Cetățenii primesc avertizări prin sirene, alerte pe telefon și mesaje radio și TV.

Sistemul, care a fost upgradat continuu, ar fi salvat sute de vieți în anii de confruntări violente cu grupările teroriste din Fâșia Gaza și Liban, care au lansat sute de proiectile asupra orașelor israeliene, mai arată Times of Israel.

Evgheni Kornicuk, ambasadorul Ucrainei în Israel, a declarat marți pentru o publicație locală că ministrul Benny Gantz a anulat brusc o convorbire telefonică îndelung așteptată cu omologul spu ucrainean, Oleksii Reznikov, fără nicio explicație.

Netanyahu: Există posibilitatea ca armele să ajungă în mâna Iranului

În același timp, liderul opoziției israeliene, fostul premier Benjamin Netanyahu, a lăudat abordarea „prudentă” față de Ucraina, punctând asupra sprijinului oferit de Israel în privința primirii de refugiați de război și a ajutoarelor umanitare.

El a vorbit și despre îngrijorările Israelului privind vânzările de arme către Ucraina.

„În chestiunea armelor, există mereu posibilitatea - și s-a întâmplat de mai multe ori - ca armele pe care le livrăm într-o bătălie să ajungă în mâinile Iranului și să fie folosite împotriva noastră”, a declarat Netanyahu într-un interviu pentru MSNBC. El a mai spus că forțele sprijinite de Iran din Înălțimile Golan folosesc adesea armele de fabricație israeliană în confruntările cu statul evreu.

Netanyahu a adăugat că se teme ca astfel de incidente să apară dacă Israel ar vinde arme Ucrainei și că poziția „circumspectă” adoptată de guvern de a nu vinde arme Ucrainei a fost „importantă”.

Editor : Bogdan Păcurar

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce meserie inedită are acum Alex Pruitt, actorul din Singur acasă 3. Este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...