Iranul amenință cu un răspuns „ferm” după ce a fost acuzat că a pus la cale atacul asupra petrolierului: „Nu vom avea nicio ezitare”

Data publicării:
Un petrolier fără încărcătură la bord a fost atacat joi în largul coastelor Sultanatului Oman
Iranul este responsabil pentru zeci de acte de terorism în întreg Orientul Mijlociu şi coordonează miliţii în Yemen, Irak şi alte ţări. Sursă foto: Profimedia Images

Iranul susține că va răspunde împotriva oricărei amenințări la adresa securității sale, în contextul în care Teheranul este acuzat că s-a aflat în spatele atacului asupra petrolierului la bordul căruia au murit un român și un britanic, vineri, relatează Reuters.

Teheranul a negat implicarea în atacul asupra petrolierului în care au murit doi membri ai echipajului – un român și un britanic.

SUA și Marea Britanie au spus că vor colabora cu partenerii lor pentru un răspuns unitar la atacul asupra Mercer Street, un petrolier deținut de o companie japoneză, sub pavilion liberian. Vasul, operat de compania israeliană Zodiac Maritime a fost atacat în largul Omanului.

Ambasadorul iranian la Londra a fost chemat la explicații de autoritățile britanice, luni.

„Nu vom avea nicio ezitare în a ne proteja interesele naționale și securitatea și vom răspunde prompt și cu forță oricărei posibile aventuri”, a spus Saeed Khatibzadeh, purtătorul de cuvânt al diplomației iraniene.

El spune că Iranul „regretă profund acuzațiile lipsite de dovezi ale secretarului britanic și repetate de cel american” și le-a calificat drept „contradictorii, false și provocatoare”.

Diplomația britanică a anunțat, duminică, că este „extrem de probabil” ca Iranul să fi lansat atacul folosind una sau două drone. Marina americană a susținut acest punct de vedere spunând că există „indicii clare” ale unui atac cu dronă.

Român ucis în atacul asupra vasului „Mercer Street”

Un petrolier utilizat de compania unui om de afaceri israelian a fost vizat de un atac în Marea Arabiei, în largul coastelor statului Oman, un incident produs pe fondul tensiunilor dintre Israel şi Iran. Atacul a avut loc în cursul nopţii de joi spre vineri, în largul Insulei Masirah și a vizat petrolierul Mercer Street.

Un cetățean român a fost ucis în urma unui atac al piraților asupra unui petrolier care naviga în largul coastelor Sultanatului Oman. În urma atacului și-a pierdut viața și un britanic.

Moartea celor doi a fost confirmată de operatorul petrolierului Mercer Street, armatorul Zodiac Maritime. Potrivit companiei, celelalte persoane aflate la bord nu au fost rănite.

Nava este utilizată de firma Zodiac Maritime, deţinută de Zodiac Group, compania miliardarului israelian Eyal Ofer. Petrolierul este sub pavilion liberian şi aparţine unei firme nipone. Un marinar român şi unul britanic au fost ucişi în timpul acestui atac.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Tuneluri și comori, descoperiri în Bihor dezvăluie secretele de secole și...
Digi FM
Eleva din Suceava admisă la Harvard a povestit pe TikTok cum a reușit performanța. Povestea ei i-a...
Pro FM
Phil Collins, dezvăluiri despre starea de sănătate, la doi ani de când a încetat să mai cânte la tobe: „A...
Film Now
Tim Robbins, de nerecunoscut la cea mai recentă apariție în public. Cu părul alb și cu barbă, actorul e...
Adevarul
Angajații la stat care primesc 15% la salariu. „Mărirea începe cu data adoptării în Consiliul Local”
Newsweek
Bucura Oprescu rămâne ministru. În ce lună cresc pensiile? Ce se întâmplă cu Mica Recalculare?
Digi FM
Vladimir Putin explică motivul pentru care a invadat Ucraina: „Când este liniște, vrei un pic de acțiune”
Digi World
Când e solstițiul de iarnă în 2024 și de ce este cea mai lungă noapte din an
Digi Animal World
Imagini inedite cu un cerb care se bălăcește în Parcul Național Bucegi: „Cineva intră în jocul tânărului...
Film Now
Cate Blanchett, de nerecunoscut în thrillerul în care joacă și Michael Fassbender. Fanii, uimiți: „Ce...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...