Într-o țară insulară cu zero cazuri de coronavirus, premierul conduce tot: Este și ministru în 17 ministere, și procuror general

Data publicării:
imagine din insulele cook
Noul prim-ministru al Insulelor Cook, care a venit la putere în această lună, şi-a alocat 17 portofolii în guvernul ţării. FOTO: Getty Images

Noul prim-ministru al Insulelor Cook, care a venit la putere în această lună, şi-a alocat 17 portofolii în guvernul ţării. El spune că este «încântat de potenţialul cabinetului său».

În afară de funcţia de premier, Mark Brown este ministrul afacerilor externe, al imigraţiei, al finanţelor, al energiei şi al energiei regenerabile, al poliţiei şi al telecomunicaţiilor. Printre altele, el mai deţine funcţii de conducere în sectoare precum resursele marine, mineralele de pe fundul mării şi resursele naturale, pensiile şi insulele îndepărtate ale ţării. Brown este, de asemenea, procurorul general al ţării.

Liderul opoziţiei, Tina Browne, a declarat pentru Cook Island News că alocările tuturor acestor portofolii sunt un semn că premierul nu are încredere în miniştrii cabinetului său.

„Noul prim-ministru spune că este «încântat de potenţialul cabinetului său» şi apoi îşi oferă un uimitor set de 17 portofolii, ceea ce constituie un semnal uriaş referitor la încrederea pe care o are în potenţialul colegilor săi de cabinet”, a spus Browne.

Se anticipează că în lunile următoare primul ministru Brown ar putea delega altor persoane o parte dintre responsabilităţile sale.

Insulele Cook sunt o ţară insulară situată în Pacificul de Sud, care din punct de vedere politic este o republică parlamentară, parte a Regatului Noii Zeelande. Insulele Cook au autonomie deplină în toate afacerile interne, iar sectorul apărare şi cel al afacerilor externe sunt controlate de Noua Zeelandă.

Toţi locuitorii din Insulele Cook sunt cetăţeni ai Noii Zeelande, iar statul este condus de o regină.

Având frontierele închise luni de zile, pe tot parcursul pandemiei Insulele Cook nu au fost afectate de Covid-19.

Brown a spus că are speranţa că până în decembrie va putea asigura călătorii fără carantină către şi din Noua Zeelandă. Acest plan există încă din luna iulie, dar a trebuit să fie amânat din cauza unui focar de coronavirus din Auckland, Noua Zeelandă.

Editor : Georgiana Marina

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...