India raportează primul deces uman cauzat de gripa aviară: Un băiat de 11 ani

Data publicării:
india
India raportează primul deces uman cauzat de gripa aviară. FOTO: Profimedia Images

Un băiat în vârstă de 11 ani din India a murit în urma contractării unui virus al gripei aviare din tulpina H5N1, acesta fiind primul deces din această cauză înregistrat în ţară, ceea ce evidenţiază un potenţial nou risc pentru a doua cea mai populată naţiune din lume care se luptă cu pandemia de coronavirus, informează Reuters miercuri.

Băiatul a fost internat la Institutul de Ştiinţe Medicale All India din New Delhi la data de 2 iulie şi a murit marţi, după cedarea organelor interne, potrivit unui comunicat guvernamental.

Medicii şi personalul medical care au tratat pacientul, precum şi familia băiatului, au rămas în izolare, iar autorităţile au început urmărirea contactelor, se menţionează în comunicat.

În Haryana, statul natal al băiatului, situat în nordul Indiei, autorităţile din domeniul zootehnic nu au identificat niciun caz suspect de gripă aviară şi au intensificat monitorizarea, conform aceleiaşi surse.

India a înregistrat circa şase focare de gripă aviară la păsări de curte în ultimele două decenii, toate aduse sub control şi nefiind raportat anterior niciun caz de contaminare umană în ţară, notează Reuters, citată de Agerpres.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri