India a încheiat un acord de apărare cu SUA, după înfruntările violente petrecute la granița cu China

Data actualizării: Data publicării:
militari indieni la granița India China
Foto: Profimedia Images

India și Statele Unite și-au reafirmat relația de apărare și securitate, pe măsură ce Washingonul continuă să atragă aliați în Asia pe fondul activității militare chineze crescânde în regiune, informează CNN.

Secretarul american al Apărării, Mark Esper, și omologul său indian, Rajnath Singh, au discutat în cadrul unei întâlniri la New Delhi despre "cooperarea militară" dintre cele două țări și exercițiile militare Malabar, potrivit unui comunicat al Ministerului indian al Apărării.

Comunicatul a arătat și că cele două părți vor semna un acord de cooperare (Basic Exchange and Cooperation Agreement - BECA) și vor împărți informații geo-spațiale.

La exercițiul Malabar, care va avea loc luna viitoare în Oceanul Indian, vor participa toate țările membre Quad, o alianță informală între SUA, India, Japonia și Australia, văzută de unii drept "NATO asiatic", o alianță menită să contrabalanseze puterea militară chineză în regiune.

În cadrul unei întâlniri Quad petrecută la începutul lunii octombrie, în Tokyo, Secretarul american de Stat, Mike Pompeo, a vorbit despre "mușamalizarea făcută de Partidul Comunist chinez" la începutul pandemiei de coronavirus. Acesta a mai spus că "este mai important decât niciodată să colaborăm pentru a ne proteja cetățenii și partenerii de exploatarea, corupția și constrângerea Partidului Comunist chinez".

New Delhi încearcă de mulți ani să întrețină relații bune atât cu Washington, cât și cu Beijing. India împarte cu China o graniță disputată de peste 3.300 de kilometri. Această zonă a provocat tensiuni intre cele două țări în 2020, după un incident violent petrecut în iunie între soldații indieni și cei chinezi, în urmă căruia zeci de militari și-au pierdut viața. Un acord din 1996 interzice utilizarea armelor şi a explozivilor pe Linia de Control, aşa cum este cunoscută graniţa în litigiu.

Semnarea acordului BECA va oferi probabil Indiei acces la resursele geo-spațiale americane, îmbunătățind acuratețea sistemelor de armament indiene dispuse de-a lungul frontierei.

Luna trecută, India și China s-au acuzat reciproc de încălcarea frontierei "de facto" - Linia de control actual. Chiar dacă tentativele de comunicare au fost dificile, ambele țări au convenit pe 21 septembrie să nu trimită trupe suplimentare în zona disputată.

Editor : V.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri