Începutul unei crize bancare în Rusia? Măsurile luate de Banca Centrală ca să stopeze un „efect domino”

Data actualizării: Data publicării:
criza

Dincolo de jocurile de măreție militară ale Rusiei, par a se contura vremuri negre în sistemul bancar al țării, relatează CNBC. Banca Centrală a fost nevoită să salveze de la faliment doi creditori majori în mai puțin de o lună, accentuând astfel îngrijorările investitorilor globali legate de un posibil început de criză bancară sistemică.

„Colacul de salvare” aruncat de autoritățile guvernamentale de la Moscova a fost confirmat joi de Banca Centrală a Rusiei.

Responsabilii bancari au declarat că au naționalizat B&N Bank, cel de-al 12-lea mare creditor în ceea ce privește activele.

Luna trecută, Banca Centrală a salvat de la colaps Otkritie Bank, care a cerut acoperirea unei găuri de 7 miliarde de dolari din bilanț.

Banca Centrală speră că recenta măsură va stopa „efectul domino” din sistemul bancar național.

„Am considerat că este mai bine să izolăm un pic mai mult, astfel încât să nu apară un efect domino. Potrivit rezultatelor, nu există acum acest risc”, a declarat Vasili Pozdișev, viceguvernator al Băncii Centrale a Rusiei, într-o conferință de presă.

B&N Bank are nevoie de o capitalizare de până la 6 miliarde de dolari, a subliniat viceguvernatorul, o sumă echivalentă cu 25% din bilanțul creditorului.

Eșecul rapid a doi creditori importanți într-o perioadă scurtă de timp a provocat anxietate în rândul investitorilor globali privind sănătatea sistemului bancar al Rusiei, erodată în ultimii ani pe fondul sancțiunilor comerciale occidentale.

Începând cu 2013, Banca Centrală a Rusiei a demarat un amplu proiect de „curățare” a sectorului bancar, închizând zeci de bănci suspectate de riscuri majore la adresa întregului sistem.

Până acum, aproximativ 300 de creditori (circa o treime la nivel național) au fost trași pe „linie moartă”.

Oleg Kuzmin, economistul-șef al băncii rusești de investiții Renaissance Capital, a afirmat vineri jurnaliștilor de la CNBC că nu poate anticipa semnele unei apropiate crize bancare sistemice în Rusia.

Kuzmin a precizat însă că, pe termen scurt, pot apărea „probleme de încredere” care vor complica situația „băncilor mijlocii, mici” și a celor „ne-statale”. 

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...