Galerie Foto Incendiul devastator "Dixie Fire" din SUA, care a mistuit 400.000 de hectare, a izbucnit de la o linie de înaltă tensiune
Data publicării:
Anchetatorii au stabilit că o linie de înaltă tensiune aparţinând companiei Pacific Gas & Electric a provocat unul dintre cele mai devastatoare incendii din Statele Unite, numit "Dixie Fire", care a izbucnit anul trecut, mistuind peste 389.837 de hectare în cinci comitate de nordul Californiei, relatează miercuri dpa.
Potrivit unui comunicat al Departamentului forestier şi de protecţie împotriva incendiilor din California (Cal Fire), anchetatorii au constatat ca incendiul "a fost provocat de un copac care a intrat în contact cu liniile de distribuţie a energiei electrice deţinute şi operate de Pacific Gas & Electric, situate la vest de barajul Cresta".
Raportul investigaţiei a fost predat biroului procurorului din comitatul Butte, conform comunicatului publicat marţi.
Oficialii Cal Fire au transmis procuraturii toate întrebările referitoare la raport, scrie Agerpres.
Reprezentanţii PG&E nu au răspuns unei solicitări privind o declaraţie în acest sens.
Incendiul "Dixie Fire", care a izbucnit pe 13 iulie 2021, a fost atât de amplu încât îşi genera propriul climat. Soldat cu moartea unui pompier, acesta a mistuit 389.837 de hectare, inclusiv mai multe localităţi mici, cum ar fi Greenville şi Canyondam. Incendiul a fost declarat stins în totalitate abia pe 25 octombrie. Este al doilea incendiu ca amploare din California.