Incendiu la un azil de bătrâni din Italia. Cel puțin șase persoane au murit și alte câteva zeci au fost rănite

Data publicării:
incendiu la un azil din italia
Şase oameni au murit şi cel puţin 68 au fost răniţi în cursul nopţii la Milano într-un incendiu izbucnit la un cămin pentru vârstnici. FOTO: Profimedia Images

Şase oameni au murit şi cel puţin 68 au fost răniţi în cursul nopţii la Milano într-un incendiu izbucnit la un cămin pentru vârstnici, au anunţat vineri serviciile de urgenţă, potrivit Reuters.

Luca Cari, purtător de cuvânt al serviciului naţional de pompieri, a precizat că focul a fost stins şi cauzele declanşării sale fac obiectul unei anchete.

Trei dintre răniţi sunt în stare critică, a mai spus acesta.

Primarul din Milano, Giuseppe Sala, le-a explicat reporterilor veniţi la faţa locului că incendiul a fost stins rapid, dar s-a produs mult fum, ceea ce a dus la intoxicarea rezidenţilor.

Focul a izbucnit joi în jurul orei 23:20 la o facilitate din cartierul sud-estic Corvetto, au mai indicat media italiene.

Editor : Bianca Chirilă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri