În urmă cu 15 ani, Londra era atacată. Atentatele teroriste comise de patru tineri au ucis 52 de persoane și rănit alte 700

Data publicării:
Atac terorist Londra 2005
Sursa foto: Dean Mouhtaropoulos/Getty Images

La 7 iulie 2005, oraşul Londra a fost scena unei serii de atentate teroriste sângeroase, cu patru explozii în decurs de 56 de minute, dintre care trei în metroul londonez şi o explozie într-un autobuz, 52 de persoane fiind ucise, iar alte circa 700 fiind rănite, potrivit Reuters.

Exploziile declanşate la o oră de vârf în metroul londonez au avut loc la o zi după ce capitala Regatului Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord a fost aleasă gazdă a Jocurilor Olimpice de Vară din 2012 şi liderii G8 (Grupul celor cele şapte state puternic industrializate + Rusia) se reuneau în cadrul unui summit în Scoţia, la care participa şi preşedintele american George W. Bush.

Primele trei explozii au avut loc pe tronsonul de metrou dintre staţiile Liverpool Street şi Aldgate East (ora locală 08.50), în staţia Edgware Road (ora locală 08.56) şi pe tronsonul dintre staţiile King's Cross şi Russell Square (ora locală 09.17). A patra explozie a vizat un autobuz cu două etaje (ora locală 09.47), pe linia nr. 30, de la Hackney la Marble Arch, în Tavistock Square, în faţa clădirii Asociaţiei Medicale Britanice, menţionează www.gov.uk.

Toate staţiile de metrou au fost evacuate, ca măsură de precauţie. Pe aeroportul londonez Heathrow au fost întărite măsurile de securitate. Poliţia londoneză a întărit măsurile de securitate şi din jurul Palatului Buckingham, reşedinţa oficială a familiei regale britanice, scrie Agerpres.

Cel puţin 90 de persoane au fost rănite doar în staţia Aldgate. Toate spitalele londoneze au intrat în alertă. Răniţii au fost trataţi la Spitalul Royal London, la Spitalul Sfânta Maria (Paddington). Persoanele rănite, care s-au putut deplasa, au fost tratate la locul incidentului. Un martor ocular a declarat că "erau operaţi răniţi în îmbulzeala de la staţia Liverpool Street".

Cea mai importantă sursă de informaţii referitoare la desfăşurarea evenimentelor de la Londra a fost reprezentată de multitudinea de camere de supraveghere care controlează străzile, staţiile de autobuz şi alte locuri publice londoneze. Datorită acestor camere au fost identificaţi unii dintre autorii atentatelor.

Raportul definitiv al guvernului britanic ("Intelligence and Security Committee - Report into the London Terrorist Attacks on 7 July 2005") arată că atentatele din 7 iulie 2005 au fost comise de patru tineri britanici de origine pakistaneză şi jamaicană: Mohammed Siddeque Khan (30 ani), Shazad Tanweer (22 ani) din Leeds, Hasib Hussain (18 ani), din Leeds, şi Germaine Lindsay (19 ani).

Graţie sistemelor de supraveghere video extrem de bine puse la punct, a fost depistată şi difuzată o fotografie în care pot fi zăriţi cei patru terorişti în dimineaţa atacului. Trei dintre atentatori au plecat din Yorkshire în dimineaţa zilei de 7 iulie. S-au întâlnit pe drum cu cel de-al patrulea şi au călătorit cu trenul la Londra. Imagini video, ce a făcut înconjurul lumii, îi arată pe toţi patru în staţia de metrou King's Cross, cu puţin timp înainte de ora 08.30 (07.30 GMT), având în spate rucsacuri identice în stil militar. Aceste imagini au ajutat enorm poliţia londoneză la reconstituirea parcursului lor până în momentul atentatelor.

Faptul că la locul atentatelor s-au găsit obiecte care le-au aparţinut celor patru bărbaţi, cum ar fi permise de conducere, cărţi de credit, acreditează ideea că toţi ar fi pierit în deflagraţii. Mohammed Siddeque Khan cel care a detonat bomba din staţia de metrou Edgware Road, în care au fost ucise şapte persoane, este considerat trezorierul celulei. Siddeque Khan, britanic de origine pakistaneză, a studiat managementul la Universitatea din Leeds, era căsătorit şi tată al unui copil în vârstă de opt luni. "Se ştie că Siddeque Khan a mers în Pakistan în 2003 şi a stat acolo mai multe luni cu Shazad Tanweer în perioada noiembrie 2004-februarie 2005", se afirmă în raportul Comisiei pentru servicii de secrete şi securitate (ISC). "Nu s-a stabilit dacă ei s-au întâlnit în Pakistan, dar este probabil ca ei să fi intrat în contact cu membri ai Al Qaida", se spune în acelaşi document.

Germaine Maurice Lindsay, autorul atentatului din metrou între staţiile King's Cross şi Russell Square, care a produs cel mai mare număr de victime - 27, s-a născut în Jamaica, a părăsit ţara împreună cu mama lui când avea doar cinci luni şi s-a stabilit în Marea Britanie unde a obţinut naţionalitate britanică.

Hasib Hussein, cel care a detonat explozibilul în autobuzul aflat în Tavistock Square, incident în care au murit 14 persoane, locuia în Colenso Mount, în oraşul Leeds. Din cauza închiderii uneia dintre liniile metroului londonez, s-a urcat într-un autobuz supraetajat. Se crede că urma să atace staţia Northern Line, dar din cauza unei probleme tehnice, bomba a explodat în autobuz. Supravieţuitorii deflagraţiei din autobuz au descris un tânăr cu faţa măslinie, care părea foarte nervos şi care agita în mâini un rucsac.

Shehzad Tanweer este autorul atentatului din staţia de metrou Aldgate, din estul Londrei, unde au murit, în afară de autorul atacului terorist, opt persoane. Despre Shehzad Tanweer se ştie că lucra cu jumătate de normă într-un "Fish and Chips" din Leeds şi era pasionat de cricket.

Ancheta, cea mai importantă condusă până atunci de Scotland Yard, a mobilizat sute de poliţişti. Anchetatorii au studiat peste 84.000 de casete video înregistrate cu ajutorul camerelor de supraveghere, au interogat peste 3.000 de persoane, au percheziţionat 15 locuri diferite şi au luat peste 1.400 de amprente digitale, costul investigaţiilor ajungând la 88 de milioane de euro.

O placă de comemorare în memoria victimelor atentatelor de la 7 iulie 2005, din Londra, a fost dezvelită, la 27 august 2005, în centrul capitalei britanice.

Nici o ceremonie nu a fost organizată cu acea ocazie, placa albă simplă fiind dezvelită de un angajat al Victoria Embankment Gardens. "Sub acest copac, oameni de toate religiile şi naţionalităţile, uniţi în durere, au depus coroane de flori în memoria celor care au fost ucişi la data de 7 iulie, în atentatele comise în mijloacele de transport în comun din Londra", se poate citi pe placa dezvelită la Victoria Embankment Gardens, care a fost transformată în loc de reculegere după atentate. Premierul britanic Tony Blair şi şeful poliţiei, Ian Blair, au depus şi ei coroane de flori în memoria victimelor. Scrisorile de condoleanţe semnate de lideri politici şi religioşi vor fi păstrate în arhive.

La două săptămâni după atentate, la 21 iulie 2005, alte patru explozii au avut loc aproape simultan, tot la Londra. Au fost afectate trei staţii de metrou şi un autobuz, dar nu a fost rănită decât o singură persoană.

Editor web: V.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...