În noaptea în care Lumea a fost la un pas de război, americanii l-au sunat pe premierul Irakului. Numărul de telefon era greșit

Data actualizării: Data publicării:
donlad trump și generalii in situation room
Donald Trump și liderii de securitate a SUA, în încăperea denumită "Situation Room". Sursa: Guliver/ Gettyimages

Două baze americane din Irak au fost lovite marți noaptea de rachete iraniene, însă atacul a fost unul fără victime. Niciun soldat american nu a fost ucis sau rănit, iar atacut iranian pare că a fost în mod deliberat unul care să nu ducă la escaladerea tensiunilor. În cele din urmă, după ore de discuții în Situation Room de la Casa Albă, președintele Donald Trump a decis să aplice sancțiuni Iranului și să nu folosească un răspuns militar.

Americanii au știut din primele momente ale lansării rachetelor iraniene care sunt cele două ținte ale acestora, se arată într-o analiză CNN.

Sateliții de informații din SUA au preluat „semnătură termică” a rachetelor lansate din Iran, ceea ce sugera că țara tocmai a lansat rachete balistice cu rază scurtă de acțiune. SUA știau că este posibil un atac, datorită unei informații primite din partea guvernului irakian, care fusese anunțat înaintea atacului de către guvernul de la Teheran.

Folosind informații de la sateliți și aeronave americane din regiune - care au interceptat comunicațiile iraniene - analiștii de intelligence au stabilit rapid că două baze din Irak erau țintele, Al-Asad și Erbil. În câteva minute, trupele americane staționate acolo au fost avertizate. Soldații erau deja în alertă și pregătiți să se adăpostească în buncăre, potrivit unor sure, citate de CNN.

La doar cinci zile după uciderea lui Qassem Soleimani, acesta era momentul pentru care administrația Trump se pregătea - un atac direct din Iran.

Atacul iranian a venit după mai multe zile în care administrația Trump a părut blocată în decizii haotice. În primul rând, Trump amenințase că va lovi site-urile culturale iraniene. Apoi, a apărut scrisoarea care anunța retragerea trupelor americane din Irak, pentru ca mai apoi Pentagonul să infirme această informație.

Au existat îngrijorări inclusiv în Partidul Republican al președintelui Trump, în legătură cu cât de pregătită este administrația să facă față evenimentelor pe care le-a dezlănțuit odată cu uciderea lui Soleimani.

Imediat cum au fost lansate rachetele iraniene, cei mai buni asistenți ai lui Trump s-au reunit în subsolul Casei Albe, în Situation Room știind că orele următoare puteau fi decisive pentru imaginea președintelui american și a administrației care gestionează situația.

Filmul atacului iranian, văzut din Situation Room

La Pentagon, secretarul apărării, Mark Esper, a discutat cu șefii de stat și cu oficiali înalți ai apărării imediat ce a fost informat despre atac. La mai puțin de o oră, din biroul lui Esper a fost contactat premierului irakian Adil Abdul al-Mahdi.

La început, echipa lui Esper nu a putut să îl găsească. Era în jurul orei 3 dimineața, la Bagdad, iar numărul pe care Pentagonul îl avea pentru biroul lui Mahdi nu funcționa, a declarat o sursă, citată de CNN. A fost nevoie de un apel la ambasadorul SUA din Bagdad, care a reușit să pună în legătură cele două părți.

Discuțiile au continuat în Situation Room iar la ele au luat parte Mark Esper, Mike Pompeo și un grup de înalți funcționari ai administrației, inclusiv consilierul de securitate națională Robert O'Brien, directorul de informații naționale Joseph Maguire și șeful principal al personalului, Mick Mulvaney, precum și directorul CIA, Gina Haspel, prin teleconferință.

Primul obiectiv a fost să se stabilească dacă în urma atacului au existat victime. Președintele Trump părea pregătit să atace facilități iraniene, în cazul în care atacul s-ar fi soldat cu victime.

Lipsa unor victime a alimenta un sentiment de reținere în rândul celor din Situation Room. Una dintre reacțiile inițiale din sală a fost una de surprindere că iranienii au tras atât de puține rachete din arsenalul lor.

Asta, împreună cu așteptarea că Iranul avea întotdeauna să lovească înapoi, a creat un sentiment de calm. Deși a existat un nivel de tensiune, având în vedere mizele mari, motivul pentru care grupul a fost mai relaxat a fost ideea inițială a multor oficiali ai administrației potrivit căreia iranienii au fost mai aplecați să trimită un mesaj.

Începând de marți seara și până miercuri dimineață, Iranul a încercat să contacteze administrația Trump prin cel puțin trei canale neoficiale, inclusiv prin Elveția și alte țări, potrivit unui înalt oficial al administrației. Mesajul din Iran a fost clar: „Acesta va fi singurul răspuns. Așteptăm să vedem ce veți face”.

Câteva ore mai târziu au venit evaluările finale în legătură cu atacurile din Irak și confirmarea că nu există victime. După acest raport, echipele de securitate națională s-au apucat de planurile de răspuns, inclusiv planul de sancționare al Iranului.

Până la începutul zilei de miercuri, echipele s-au întâlnit din nou cu președintele, care a primit o actualizare cu privire la cea mai recentă evaluare. Atunci Trump a luat decizia finală ca răspunsul SUA să fie cel al sancțiunilor.

Editor: Robert Kiss

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...