În Mexic se fură tuburile cu oxigen pentru bolnavii de COVID care se tratează acasă. Autoritățile au înființat o poliție specială

Data publicării:
oameni stau la coada in mexic sa umple tuburile cu oxigen de care au nevoie bolnavii de covid
Rudele bolnavilor de COVID stau câte 8 ore la coadă pentru a umple un tub cu oxigen, de care au nevoie cei care se tratează acasă. Sursă foto: captură video

Furturile de tuburi de oxigen au ajuns o adevărată problemă în Mexic, țară care se confruntă cu o gravă criză de astfel de elemente. Oamenii stau la cozi ore în șir să reîncarce tuburile de care au nevoie rudele lor bolnave de COVID pentru a se oxigena la domiciliu, așa că cererea imensă pentru aceste tuburi le-a transformat într-o marfă scumpă. Mai nou, ele au ajuns ținta hoților.

Autorităţile din Mexic au înregistrat 14 cazuri de furturi de tuburi de oxigen de la începutul lui ianuarie până în prezent, pe fundalul unei creşteri a numărului de cazuri de COVID-19 şi a unui deficit pe piaţa legală, informează DPA, potrivit Agerpres.

Din data de 3 ianuarie, Garda Naţională şi poliţia au recuperat 36 de tuburi de oxigen şi trei concentratoare de oxigen, arestând totodată opt persoane în mai multe operaţiuni distincte, a informat Ministerul Securităţii Publice (SSPC) într-un comunicat.

Potrivit ministerului, din cauza creşterii numărului de furturi, autorităţile au decis să stabilească o autoritate specială de coordonare care să oprească şi să pună sub acuzare astfel de infracţiuni. Garda Naţională şi primii trei furnizori de oxigen din ţară se numără printre cei implicaţi în acest demers.

8 ore la coadă pentru un tub de oxigen

Spitalele din Mexic, în special cele din Ciudad de Mexico, au ajuns la capacitatea maximă şi mulţi pacienţi sunt trataţi cu oxigen la domiciliu în lipsa locurilor în spitale şi a neîncrederii în sistemul public de sănătate.

Din această cauză, la centrele pentru reîncărcarea tuburilor de oxigen s-au format cozi lungi. Companiile distribuitoare se confruntă de asemenea cu un deficit de tuburi de oxigen.

Cozile interminabile pentru rezervele de oxigen au devenit o obișnuință, în condițiile în care mulți bolnavi urmează tratamentul acasă, deși au forme grave ale bolii.

"Stau aici de opt ore. Stau la coadă de la 10 dimineața, pentru a-mi realimenta tubul de oxigen. E tot mai puțin oxigen. Așa că reducem cantitatea de oxigen folosită de tata, ca să nu rămână fără oxigen până îl umplem pe acesta. Încercăm să-l menținem stabil acasă", povestește o femeie.
 
"Pentru sora mea stau aici. A ieșit pozitivă la coronavirus. Rezultatul pozitiv a venit acum trei zile și se simte tot mai rău. Temperatura s-a schimbat brusc, ea nu a mai avut oxigen și starea ei s-a înrăutățit. Astăzi, s-a trezit și mai rău. Așa că am venit pentru un tub de oxigen, suntem aici de la ora 4 dimineața", adaugă alta.

Mexic, o ţară cu aproape 130 de milioane de locuitori, a înregistrat unul dintre cele mai severe bilanţuri de COVID-19 din lume, iar la începutul acestei săptămâni a devenit cea de-a patra ţară care a atins pragul de 150.000 de decese provocate de coronavirus la nivel global.

Cel mai mare număr de decese într-un interval de 24 de ore - 1.803 - a fost înregistrat joia trecută.

Numărul testelor disponibile este limitat, iar numărul real al infecţiilor ar putea fi mai ridicat decât datele comunicate de guvern. Numărul deceselor ar putea fi totodată mai mare decât bilanţul oficial.

Preşedintele Andres Manuel Lopez Obrador, care nu poartă niciodată mască în timpul evenimentelor publice, a anunţat săptămâna trecută că a fost testat pozitiv pentru coronavirus şi că face tratament pentru simptome moderate de COVID-19.

 

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Românii vor avea cărți de identitate digitale: Cum funcționează noile buletine și ce...
Digi FM
Văduva lui Silviu Prigoană, primele declarații legate de copiii Adrianei Bahmuțeanu: Sunt foarte afectați. Nu...
Pro FM
Jennifer Lopez, doar într-un body decoltat și strălucitor, din nou pe scenă după divorțul de Ben Affleck. În...
Film Now
Ellen Pompeo, pe străzile din LA, într-o zi obișnuită, când nu îmbracă uniforma medicală în serialul „Grey's...
Adevarul
Putea fi salvat adolescentul care a murit așteptând o ambulanța? Chirurg pediatru: „Nu mai e de competența...
Newsweek
200.000 de pensionari vor încasa 2 pensii, în luna decembrie. Casa de Pensii spune motivul.
Digi FM
Ce face acum Adrian Țuțu, primul câștigător "Românii au talent", la 13 ani de când lua premiul de 120.000 de...
inundatii valencia spania
11 copii au murit în inundațiile din Valencia. La cât se ridică numărul total al victimelor
Digi Animal World
Un pui de panda roşu a murit din cauza stresului provocat de focuri de artificii
Film Now
Demi Moore s-a confruntat cu o tulburare de alimentație după ce „mai mulți” producători i-au spus să...
UTV
Anca Dinicu a devenit mamica! Actrita a dezvaluit numele bebelusului