În Gaza e mai mult moloz decât în Ucraina, contaminat cu muniţii neexplodate şi azbest, avertizează ONU

Data publicării:
khan younis dupa retragerea trupelor israeliene
Palestinienii care s-au întors în Khan Younis după ce trupele israeliene s-au retras din oraș au găsit dărâmături și clădiri distruse. FOTO: Profimedia Images

În Fâşia Gaza există acum mai multe dărâmături şi moloz decât în Ucraina, a afirmat miercuri responsabilul operaţiunilor ONU de deminare în îngustul teritoriu palestinian bombardat constant de Israel în războiul său contra Hamas.

"Pentru a înţelege mai bine, frontul din Ucraina are 600 de mile (ceva mai puţin de 1.00 km) în lungime, iar în Gaza sunt 25 de mile în lungime", a explicat Charles (Mungo) Birch, care răspunde de programul pentru Gaza al serviciului ONU pentru acţiuni de deminare (UNMAS).

Însă cantitatea de moloz (37 milioane de tone, adică în jur de 300 kg/mp, potrivit unei estimări făcute la mijlocul lui aprilie de ONU) nu este singura problemă.

"Aceste dărâmături sunt probabil puternic contaminate de UXO (muniţii neexplodate), însă înlăturarea lor va fi complicată şi mai mult de alte pericole prezente", a spus Birch, într-un briefing de presă la Geneva, scrie Agerpres.

Astfel, "se estimează că există peste 800.000 de tone de azbest numai în dărâmăturile din Gaza", a adăugat el. Azbestul, foarte periculos pentru sănătate, necesită precauţii speciale.

Responsabilul UNMAS speră că, în cele din urmă, serviciul "va fi în măsură să asigure coordonarea acţiunii contra minelor din Gaza şi să ne punem pe picioare propriile echipe de neutralizare a explozivilor şi muniţiilor".

În ce priveşte finanţarea, UNMAS a obţinut 5 milioane de dolari, dar, "pentru a ne continua munca în următoarele 12 luni, avem nevoie de încă 40 de milioane", a subliniat Birch.

Însă "sectorul în ansamblul său va avea nevoie de sute de milioane de dolari timp de mai mulţi ani pentru a face din nou Gaza sigură pentru populaţie", a estimat responsabilul UNMAS.

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Îmbrăcată într-o fustă cât o palmă, Ștefania i-a stârnit la comentarii pe fanii ei: "Ce vă dezbrăcați, frate...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Imagini inedite cu un cerb care se bălăcește în Parcul Național Bucegi: „Cineva intră în jocul tânărului...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...