Importurile de petrol rusesc în India au atins un nivel record

Data publicării:
petrol-india-1536x1022
Foto: Profimedia Images

Livrările de petrol rusesc în India au atins nivelul record de aproximativ 1,95 milioane de barili pe zi (bpd) în luna mai, în timp ce importurile din Irak şi Arabia Saudită au scăzut, arată datele publicate de surse din industrie, analizate de Reuters.

India, al treilea mare consumator şi importator de petrol din lume, cumpără peste 80% din petrol de pe pieţele externe. După ce Occidentul a impus sancţiuni Rusiei în urma invadării Ucrainei, rafinăriile din India s-au axat pe procesarea ţiţeiului rusesc, conform Agerpres. 

În mai, aproximativ 40% din ţiţeiul importat de India a provenit din Rusia, în timp ce importurile din Irak s-au situat la cel mai scăzut nivel din ultimii trei ani, iar cele din Arabia Saudită la cel mai redus nivel din septembrie 2021, conform analizei Reuters. 

India a importat luna trecută 801.400 bpd de ţiţei irakian, în scădere cu 13,7% faţă de aprilie, în timp ce livrările din Arabia Saudită au scăzut cu 15%, la 616.100 bpd. Per ansamblu, importurile Indiei de petrol au crescut uşor în mai, la 4,8 milioane de barili pe zi. 

Analiştii se aşteaptă ca importurile Indiei de ţiţei rusesc să rămână ridicate, preţul fiind mult mai scăzut decât pentru ţiţeiul din Orientul Mijlociu. 

În aprilie, preţul final la cumpărător pentru o tonă de petrol rusesc a fost de aproximativ 500 de dolari, cel din Irak a costat 570 de dolari, iar cel din Arabia Saudită - 637,40 dolari. 

În urma majorării achiziţiilor de petrol ieftin rusesc, ponderea importurilor din Orientul Mijlociu - tradiţional principala sursă a Indiei - a ajuns la nivelul scăzut record de 39% în mai, de la 44% în aprilie.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Misterele „orașului subteran” din nordul Moldovei: tuneluri și catacombe medievale, viitoare...
Digi FM
Sharon Stone, imaginea eleganței la Festivalul de la Palm Springs. Actorul de care e foarte mândră: Cariera...
Pro FM
Ea în colanți, el la bustul gol. Cum și-au început Katy Perry și Orlando Bloom anul 2025: „V-am descoperit...
Film Now
Jude Law spune că soția sa a uitat că este un tip „atrăgător”, după transformările lui pentru „Firebrand” și...
Adevarul
Mersul pe jos scade riscul de boli de inimă, AVC și cancer. Cinci sfaturi simple pentru a face plimbarea...
Newsweek
Ministrul de Finanțe, vești proaste despre pensii în 2025. Ce șanse sunt să mai crească? Și când?
Digi FM
Sora lui Kim Jong-un, pentru prima dată în public cu copiii săi. Imagini apărute de Anul Nou, în condiţiile...
Digi World
Câte minute de viaţă pierd fumătorii cu o singură ţigară. Concluziile celei mai noi analize a oamenilor de...
Digi Animal World
Ce s-a întâmplat cu un câine la 15 minute după ce stăpânul său a murit. Familia a fost devastată
Film Now
Jude Law spune că soția sa a uitat că este un tip „atrăgător”, după transformările lui pentru „Firebrand” și...
UTV
26 de filme pe care trebuie sa le vezi neaparat pana la sfarsitul anului 2025