Haos în aeroporturi: O tânără a rămas fără bagaje în valoare de 10.000 de dolari. Și-a pierdut inclusiv rochia de mireasă

Data publicării:
Bagaje blocate pe aeroport.
Haos în aeroporturi: O tânără a rămas fără bagaje în valoare de 10.000 de dolari. Foto: Profimedia

O tânără căsătorită a ajuns în Irlanda, unde și-a petrecut luna de miere, fără niciun bagaj. Latrice Rubenstein spune că toate bagajele ei, care valorau 10.000 de dolari și în care avea și rochia de mireasă, au fost rătăcite în timpul călătoriei de la Lisabona la Dublin și că se teme că nu le va mai recupera, relatează Insider.com.

Rubenstein s-a căsătorit în Portugalia la sfârșitul lunii iunie, iar pe 29 iunie a zburat de la Lisabona la Dublin, via Frankfurt. Ea a spus că a rezervat zborul, operat de Lufthansa, prin intermediul Air Canada.

În timpul călătoriei, bagajul ei a dispărut și a fost nevoită să-și cumpere haine și articole esențiale noi pentru luna de miere. Tânăra a spus că, la aterizarea la Dublin, pasagerii au fost anunțați că niciun bagaj nu a ajuns în capitala Irlandei. Un însoțitor de zbor a adăugat că astfel de incidente „se întâmplă zilnic”.

Rubenstein avea în bagaje rochia de mireasă, bijuterii și mai multe suveniruri de la nuntă. Valoarea totală a bagajelor este de de cel puțin 10.000 de dolari, dar articolele pierdute sunt „neprețuite”, ca valoare sentimentală, a spus ea.

„Soțul meu avea medicamentele în bagaje, așa că am fost puțin îngrijorată, pentru că are unele probleme de sănătate”, a spus ea pentru Insider.

Rubenstein este doar unul dintre numeroșii pasageri care și-au pierdut bagajele în această vară, din cauza haosului de pe aeroporturile din întreaga lume.

Atât companiile aeriene, cât și aeroporturile au dificultăți în gestionarea numărului în creștere de pasageri și bagaje. Restricțiile de călătorie au fost ridicate, iar oamenii vor să călătorească după doi ani de pandemie. Pe de altă parte, aeroporturile și companiile aeriene au renunțat la mulți angajați în timpul restricțiilor COVID și nu au reușit încă să-i înlocuiască, iar cei rămași nu fac față.

Aeroportul Heathrow, cel mai mare din Europa, a anunțat că limitează numărul de pasageri care pleacă zilnic la 100.000, cu scopul de a reduce aglomerația și problemele cu bagajele. Măsura este valabilă din 12 iulie și până pe 11 septembrie. În acest sens, reprezentanții englezi au cerut operatorilor din industrie să nu mai vândă bilete care riscă să fie anulate sau întârziate.

De asemenea, companiile aeriene din Europa și SUA, inclusiv Delta, Lufthansa și British Airways, au redus nuumărul de zboruri.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Surpriza din declarația de avere a lui Victor Ponta! În ce și-a investit banii candidatul
Digi FM
Shiloh, fiica actorilor Angelina Jolie și Brad Pitt, imagini virale. Fanii sunt convinși că adolescenta calcă...
Pro FM
Justin și Hailey Bieber, luați peste picior de fani. Sunt acuzați că au copiat vacanța Selenei: „Aceeași...
Film Now
Macaulay Culkin a câștigat milioane de dolari încă din copilărie, dar nu știe să conducă. Brenda Song l-a dat...
Adevarul
Rivalii chinezi ar putea îngropa Tesla. O nouă tehnologie de încărcare a companiei chineze BYD oferă o...
Newsweek
Șeful Casei de Pensii, anunț despre creșterea pensiilor din toamnă. „Majorările să fie sustenabile”
Digi FM
Mitică Dragomir, dezvăluiri despre divorțul lui Dan Șucu: „Nu e normal să îi dai soției tale jumătate din...
Digi World
De cât somn avem cu adevărat nevoie? Cercetătorii dezvăluie ce se întâmplă cu creierul atunci când nu dormim...
Digi Animal World
Autoritățile au crezut că au găsit un vultur rănit, dar când l-au analizat, au izbucnit în râs. Ce avea, de...
Film Now
Fiul lui Robert De Niro s-a transformat radical. Aaron Kendrick, surprins de paparazzi cu părul roz și tocuri
UTV
Mădălina Ghenea a defilat în lenjerie intimă pe străzile din New York. Actrița a întors toate privirile